Peste 2.800 de liceeni vor participa la simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul UMF ”Carol Davila”

0
Foto: umfcd.ro

Peste 2.800 de liceeni s-au înscris să participe la simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” București. Simularea va avea loc în data de 16 mai şi se va derula, în premieră, pe o platformă online special construită pentru acest concurs, se arată într-un comunicat al Universității de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”, transmis Agerpres.

”Este îmbucurător faptul că, şi în actualele condiţii dificile generate de pandemia Coronavirus, interesul elevilor de liceu faţă de profesia de medic rămâne unul constant, peste 2.800 de liceeni, cu aproximativ 150 mai puţini comparativ cu cei înscrişi la simularea examenului de admitere în medicină din 2019, şi-au manifestat deja o primă opţiune pentru viitorul lor profesional”, a declarat prof.dr. Viorel Jinga, rector al UMF ‘Carol Davila’ din Bucureşti, conform sursei citate.

Simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină este organizată de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti și a adunat anul trecut 2957 de participanţi.

”În ciuda contextului epidemiologic SARS CoV2, care a restrâns posibilităţile de desfăşurare a proiectului, echipa de organizare a celei de-a XI-a ediţii a Simulării îşi propune să ofere şansa celor peste 2.800 de elevi înscrişi să se familiarizeze, atât cu formatul subiectelor realizate de către cadrele universitare, cât şi cu durata examenului”, se precizează în comunicatul UMF.

Modalităţile de desfăşurare a concursului

  • Echipa de organizare a creat o platformă specială, care să asigure desfăşurarea examenului pe data de 16 mai 2020 într-o manieră similară cu cea abordată la admitere, respectând normele impuse de contextul actual.
  • Odată înscrişi, după achitarea taxei de participare (anul acesta a fost 90 lei) şi validarea contului de către organizatori, elevilor li se va genera un cont individual pe platforma online unde se va desfăşura Simularea.
  • Participanţii vor avea acces la subiecte care păstrează formatul caracteristic admiterii şi care le permit acestora evaluarea cunoştinţelor acumulate.
  • Timpul alocat rezolvării subiectelor nu va suferi modificări în cadrul ediţiei de anul acesta (două ore şi 30 de minute), organizatorii oferindu-le şansa celor înscrişi să îşi consolideze abilităţile de încadrare în timp.
  • Pentru a evita orice inconveniente nedorite, echipa de organizare a impus accesarea contului creat, de către toţi participanţii, anterior începerii examenului.
  • Odată cu încheierea perioadei alocate rezolvării subiectelor, elevilor li se va afişa automat punctajul obţinut, ulterior, pe data de 17 mai 2020, fiind publicat clasamentul final.
  • Anul acesta, Regulamentul prevede afişarea unui cod unic de participant în locul numelui, precum şi opţiunea de supraveghere pentru care a optat participantul.

Potrivit sursei citate, anul acesta organizatorii au decis prelungirea perioadei de înscriere până pe data de 22 aprilie 2020, oferindu-le şansa mai multor elevi de a participa: ”Aceştia din urmă au putut opta pentru varianta de supraveghere video, contribuind astfel la creşterea calităţii şi autenticităţii evenimentului, considerând limitările impuse de pandemie. În acest context, Metodologia de desfăşurare a Simulării a suferit o serie de modificări, aducând în atenţia elevilor detalii suplimentare despre modul de accesare al platformei şi condiţiile de participare la ediţia de anul acesta.”

Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul oficial al evenimentului: simulare.ssmbucharest.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.