Violeta Alexandru: Alocațiile copiilor se mai joacă şi la păcănele. O soluţie ar putea fi voucherele

0

Ministrul propus al Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, spune că o soluție pentru înlocuirea alocaţiile copiilor, care ”se mai joacă şi la păcănele”, ar putea fi voucherele, cu un sistem de excludere (gen alcool, tutun, etc.).  Ministrul spune că ar putea fi gândită ”o legătură a sistemului de distribuţie cu şcoala, ca să încurajăm părinţii să vină mai des la şcoală”.

„Resursele publice destinate copiilor trebuie să ajungă chiar la aceştia. Este cunoscută realitatea conform căreia de alocaţiile copiilor (mai) beneficiază şi aparţinătorii/părinţii pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare creşterii şi dezvoltării copilului. Se mai joacă şi la păcănele”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook, conform Agerpres.

Ministrul Muncii a propus ca soluţie pentru această situaţie înlocuirea alocaţiilor cu un sistem de vouchere care să încurajeze şcolarizarea copiilor.

„În Constituţia României este garantat dreptul copilului de a primi alocaţie, dar este la latitudinea autorităţilor să găsească cele mai bune soluţii pentru ca banii chiar să adreseze nevoile copilului. Da, am ridicat în discuţie ideea eficientizării sistemului actual; o soluţie ar putea fi voucherele. Cu un sistem de excludere (gen alcool, tutun, etc.), nu limitativ. Am putea gândi o legătură a sistemului de distribuţie cu şcoala, ca să încurajăm părinţii să vină mai des la şcoală”, a adăugat Violeta Alexandru.

Postarea ministrului Violeta Alexandru:

”Resursele publice destinate copiilor trebuie să ajungă chiar la aceștia. Este cunoscută realitatea conform căreia de alocațiile copiilor (mai) beneficiază și aparținătorii/părinții pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare creșterii și dezvoltării copilului. Se mai joacă și la păcănele.

În Constituția României este garantat dreptul copilului de a primi alocație dar este la latitudinea autorităților să găsească cele mai bune soluții pentru ca banii chiar să adreseze nevoile copilului.

Da, am ridicat în discuție ideea eficientizării sistemului actual; o soluție ar putea fi voucherele. Cu un sistem de excludere (gen alcool, tutun, etc.), nu limitativ. Am putea gândi o legătură a sistemului de distribuție cu școala, ca să încurajăm părinții să vină mai des la școală.

În alte state membre UE alocația de stat este fie condiționată de veniturile părinților (Slovenia, Italia), fie de numărul de copii din familie (Franța). Multe alte state acordă vouchere ca sprijin pentru grădiniță, pentru nou-născuți, pentru baby-sitting, etc.

Din toate aceste motive, personal, nu văd altă soluție de reglementare decât printr-o largă consultare publică pe care o voi lansa, la momentul oportun.”

Ministrul propus al Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat luni că ar susţine varianta înlocuirii alocaţiilor pentru copii cu vouchere, acest sistem fiind folosit şi în Statele Unite ale Americii pentru a se asigura că banii nu vor fi folosiţi de părinţi în alte scopuri.

Cîţu a fost întrebat luni despre dublarea alocaţiilor pentru copii şi dacă se va merge pe această variantă, menţionată de premierul Ludovic Orban.

„Majorarea a fost amânată pentru că a venit fără surse de finanţare. A fost un amendament aruncat în ultimul moment fără sursă de finanţare. Dacă erau responsabili, trebuia să vină şi cu sursa de finanţare. Vom căuta şi vom găsi bani şi pentru creşterea alocaţiilor din august 2020. Propunerea domnului premier este o propunere interesantă, este un sistem folosit şi în SUA pentru a se asigura că banii nu vor fi folosiţi de părinţi în alte scopuri şi vor fi direcţionaţi către sănătate, educaţie etc. Este un sistem folosit şi în SUA şi în Finlanda. Nu e o încă o decizie. S-a mai discutat despre acest lucru, cred că mai multe detalii are doamna ministru de la Muncă (ministrul Muncii, Violeta Alexandru). Este o variantă pe care eu aş susţine-o dacă este o decizie să mergem în această direcţie. Dar nu înseamnă că sunt bani mai puţini. Vouchere înseamnă tot bani. Vrem să ne asigurăm că aceşti bani sunt folosiţi în beneficiul copiilor şi nu în alte scopuri”, a explicat Cîţu la Digi24.

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că nu s-a luat nicio decizie în privinţa alocaţiilor şi că s-a discutat despre faptul că există şi alte modele, precum acela de a fi acordate sub formă de vouchere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.