Zile libere pentru părinți dacă se închid școlile. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis

0
Foto: pixabay.com

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Legea prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani, respectiv vârsta până la 18 ani pentru cei cu dizabilităţi, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decise de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.

  • Zilele libere se acordă în cazul în care locul de muncă nu permite să se lucreze la domiciliu sau telemuncă.
  • Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Cererea va fi însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi.
  • Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă se va plăti din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile de lucru, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat.
  • Sumele pentru plata indemnizaţiei se iau din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale. Până la închiderea anului fiscal, sumele decontate vor fi înapoiate Fondului, potrivit unei proceduri stabilite de Guvern.

Numărul zilelor libere acordate va fi stabilit de Guvern, se mai arată în lege, prevederile acesteia aplicându-se tuturor angajaţilor din mediul public şi privat.

Camera Deputaţilor a adoptat, joi, în calitate de for decizional acest act normativ.

Sâmbătă, legea a fost publicată în Monitorul Oficial.

În perioada 11-22 martie, toate unitățile de învățământ preuniversitar sunt închise. Măsura ar putea fi prelungită în funcție de evoluția situației create de noul coronavirus.

Citește și: Zile libere pentru părinți în cazul închiderii școlilor. Proiectul de lege a fost adoptat în plenul Camerei Deputaților UPDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.