Cei șapte copii care învață în cea mai mică școală din țară continuă învățarea de acasă. Învățătoarea le trimite săptămânal fișe de lucru

0

În acest an școlar, șapte copii învață în micuța școală din cătunul Cornăţea. Doi sunt în clasa pregătitoare, trei în clasa a II-a și doi în clasa a III-a, povestește învățătoarea Ana Masznica. De când s-au suspendat cursurile, copiii nu mai străbat kilometri întregi până la căsuța care adăpostește sala lor de clasă, însă nu au pierdut legătura cu școala. Învățătoarea le trimite acasă, în fiecare săptămână, fișe de lucru și vorbesc la telefon ori de câte ori este nevoie.

Învățătoarea Ana Masznica (foto) predă pentru al doilea an consecutiv la Școala Primară din Cornățea, un cătun ce ține de comuna Poienile de sub Munte, județul Maramureş. Aflată în vârf de deal, școala a fost electrificată în 2015, iar cursurile se desfășoară într-o încăpere unde există câteva bănci, scaune și o tablă. Învățătoarea nu se plânge însă de condiții: ”Sunt bune băncuțele, scaunele, nu am probleme cu mobilierul. Școala mare a pus și podea…”

Pentru a ajunge la școala din cătun, învățătoarea străbate două ore pe jos, din care o oră prin pădure. ”Și iarna, și când e viscol.. n-am ce face. La fel și copiii. Un copil face cam o oră până ajunge la școală”, spune Ana Masznica.

”Vorbesc cu copiii la telefon. Le explic unde nu înțeleg” 

Din martie, când școlile au fost închise, învățătoarea a ținut legătura cu elevii la telefon. Părinții nu au telefoane complicate, sunt din cele simple (le încarcă cu ajutorul panourilor solare), dar foarte utile pentru că, atunci când micuții au nevoie de ajutor, părinții o pot suna pe învățătoare.

”Trimit fișe printr-un părinte din cătun și apoi părintele distribuie la fiecare copil. Țin legătura telefonic cu părinții, iar când copilul lucrează și nu înțelege, vorbim la telefon și îi explic ce trebuie să facă”, povestește Ana Masznica.

Fișele de lucru le trimite o dată sau de două ori pe săptămână. Pornește din Poienile de sub Munte în sus, spre cătun, și se întâlnește pe drum cu părintele care are misiunea de a le duce la fiecare copil acasă. Ana Masznica spune că nu exagerează cu fișele de lucru pentru că nu vrea să îi încarce pe copii și nici să îi streseze pe părinți. ”Chiar dacă uneori le dau mai multe fișe, le explic părinților că nu trebuie făcute într-o săptămână. Le pot face în două săptămâni, important este rămână conectați la școală și să nu uităm ce am învățat”, precizează învățătoarea.

”Cum să nu ne fie dor de copii”

Pentru copiii izolați în casele risipite pe dealuri, telefonul dat de învățătoare reprezintă bucuria de a vorbi cu cineva din lumea de afară, dar și întrebarea dacă nu cumva se reiau cursurile. ”Copiilor le pare rău că nu vin la școală. De fiecare dată când sun, ei cred deja că începe școala. Mi-este dor și mie de ei, cum să nu îmi fie…”, mărturisește Ana Masznica.

Învățătoarea are o vechime de 21 de ani la catedră și a mai predat la școala din Cornățea prin anii 2010-2011. Nu este titulară pe post, însă la toamnă se va întoarce ”dacă va fi continuitate”. Deja știe că, în anul școlar următor, va veni o fetiță la clasa pregătitoare. ”O să am opt copii”, spune Ana Masznica. Trei dintre elevii din clasă sunt frați – unul este în clasa pregătitoare, unul în clasa a II-a și al treilea în clasa a III-a – și provin dintr-o familie numeroasă, cu 10 copii.

Despre tot ceea ce face în această perioadă, învățătoarea spune, cu modestie, că nu este singurul cadru didactic care a căutat o modalitate de a ține legătura cu elevii – Poienile de sub Munte are mai multe cătune – însă are mulțumirea că poate să îi ajute pe copiii din locul în care școala online nu este posibilă.

Citește și: Cea mai mică școală din România, în imagini: O căsuță, într-un cătun din Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here