Simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină va fi susținută online – anunț UMF ”Carol Davila”

0
Foto: umfcd.ro

Ce-a de-a XI-a ediţie a simulării examenului de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti va fi susţinută online, în contextul pandemiei de coronavirus.

Evenimentul, organizat de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB), în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti, va avea loc în data de 16 mai 2020 şi speră să adune peste 3.000 de liceeni, a anunţat sâmbătă UMF. Echipa de organizare a evenimentului îşi transferă astfel întreaga activitate în mediul online, asigurând o platformă de examen special creată care să respecte în paralel normele de protecţie impuse.

Noua platformă va permite afişarea subiectelor, rezolvarea acestora de către participant, în timpul special dedicat examenului, şi ulterior oferirea rezultatului către acesta.

Înscrierea la cea de-a XI-a ediţie a Simulării Examenului de Admitere se desfăşoară în perioada 1 martie – 13 aprilie prin crearea unui cont pe site-ul oficial al evenimentului: https://simulare.ssmbucharest.ro/, urmată de achitarea unei taxe de 90 de lei.

Comunicatul de presă al Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București:

Simularea Examenului de Admitere la Medicină-2020 se mută în online

Ce-a de-a XI-a ediție a Simulării Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină își adaptează anul acesta formatul, în fața situației actuale, astfel încât să poată oferi în continuare șansa unui număr cât mai mare de participanți să își testeze cunoștințele. Evenimentul, organizat de Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) în strânsă colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, va avea loc în data de 16 mai, 2020 și speră să adune peste 3.000 de liceeni.

În prezent, echipa de organizare a evenimentului își transferă întreaga activitate în mediul online, asigurând o platformă de examen special creată pentru a întruni cât mai multe dintre atributele Examenului de Admitere, respectând în paralel normele de protecție impuse. Noua platformă va permite afișarea subiectelor, rezolvarea acestora de către participant, în timpul special dedicat examenului, și ulterior oferirea rezultatului către acesta, conservând formatul caracteristic examenului fizic.

”Ediția de anul acesta a Simulării se va prezenta într-o formă originală, adaptată nevoilor elevilor, dar și cerințelor impuse de contextul actual, are ca obiectiv principal susținerea eforturilor academice ale participanților și motivarea acestora. Echipa de organizare a adus toate modificările necesare astfel încât Simularea să reprezinte în continuare un sprijin real pentru toți cei care, în ciuda dificultăților impuse de lupta împotriva COVID-19, muncesc cu devotament pentru visul lor. Vom oferi participanților o modalitate unică, digitală, de susținere a Simulării Examenului de Admitere pentru ca aceștia să își testeze nivelul de cunoștințe actual, la cele mai înalte standarde, și să se familiarizeze cu formatul examenului de admitere. Le urez mult success tuturor participanților la Simulare, cât și ulterior la Examenul de Admitere! ” –  declară Rareș-Bogdan Băloi, Președintele SSMB.

Potrivit organizatorilor, participanții nu se vor bucura doar de  o simulare aparte, aceștia vor avea acces la numeroase premii distribuite pe căile de comunicare disponibile în prezent, dar și la un tur virtual al facultății în cadrul căruia vor putea interacționa cu studenții mediciniști care le vor dezvălui anumite momente din experiența lor și totodată le vor răspunde tuturor curiozităților.

,,Simularea de anul acesta este cu adevărat o provocare atât pentru echipa de organizare, cât și pentru participanți! Înțelegem beneficiile pe care le oferă anual acest eveniment tuturor elevilor care își doresc să urmeze o carieră medicală și de aceea am făcut toate demersurile posibile  astfel încât să le asigurăm oportunitatea de a-și testa cunoștințele, dar și abilitățile de încadrare în timp. Deoarece recunoaștem eforturile depuse de elevi pentru a se pregăti în vederea susținerii examenului de admitere,în ciuda contextului actual, am găsit o serie de alternative prin care Societatea să premieze în continuare munca și devotamentul lor. În acest mod, sperăm ca sprijinul nostru să fie benefic pentru parcursul academic al participanților si să le mențină motivația” – Mara-Andra Reboșapcă, Asistent Coordonator al Simulării Examenului de Admitere Ed.XI.

Modalități de înscriere și de derulare a examenului

Înscriearea la cea de-a XI-a ediție a Simulării Examenului de Admitere se desfășoară în perioada 01.03.2020 – 13.04.2020, prin crearea unui cont pe site-ul oficial al evenimentului: https://simulare.ssmbucharest.ro/, urmat de achitarea taxei de 90 de RON prin transfer bancar sau prin intermediul platformei EuPlatesc și încărcarea dovezii de plată.

Echipa de organizare validează, în final, toate conturile care au respectat pașii esențiali, elevii devenind eligibili pentru a participa la Simulare. Lucrările vor fi corectate pe loc, lucru realizat de platforma de examen, punctajul obținut fiind disponibil odată cu încheierea Simulării. Rezultatele finale și clasamentul, vor fi publicate pe data de 17.05.2020, după finalizarea sesiunii de contestații. Pentru nelămuriri și detalii suplimentare, organizatorii pun la dispoziție pagina oficială de Facebook a Societății Studenților în Medicină din București, unde elevii pot adresa întrebări: https://www.facebook.com/ssmb1875/.

Organizată de Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) în strânsă colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, în data de 16 mai 2020, Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină este un eveniment emblematic atât pentru comunitatea studențească, cât și pentru cea a elevilor care își doresc să urmeze o carieră în domeniul medical. Evenimentul adună în fiecare an aproximativ 3000 de participanți care au ocazia de a-și testa cunoștințele, de a-și antrena abilitățile de încadrare în timp, dar și de a se familiariza cu modelul subiectelor realizate de către cadre didactice din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here