Consiliul Național al Elevilor: La momentul actual, şcoala online este o utopie pentru toţi elevii proveniţi din mediile social-dezavantajate

0
Foto: pixabay.com

Consiliul Național al Elevilor (CNE) solicită Ministerului Educației să achiziționeze urgent dispozitive pentru elevii din clasele terminale pentru ca aceştia să poată să se pregătească pentru susţinerea examenelor naţionale. Elevii spun că, în caz contrar, MEC ”trebuie să îşi asume amânarea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat”.

CNE arată într-un comunicat de presă, dat sâmbătă publicității, că elevii sunt obligaţi să participe la cursurile online, însă Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu a prezentat nici până astăzi o strategie pentru garantarea accesului la educaţie pentru toţi elevii, indiferent de mediul din care aceştia provin.

Potrivit elevilor, procedura de achiziţie publică a dizpozitivelor necesare putea fi realizată de urgenţă, dacă acest lucru reprezenta cu adevărat o prioritate.

”La momentul actual, şcoala online este o utopie pentru toţi elevii proveniţi din mediile social-dezavantajate, mulţi dintre aceştia urmând să susţină examenele naţionale fără a beneficia de tratament egal şi de egalitate de şanse”, spune Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor:

”Elevii au nevoie de educaţie online acum: Consiliul Naţional al Elevilor reacţionează la promisiunile doamnei ministru al Educaţiei şi Cercetării

Într-un reportaj, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, îşi asumă politic faptul că elevii vor primi tablete pentru a accesa educaţia online începând cu anul şcolar 2020-2021. Consiliul Naţional al Elevilor reacţionează la această promisiune a doamnei ministru, solicitând urgentarea procedurii de achiziţie publică, astfel încât elevii să nu fie privaţi de dreptul la educaţie online.

Prin OMEC nr. 4135/2020, elevii sunt obligaţi să participe la cursurile online, însă Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu a prezentat nici până astăzi o strategie pentru garantarea accesului la educaţie pentru toţi elevii, indiferent de mediul din care aceştia provin. Încă din prima zi de şcoală online, reprezentanţii elevilor din România au solicitat Ministerului Educaţiei şi Cercetării să demareze procedurile de achiziţie publică şi, în prealabil, să prezinte analiza naţională privind accesul la educaţie pentru copiii din România.

Nu este prima dată când ministrul Educaţiei şi Cercetării îşi asumă rezolvarea unor probleme din educaţie, fără ca acestea să fie fundamentate de o strategie riguros construită (de exemplu, demersul prin care doamna ministru promitea elevilor că începând cu septembrie 2020 vor putea circula gratuit pe orice mijloc de transport prezentând carnetul de elev nu se va putea realiza până când ministrul nu va abroga HG 309/1996 şi HG 863/2016 – solicitare a Consiliului Naţional al Elevilor care a rămas fără răspuns). Înainte de a ne putea pune încrederea în această promisiune, este necesar ca ea să fie dublată printr-o strategie fundamentată, strategie solicitată de reprezentanţii elevilor pentru a asigura accesul la educaţie pentru toţi beneficiarii, indiferent de situaţia lor socio-economică.

În această săptămână, elevii din clasele terminale au primit vestea că vor susţine examenele naţionale conform calendarelor iniţiale, iar învăţarea va continua asistată de tehnologie, măsură care lasă peste 250.000 de elevi în afara sistemului de educaţie. Consiliul Naţional al Elevilor solicită ca elevilor aflaţi în clasele terminale să le fie achiziţionate dispozitive urgent, pentru ca aceştia să poată să se pregătească pentru susţinerea examenului naţional – în caz contrar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să îşi asume amânarea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat.

Consiliul Naţional al Elevilor susţine digitalizarea echitabilă a educaţiei, însă fără o strategie clară privind numărul beneficiarilor acestui proiect asumat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi fără conştientizarea faptului că elevii aflaţi în clasele terminale sunt lăsaţi în afara sistemului educaţional, nu putem considera declaraţia ministrului decât o promisiune. Procedura de achiziţie publică putea fi realizată de urgenţă, dacă acest lucru reprezenta cu adevărat o prioritate. La momentul actual, şcoala online este o utopie pentru toţi elevii proveniţi din mediile social-dezavantajate, mulţi dintre aceştia urmând să susţină examenele naţionale fără a beneficia de tratament egal şi de egalitate de şanse, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor. (Sursa: Agerpres)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.