Monica Anisie, despre procedura de repartizare la clasa pregătitoare: Ce stabileşte fiecare inspectorat școlar, aşa se va întâmpla

0
Foto: facebook.com

Procedurile referitoare la înscrierea elevilor în clasa pregătitoare sunt lăsate la latitudinea inspectoratelor şcolare judeţene, a precizat, miercuri, la Parlament, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, după ce în unele judeţe s-a anunţat că distribuirea la clase se va face în ordine alfabetică, scrie Agerpres.

„Noi vorbim despre reguli pe care inspectoratele şcolare le vor stabili prin proceduri realizate la nivelul fiecărui judeţ. Deci, procedurile respective sunt realizate de către inspectoratele şcolare judeţene, nu de către Ministerul Educaţiei”, a declarat Monica Anisie, la finalul audierilor din comisiile de specialitate.

Aceasta a amintit că MEC, prin metodologia pe care a aprobat-o, prin ordin de ministru, a subliniat doar că procedurile privind clasa pregătitoare sunt făcute la nivelul fiecărui judeţ.

„Dar această procedură trebuie să respecte anumite principii – de echitate, de transparenţă a modului în care se fac aceste repartiţii la clase„, a completat ministrul Educaţiei, care a adăugat că procedura este una unitară.

Întrebată de ce înscrierile se fac prin procedura tragerilor la sorţi, Monica Anisie a spus: „Sunt propuneri pe care le-am primit din partea asociaţiilor de părinţi, din partea inspectoratelor şcolare. Deci, nu MEC a realizat procedura la nivel judeţean, ci este vorba de fiecare judeţ în parte. Ce stabileşte, aşa se va întâmpla. (…) Asociaţiile de părinţi au transmis către inspectoratele şcolare, către MEC propuneri în sensul în care s-au realizat aceste proceduri. Sunt propuneri şi din rândul părinţilor. (…) S-a luat această decizie – să lăsăm la nivel judeţean să se realizeze procedura unitară a modului în care se realizeze repartiţia la clasa pregătitoare”.

În februarie, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) informa că distribuirea la clasă a elevilor înscrişi în învăţământul primar se va face în ordine alfabetică, potrivit unei proceduri publicate pe site.

„Toţi elevii înscrişi în unitatea de învăţământ vor fi ordonaţi alfabetic, realizându-se 2 liste organizate pe criteriul de gen. Distribuirea acestora pe clase se face în ordine alfabetică, câte un elev la fiecare clasă existentă (primul copil va fi cuprins în clasa pregătitoare A, al doilea copil, în clasa pregătitoare B, ş.a.m.d până la ultima clasă, după care se reia repartizarea, următorul copil fiind cuprins în clasa pregătitoare A şi tot aşa). Pentru a se asigura echilibrarea claselor constituite, acest algoritm se aplică separat celor 2 liste organizate pe criteriul de gen”, arăta ISMB.

Prima etapă de înscriere în învăţământul primar – clasa pregătitoare – a început miercuri şi se va derula până pe 23 martie. Cea de-a doua etapă de înscriere la clasa pregătitoare se desfăşoară între 23 şi 30 aprilie.

Sursa: Agerpres

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here