Grup de lucru pentru sprijinirea învăţământului particular, constituit la nivelul Ministerului Educației și Cercetării

0
Foto: pixabay.com

Ministerul Educației a anunțat, joi, constituirea unui grup de lucru la nivelul ministerului care are drept scop identificarea soluţiilor pentru sprijinirea învăţământului particular. Măsura a venit în urma semnalului de alarmă tras de reprezentanții unităților de învățământ private care arătau că hotărârea de a nu deschide grădiniƫele şi şcolile până în luna septembrie va conduce la închiderea învățământului particular în România.

MEC informează că, joi, a avut loc la sediul ministerului o întâlnire între ministrul Monica Anisie, Luminița Barcari, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, și reprezentanți ai Asociației Școlilor Particulare și ai unităților particulare de învățământ din România, în urma căreia s-a decis constituirea unui grup de lucru din care vor face parte și reprezentanți ai învățământului particular, grup ce are drept scop identificarea soluțiilor pentru sprijinirea acestui tip de învățământ.

Potrivit MEC, activitatea grupului de lucru va începe luni, 4 mai.

”În prezent, în România există aproximativ 1.500 de unități particulare de învățământ autorizate și acreditate. Statul român asigură, conform L1/2011, finanțare de bază/elev/preșcolar pentru unitățile de învățământ particulare acreditate, reprezentând costuri pentru plata salariilor cadrelor didactice și pentru cheltuieli cu bunurile și serviciile.

Finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru elevii din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional s-a stabilit prin HG 106/2020.

Unitățile de învățământ particulare autorizate nu beneficiază de finanțare de bază – costul standard per elev – și au solicitat sprijin pentru traversarea dificultăților din această perioadă. Asociația Școlilor Particulare a înaintat Ministerului Educației și Cercetării mai multe variante de măsuri de susținere financiară, în contextul Pandemiei Covid-19”, se arată într-un comunicat al MEC.

Într-un memoriu transmis de Asociația Școlilor Particulare din România și Federaƫia Montessori România președintelui Klaus Iohannis și premierului Ludovic Orban se arăta că hotărârea de a nu deschide grădiniƫele şi şcolile până în luna septembrie va conduce la închiderea învățământului particular în România.

Organizațiile atrăgeau atenția că în unitățile particulare de învățământ sunt școlarizați 150.000 elevi/preșcolari, iar în situația în care acestea se închid, copiii trebuie școlarizați în unitățile de stat, impactul bugetar fiind de minim 2.500.000.000 lei/an, aproximativ 0,3% din PIB-ul României pentru anul 2020.

Toate unitățile particulare de învățământ care școlarizează în sistemul tradițional sau în sistemul Montessori au fost şi sunt susƫinute în mare parte din fonduri proprii, putem spune că hotărârea de a nu deschide grădiniƫele şi şcolile până în luna septembrie va conduce la închiderea învățământului particular în România. Vă rugăm să luaƫi în considerare faptul că zeci de mii de copii din grădiniƫele şi şcolile particulare nu vor avea unde să se întoarcă din toamnă. (…)

Vă rugăm să ne sprijiniƫi financiar prin achitarea obligaƫiilor salariale, a chiriilor pentru spaƫiile în care ne desfăşurăm activitatea, scutirea de la plata taxelor şi impozitelor aferente acestei perioade, până la reluarea activităƫii, negocierea cu unităƫile bancare din Romania pentru acordarea capitalului de lucru. Fără acest sprijin condamnați la moarte învățământul particular și alternativa educațională Montessori”, se arată în memoriu, conform HotNews.ro.

Comunicatul integral al Ministerului Educației și Cercetării: 

”Astăzi, 30 aprilie 2020, la sediul Ministerului Educației și Cercetării a avut loc o întâlnire între Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, Luminița Barcari, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar și reprezentanți ai Asociației Școlilor Particulare și ai unităților particulare de învățământ din România.

În prezent, în România există aproximativ 1.500 de unități particulare de învățământ autorizate și acreditate. Statul român asigură, conform L1/2011, finanțare de bază/elev/preșcolar pentru unitățile de învățământ particulare acreditate, reprezentând costuri pentru plata salariilor cadrelor didactice și pentru cheltuieli cu bunurile și serviciile. Finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru elevii din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional s-a stabilit prin HG 106/2020.

Unitățile de învățământ particulare autorizate nu beneficiază de finanțare de bază – costul standard per elev – și au solicitat sprijin pentru traversarea dificultăților din această perioadă. Asociația Școlilor Particulare a înaintat Ministerului Educației și Cercetării mai multe variante de măsuri de susținere financiară, în contextul Pandemiei Covid-19. În urma întâlnirii de astăzi s-a convenit constituirea unui grup de lucru la nivelul ministerului din care vor face parte și reprezentanți ai învățământului particular, grup ce are drept scop identificarea soluțiilor pentru sprijinirea acestui tip de învățământ.

,,Învățământul particular reprezintă o parte importantă a sistemului de educație din România. Atât eu, ca ministru al educației, cât și premierul Ludovic Orban suntem conștienți de calitatea actului educațional din cadrul acestor unități de învățământ și de impactul financiar pe care îl are măsura suspendării cursurilor. Am invitat la dialog reprezentanții unităților de învățământ particulare pentru a găsi soluții potrivite sprijinirii activității lor, în contextul epidemiologic din țara noastră”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Activitatea grupului de lucru pentru susținerea învățământului particular va începe luni, 4 mai 2020.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.