Ce orar vor avea elevii la ”Teleșcoala”. Programul cursurilor difuzate de luni până vineri, la TVR 2

0
Foto: Captură video Youtube

Elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională şi pentru examenul de Bacalaureat vor putea urmări pe TVR 2 începând de luni, 16 martie, cursurile ”Teleşcoala”, un program demarat de Televiziunea Română, în parteneriat cu Ministerul Educației, în contextul închiderii şcolilor.

Conform anunțului publicat pe TVR 2, pentru elevii claselor a VIII-a, cursurile se vor desfășura dimineața, de luni până vineri, astfel:

      • 9.00 – 9.30 – Limba şi literatura română
      • 9.30 – 10.00 – Matematică

Pentru elevii claselor a XII-a, vor avea loc două lecţii săptămânale de Română şi Matematică şi câte o lecţie pe săptămână de Biologie, Chimie, Fizică, Istorie şi Geografie. Programul de săptămâna viitoare, așa cum apare în clipul realizat de TVR:

  • Luni: 15.00 – 15.30 – Limba şi literatura română
        • 15.30 – 16.00 – Matematică
  • Marți: 15.00 – 15.30 – Limba şi literatura română
        • 15.30 – 16.00 – Matematică
  • Miercuri: 15.00 – 15.30 – Biologie
        • 15.30 – 16.00 – Istorie
  • Joi: 15.00 – 15.30 – Istorie
        • 15.30 – 16.00 – Geografie
  • Vineri: 15.00 – 15.30 – Logică 
        • 15.30 – 16.00 – Engleză

Cursurile pot fi urmărite atât la TVR 2, cât şi online, pe canalul de Youtube al TVR şi pe site-ul www.tvr.ro.

Emisiunile au loc de luni până vineri.

„Teleşcoala” este o emisiune produsă de Televiziunea Română în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care furnizează tematica, ordinea lecţiilor şi profesorii care vor susţine cursurile. Predarea se va face după manualele aprobate de MEC.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.