Ministrul Educației: 150 milioane lei din fondul statului, pentru tablete destinate elevilor. Dispozitivele vor fi conectate la internet

0

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că a prezentat joi, în şedinţa de Guvern, un proiect de hotărâre prin care să se aloce 150 de milioane de lei pentru copiii din mediile defavorizate, care nu au acces la tehnologie şi care au păstrat cu dificultate legătura cu cadrele didactice în această perioadă.

„În această seară, în şedinţa de guvern, am prezentat un proiect de hotărâre de guvern prin care să se aloce bani de la fondul statului pentru achiziţionarea de echipamente tocmai pentru aceşti copii din mediile defavorizate. Prin urmare, 150 de milioane de lei pentru aceşti copii de care vorbeam, din mediile dezavantajate, care nu au acces la tehnologie, care cu dificultate au păstrat legătura cu cadrele didactice în această perioadă”, a spus Monica Anisie, la Realitatea Plus, conform Agerpres.

Ministrul Educației a afirmat că este conştientă de faptul că există probleme în sistem. „Nu am fost pregătiţi şi recunoaştem lucrul acesta şi sunt conştientă de faptul că sunt probleme în sistem şi ştiu lucrurile acestea tocmai pentru că m-am consultat cu oamenii din sistem. În curând vom ieşi cu un plan articulat de măsuri care să vizeze nu numai această achiziţie de tablete, echipamentele necesare (…). Echipamentele necesare vor fi conectate la internet (…) pentru doi ani”, a precizat Monica Anisie.

Potrivit ministrului, achiziţia va fi centralizată la nivel guvernamental. „Vom transmite către inspectoratele şcolare acele echipamente pe care le vom achiziţiona, deci vor avea şi internet şi laptop sau tabletă”, a adăugat Monica Anisie.

Comunicatul Ministerului Educației și Cercetării:

”Ministerul Educației și Cercetării a alocat 150 de milioane de lei pentru achiziția de dispozitive electronice conectate la internet, destinate elevilor din mediile defavorizate

Guvernul României a adoptat în ședința de guvern de ieri, 7 mai, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, o hotărâre privind suplimentarea bugetului ministerului cu suma de 150 de milioane de lei pentru anul 2020.

Suma alocată va fi utilizată pentru achiziția de dispozitive electronice conectate la internet, necesare dotării unităților de învățământ preuniversitar de stat. Obiectivul Ministerului Educației este să asigure accesul la activitățile didactice la distanță elevilor din medii defavorizate, înmatriculați în unitățile de învățământ preuniversitar.

„Am solicitat inspectoratelor școlare să centralizeze situația elevilor care nu dispun de echipamentele necesare participării la cursurile online, în contextul pandemiei COVID-19. În acest moment, în România, numărul estimat de elevi care au nevoie de aceste dispozitive electronice este de 250.000. Odată cu achiziționarea acestora, va fi facilitată învățarea la distanță și pentru copiii din mediile defavorizate”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Criteriile de repartizare sunt stabilite prin ordin de ministru, în baza propunerilor unităților de învățământ preuniversitar de stat.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.