Loc de joacă creat pentru copii într-o școală din Timișoara. Andrada Mazilu a investit o parte din premiul Merito pentru amenajarea spațiului ”visat”

0

Copiii de clasa I care învață la Liceul Teoretic “Nikolaus Lenau” din Timișoara au la dispoziție trei spații de joacă în cadrul școlii. Unul dintre ele este destinat elevilor învățătoarei Andrada Mazilu, iar copiii se bucură aici de un spațiu cald, prietenos, cu zonă de lectură, de creație și de joacă, în care există chiar și o trambulină și multe jucării donate de foști elevi, de părinți sau aduse de acasă de învățătoare. Andrada Mazilu și-a propus crearea unui spațiu de joacă în urmă cu cinci ani, la prima generație de elevi, însă locul la care ”visa” a reușit să îl amenajeze pentru elevii de acum. Nu a făcut totul dintr-odată pentru că nu avea banii necesari, dar, de la lună la lună, a mai îmbunătățit spațiul cu ceva. Anul trecut, din banii primiți pentru premiul Merito, Andrada Mazilu a cumpărat mobilier și tot felul de decorațiuni. ”Îmi doream foarte tare acest loc de joacă și eram conștientă că nu puteam să fac rost de toată suma respectivă”, mărturisește învățătoarea.

Cele trei locuri de joacă se află la primul etaj al școlii. Mai multe spații rămăseseră nefolosite odată cu extinderea școlii (Liceul Teoretic “Nikolaus Lenau” are patru clădiri) și au fost transformate în locuri de joacă, pe care le folosesc, grupat, câte două clase.

Elevii Andradei Mazilu împart locul de joacă cu cei ai învățătoarei Aurora Ghirasim și arată așa – un loc plin de culoare și amenajat cu mult bun gust – la capătul a cinci ani în care Andrada Mazilu a început un proiect de amenajare și l-a dus la bun sfârșit investind treptat în el.

Învățătoarea ne povestește că totul a pornit de la fost generație când, în clasa pregătitoare, și-a dat seama că nu își poate desfășura activitatea foarte bine din cauza spațiului mic. A eliminat din bănci, a pus în clasă un covor, numai că, în clasa I, lucrurile s-au schimbat.

”Copiii trebuiau să scrie, să aibă fiecare banca lui și a fost nevoie să improvizez un spațiu pentru că, efectiv, copiii nu aveau unde să se joace. Lor le-a venit ideea să creăm un loc de joacă. Aveam o sală liberă în școală, am pus mochetă pe jos și am făcut un târg cu copiii. Am vândut mărțișoare și lucruri de Crăciun, ca să putem să strângem bani pentru a face acest loc de joacă”, își amintește Andrada Mazilu.

Lucrurile nu au ieșit exact cum își dorea învățătoarea, locul de joacă a devenit sală de sport, dar, la următoarea generație, învățătoarea a luat-o de la capăt. Sala de clasă, o fostă cameră de internat, era neîncăpătoare pentru cei 25 de copii când erau organizate altfel de activități.

”M-am bucurat de faptul că în școală am găsit niște spații goale și le-am împărțit cu colegele, astfel încât toate clasele să acceseze un spațiu de joacă. Îmi doream foarte tare să fie un spațiu frumos și prietenos pentru copii și am avut sprijin și din partea unor părinți care mi-au donat lucruri de care nu mai aveau nevoie acasă, de exemplu două covoare au fost aduse de un părinte, un alt părinte a adus niște scaune pe care nu le mai folosea… 

Apoi au mai fost lucruri pe care le-am primit din donații, am urmărit tot felul de grupuri de Facebook și când am văzut o canapea, am scris persoanei respective și i-am spus că vreau să amenajez un colț de lectură la noi în școală. M-au ajutat fratele și soțul meu să le car pe toate acolo. Dar încă nu arăta în modul în care visam”, spune Andrada Mazilu.

La un moment dat, învățătoarea a hotărât să organizeze un eveniment de strângere de fonduri, dar exact în ziua în care își făcea acest plan, a aflat că va primi premiul de profesor Merito.

”Știam clar că o parte din suma pe care o primesc o voi investi acolo, în clasă, pentru că îmi doream să existe un spațiu frumos, prietenos și copiii să aibă o altfel de clasă, o altfel de experiență când vin la școală. Am cumpărat din premiul Merito lucruri de la Ikea, lucruri drăguțe și moderne, a contribuit și o altă clasă cu o parte din mobilier și apoi am făcut un exercițiu de teambuilding. Se întâmpla anul trecut. I-am chemat la școală pe părinți și pe copii, am jucat Lego în varianta reală, a asamblat toată lumea mobilierul și ne-am petrecut sâmbăta acolo pregătind împreună spațiul”, povestește Andrada Mazilu, profesor Merito 2019.

Practic, de-a lungul timpului, spațiul a fost îmbunătățit cu câte ceva și, nu mai departe de săptămâna trecută, unul dintre părinți a pictat ferestre în zona de bibliotecă, iar, pe un contur creat de el pe perete, copiii au pictat.

Pentru amenajarea spațiului, învățătoarea a căutat idei pe internet, dar, încă de la început, a ținut cont de ceea ce își doreau copiii și împreună au luat deciziile, inclusiv cum acesta urma să fie împărțit.

”Am constatat că erau situații în care copiii se jucau foarte agitat în spațiul acesta, alergau, se accidentau, simțeau nevoia de mișcare și am avut o discuție cu ei, încercând să aflu de ce se întâmplă asta și de ce fac tot tărăboiul acolo. Copiii mi-au explicat că ei simt nevoia de mișcare, că au nevoie de un spațiu în care să alerge… Eu pe hol nu-i lăsam să alerge, iar în curte nu puteau merge în fiecare zi. Atunci am înțeles foarte bine nevoile lor și am stabilit să împărțim sala”, precizează Andrada Mazilu.

Au urmărit împreună o prezentare cu școli din lumea întreagă, copiii au spus cum și-ar dori ei să arate spațiul lor de joacă și au decis crearea mai multe zone. Una dintre ele este zona de lectură, cu canapea și saltele pe care ei stau să citească, apoi o zonă de Lego, unde copiii construiesc și o zonă liberă, cu diverse jucării.

”Unele jucării sunt din copilăria mea. Mi-am adus toate plușurile și jucăriile pe care le mai aveam acasă, altele mi-au fost donate de generația care a terminat și au fost foarte drăguți cei mari că au venit și au donat jucării și cărți pentru cei mici”, mărturisește Andrada Mazilu.

Piesa de rezistență a zonei de jucării este o trambulină, pe care învățătoarea a decis să o cumpere după ce a observat că elevilor le plăcea mai mult să sară în canapea decât să citească: ”Dacă stai de vorbă cu ei, afli ce se ascunde de fapt în spatele acțiunilor lor, îți dai seama că sunt niște nevoi. Mi-au spus că își doresc foarte mult să existe un loc în care să poată să sară, să avem o trambulină. La început mi s-a părut o idee ieșită din comun, nu mai auzisem de trambulină în școală, dar am văzut întâmplător, pe un grup second-hand, că cineva vindea o trambulină și am cumpărat-o pentru copii. A fost una dintre cele mai bune investiții pe care le-am făcut pentru că este elementul folosit zilnic. Copiii se duc acolo și sar și inventează tot felul de sărituri. Este spațiul în care ei pot avea momentul acela de mișcare și de libertate.

În sală, există și un spațiu de creație, cu măsuțe și scaune colorate, unde copiii pot colora sau crea diverse lucruri: ”Eu nu m-am gândit că ei au nevoi creative în pauze. Se întâmpla de foarte multe ori să îm ceară o foaie, o foarfecă, lipici… și, discutând cu ei, am descoperit că mulți dintre ei vor să își manifeste creativitatea în pauze și să creeze diverse lucruri. Am stabilit un loc în sală unde le pun la dispoziție lipici, hârtie, foarfeci, creioane… singura lor obligație este să le strângă și să le pună la loc.”

Elevii merg de obicei la locul de joacă în pauza mare, dar spațiul este folosit de învățătoare și atunci când desfășoară anumite activități în care are nevoie de spațiu. Tot aici au loc momentele de lectură, iar copiii vin să lucreze proiecte care presupun munca în echipă:

”Pot să aleagă în ce spațiu vor să lucreze. Pot să rămână în clasă, să meargă în sala de joacă sau în sala de sport. Deși pare ciudat să îi lași pe copii singuri în sală să își facă proiectul, pentru mine a fost o experiență foarte bună să le dezvolt autonomia în învățare și să îi obișnuiesc cu responsabilizarea: dacă au o sarcină de echipă, trebuie să aibă grijă să-și ducă sarcina la bun sfârșit fără să fie întotdeauna acolo cadrul didactic.”

Învățătoarea Andrada Mazilu spune că spațiul de joacă a devenit ”un mic locșor în care mergem cu drag” și crede că, indiferent de piedici, lipsuri sau dezamăgiri, întotdeauna trebuie să vezi partea pozitivă și să mergi mai departe.

”În orice situație te afli, trebuie să găsești lucrurile bune. Chiar dacă la început eram nemulțumită că spațiul din clasă este foarte mic, am reușit să găsesc o variantă care să îmbine nevoile copiilor și plăcerea, bucuria de a veni la școală. Nu am făcut toate lucrurile deodată, nu aș fi avut nici puterea financiară, nici toate resursele de care aș fi avut nevoie să fac de azi pe mâine o astfel de sală. A fost un proces de-a lungul timpului.

Am găsit resurse în comunitate, dar au fost și lucruri pe care mi le-am asumat că le fac eu, acolo, pentru copii, au fost și lucruri pe care le-au adus părinții și copiii. Ceea ce mi se pare frumos este că, din când în când, facem cu toții curățenie în sala de joacă și copiii învață că în școală nu suntem singuri, suntem împreună și formăm toți o comunitate… ”, conchide Andrada Mazilu.

Foto: prof.inv.primar Andrada Mazilu

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here