Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat – setul 4. Baremele de notare UPDATE

0
Foto: pixabay.com

Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), a publicat luni, 4 mai, noi teste de antrenament pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a care urmează să susțină examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2020. Într-un mesaj postat pe site-ul CNPEE, se arată că testele sunt elaborate de specialiștii centrului în concordanță cu noile programe aprobate prin ordin al ministrului educației, adică fără materia semestrului al II-lea.

UPDATE Vineri, 8 mai, au fost publicate baremele de evaluare și de notare pentru testele de antrenament – setul 4:

Evaluarea Națională 2020, clasa a VIII-a

Bacalaureat 2020

Cel de-al patrulea set de teste de antrenament pentru examenele naționale a fost publicat, luni, pe site-ul rocnee.eu, iar vineri vor fi prezentate, pe același site, baremele de notare.

”Recomandăm rezolvarea testelor în zile diferite, în condiții apropiate celor din sala de examen (timp, modalitate de redactare, fără consultarea unor surse), iar după publicarea baremelor se pot realiza inclusiv autoevaluări”, se arată în mesajul publicat pe site-ul CNPEE.

”Ministerul Educației și Cercetării (MEC), prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), continuă să pună la dispoziția elevilor, săptămânal, teste de antrenament pentru pregătirea susținerii Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, respectiv a Examenului de bacalaureat național. Aceste teste sunt elaborate de specialiștii CNPEE în concordanță cu noile programe aprobate prin ordin al ministrului educației, adică fără materia semestrului al II-lea. Reamintim că în ziua de luni sunt postate testele, iar vinerea baremele de evaluare și notare.

Pentru a facilita abordarea de către candidați a pregătirii examenului de bacalaureat, MEC a reorganizat modalitatea de prezentare a testelor de antrenament, în seturi, în funcție de opțiunile posibile ale candidatului corespunzătoare pentru fiecare filieră și profil.

Această grupare a testelor de antrenament va permite fiecărui candidat să își aleagă, în funcție de opțiuni, filieră și profil, setul de teste pentru a se pregăti în vederea susținerii examenului de bacalaureat. Elevii de clasa a VIII-a pot rezolva teste de antrenament, limba și literatura română și matematică, prin alcătuirea unor seturi cu teste din cele două probe de examen.

Recomandăm rezolvarea testelor în zile diferite, în condiții apropiate celor din sala de examen (timp, modalitate de redactare, fără consultarea unor surse), iar după publicarea baremelor se pot realiza inclusiv autoevaluări. 

Teste BAC 2020 – setul 4 (grupate în funcție de opțiunile posibile ale candidatului corespunzătoare pentru fiecare filieră și profil):

Bareme de notare – Bacalaureat 2020, teste de antrenament – setul 4:

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că examenul de Evaluare Naţională va începe pe 15 iunie, iar cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie, așa cum anunțase și anterior.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.