Școala cu sclipici, o tabără de vară pentru copiii din mediul rural. Cinci școli din județul Cluj, invitate să se alăture proiectului

0
Foto: facebook.com/ Fundatia Noi Orizonturi

Cinci școli din mediul rural din județul Cluj pot deveni co-organizatori ai taberei de vară ȘCOALA cu scLIPICI, un proiect lansat de Fundația Noi Orizonturi, în parteneriat cu PEPCO România. Tabăra se va desfășura pe o perioadă de două săptămâni în timpul vacanței de vară și se adresează copiilor din ciclul primar, cu precădere celor care au nevoie de sprijin în dezvoltarea competențelor de citit-scris, matematică și abilități de relaționare.

ȘCOALA cu scLipici este un model de activitate de învățare estivală pe care școlile o pot oferi copiilor din ciclul primar care nu au ocazia să plece într-o tabără, să călătorească în vacanță cu părinții și să învețe din cele văzute în cursul acestor călătorii, care nu citesc sau nu sunt stimulați să se dezvolte, se arată într-un comunicat de presă al Fundației Noi Orizonturi.

Pentru acești copii, cele trei luni de vacanță de vară înseamnă regres în dezvoltarea competențelor de bază, astfel că în septembrie, când se întorc la școală, nu mai citesc, scriu și socotesc la același nivel la care au făcut aceste lucruri înainte de a începe vacanța”, a declarat Maria Kovacs, manager de program în cadrul fundației.

Potrivit studiilor, arată sursa citată, acești copii pot regresa până la 4-5 luni, astfel că în septembrie au același nivel al competențelor de bază pe care l-au înregistrat în februarie-martie în anul școlar precedent. ”În acest sens, ȘCOALA cu scLipici este o intervenție pentru a frâna regresul copiilor în dezvoltarea competențelor de bază, dar și pentru a dezvolta competențele de bază la copiii cu rămâneri în urmă”, se mai precizează în comunicat.

Cum se desfășoară tabăra de vară ȘCOALA cu scLIPICI?

O ȘCOALĂ cu scLipici durează 2 săptămâni (10 zile) și are loc în timpul vacanței de vară. Școala oferă activități atractive și antrenante de învățare estivală într-un format de tabără pentru 50 de copii din ciclul primar, cu precădere pentru cei care au nevoie de sprijin în dezvoltarea competențelor de citit-scris, matematică sau abilități de relaționare.

Echipa fiecărei școli este compusă din lider, 4-5 cadre didactice (profesori experți în dezvoltarea competențelor vizate la copii) și asistenți ai cadrelor didactice (8-10 voluntari: părinți, alți adulți din comunitate, studenți de la facultatea de psihologie și științele educației).

”ȘCOALA cu scLipici este un model de implicare a părinților și comunității locale în procesele de învățare. Școala este sprijinită să implice părinți și alți voluntari în activități de dezvoltare a competențelor de bază la copii”, se menționează în comunicat. „Considerăm că o școală care implică eficient părinți și alți adulți voluntari din comunitate investește în dezvoltarea capacității acestora de a contribui la dezvoltarea competențelor de citit-scris și socotit ale copiilor”, a explicat Maria Kovacs.

Toate costurile de organizare a taberei de vară sunt susținute de Fundația Noi Orizonturi și
PEPCO România.

Cele cinci școli se pot înscrie pentru tabăra de vară ȘCOALA cu scLIPICI până la data de 1 martie. Detalii legate de înscrieri găsiți AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here