Ludovic Orban, despre decizia de a menține cursurile suspendate: Am identificat foarte multe riscuri în cazul deschiderii şcolilor

0
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seara, că au existat multe „voci” care au cerut redeschiderea şcolilor, dar în analiza efectuată au fost identificate „foarte multe riscuri”, motiv pentru care s-a luat decizia reluării cursurilor în septembrie.

„Astăzi, după o analiză extrem de aprofundată, pentru că au fost foarte multe voci care au cerut redeschiderea şcolilor, am luat această decizie de a menţine suspendate cursurile şi de a relua şcoala în toamnă.

Pentru că, în evaluarea pe care am făcut-o, extrem de amănunţită, am identificat foarte multe riscuri în cazul deschiderii şcolilor. Şi lucrurile sunt foarte clare: viaţa, sănătatea elevilor şi profesorilor trebuie puse pe prim plan, în ceea ce priveşte cunoştinţele se poate stabili un mecanism prin care aceste cunoştinţe să ajungă la elevi.

Evident, ne propunem clar să închidem anul şcolar şi ne propunem ca examenul de evaluare, de bacalaureat să fie luate, astfel încât să permitem elevilor din clasa a VIII-a, din clasa a XII-a să continue şcoala pe treapta care urmează în procesul educaţional”, a declarat Orban la Digi24.

Întrebat ce se va întâmpla dacă un al doilea val al pandemiei va veni în toamnă, Orban a precizat că acesta trebuie să ne prindă foarte bine pregătiţi, iar în funcţie de situaţia de la la vremea respectivă, Guvernul va lua toate măsurile care se impun.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că şcolile nu se vor mai deschide în acest an de învăţământ.

„S-a decis astăzi ca, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţele, şcolile şi universităţile să nu se mai redeschidă. Nu se vor întoarce elevul, studentul, fizic, la cursuri”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, după o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

El a informat că anul şcolar se va încheia pe 12 iunie, până atunci continuând formele de învăţământ la distanţă şi că şcolile se vor redeschide în septembrie.

Şeful statului a precizat că elevii din clasele terminale vor putea reveni la şcoală după 2 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naţionale.

Sursa: Agerpres

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here