Monica Anisie: Scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea stării de urgență. Examenele naționale ar putea fi organizate în luna iulie VIDEO

0
Foto: Captură video

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, marți, măsurile privind anul școlar și universitar, spunând că ”data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România, precum şi de măsurile comunicate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”. ”În contextul informaţiilor deţinute până în prezent privind evoluţia pandemiei de coronavirus, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar după încetarea stării de urgență și asigurarea tuturor măsurilor pentru ca elevii, studenții și cadrele didactice să fie în siguranță”, a spus ministrul Educației.

Măsurile anunțate de ministrul Educației, Monica Anisie:

  • probele scrise ale examenelor naționale de Evaluare Națională și de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. Programa de examen nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea.
  • au fost anulate simulările naționale pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, dar și olimpiadele și concursurile școlare.
  • sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.
  • situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.
  • subiectele pentru tezele de pe semestrul al doilea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020. 
  • calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, la grădiniță, calendarul privind mobilitatea personalului didactic vor fi decalate și anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.
  • elaborarea cadrului normativ privind activitățile suport, fie în regim online, fie prin alte mijloace de comunicare.
  • în învățământul universitar, activitățile se vor desfășura în mediul online, cu excepția celor care necesită laborator sau proiect.

Citește și: Cursurile ar urma să fie reluate în luna iunie. MEC: În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, măsurile pot suferi modificări – comunicat

Principalele declarații ale ministrului Educației:

  • în ultima perioadă, am avut consultări cu partenerii educaționali, cu care am agreat măsurile care se impun odată cu reluarea cursurilor și finalizarea cu succes a anului școlar
  • data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus
  • scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar după încetarea stării de urgență și asigurarea tuturor măsurilor pentru ca elevii, studenții și cadrele didactice să fie în siguranță
  • în funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale examenelor naționale de Evaluare Națională și de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie
  • programa de examen pentru Evaluarea Națională și pentru examenul de Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea.
  • am emis și un ordin de ministru prin care am anulat simulările naționale pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, dar și olimpiadele și concursurile școlare
  • sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru olimpici va fi de asemenea anulată
  • Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.
  • Subiectele pentru tezele de pe semestrul al doilea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.
  • Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, la grădiniță, calendarul privind mobilitatea personalului didactic vor fi decalate și anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.
  • vom elabora și cadrul normativ privind activitățile suport, fie în regim online, fie prin alte mijloace de comunicare
  • în ceea ce privește învățământul universitar, activitățile se vor desfășura în mediul online, cu excepția celor care necesită laborator sau proiect.
  • admiterea la ciclul de licență în învățământul universitar se va organiza după susținerea examenului de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau dizertație.
  • toate aceste măsuri pot suferi modificări în funcție de hotărârile pe care le va lua Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Monica Anisie declara, luni seara, la Realitatea Plus, că va prezenta în curând scenariile cu privire la reluarea cursurilor și la desfășurarea examenelor naționale.

”Nu voi lua nicio decizie în sensul în care să existe vreo posibilitate de a fi prejudiciați în vreun fel elevii sau studenții. Încă de la început, am precizat faptul că nu se îngheață anul școlar și că vom găsi soluții ca activitatea să fie reluată. Dar trebuie să precizez că această situație de urgență a fost prelungită și, în perioada următoare, alături de actorii educaționali, vom veni în spațiul public și vom prezenta scenariile de reluare a cursurilor pentru perioada următoare. Scenariile respective vor fi luate în calcul numai în momentul în care elevii, studenții și cadrele didactice vor fi în siguranță. Reluarea cursurilor va fi în relație directă cu perioada evoluției pandemiei de coronavirus în România”, preciza Monica Anisie.

Ministrul mai arăta că trebuie privit cu încredere faptul că ”în curând vom putea relua cursurile și vom putea să susținem aceste examene naționale”: ”Vom prezenta în curând scenariile pe care noi le-am gândit la Ministerul Educației și pe care le vom discuta cu partenerii noștri de discuții tocmai pentru a veni în sprijinul elevilor și studenților pentru a afla din timp care sunt măsurile pe care MEC le pregătește pentru reluarea cursurilor și pentru examenele naționale. (…) Decizia clară este faptul că se prelungește starea de urgență. Prin urmare, dacă se prelungește starea de urgență, se prelungește și măsura suspendării cursurilor atât în învățământul preuniversitar, cât și în universități.”

Ministrul Educației a mai declarat că simulările naționale pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat au fost anulate și au fost înlocuite cu testele de antrenament.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.