Nastasia Alexandru a studiat în Anglia și s-a întors în țară pentru a le preda copiilor din Săcele: ”Este cel mai bun lucru pe care pot să îl fac în fiecare zi”

0
Foto: facebook.com/ Nastasia Alexandru

Nastasia Alexandru are 27 de ani și este învățătoare la Școala Gimnazială Nr. 5 din Săcele, Brașov. A absolvit facultatea în Anglia, a trăit acolo vreme de 6 ani, dar, în urmă cu doi ani, s-a întors în țară pentru a fi profesor în cadrul programului Teach for Romania. Întâmplător, în timpul facultății, a auzit de program și a păstrat, în toți acei ani, o carte de vizită care a convins-o să înceapă una dintre cele mai frumoase experiențe din viață. ”E atât de fain ce fac”, mărturisește Nastasia Alexandru, la începutul unui ultim semestru de școală în care le va mai preda copiilor. În iunie, programul se va încheia, spune cu regret învățătoarea, dar și cu speranța că poate, într-o zi, va reveni la catedră. Își iubește copiii și pentru ei mobilizează oamenii din jur pentru a face donații și a le oferi lucruri de care nu se pot bucura acasă. Școala în care predă învățătoarea se află în Gârcini, un cartier din Săcele, unde trăiesc familii de etnie romă.

Pentru elevii săi, Nastasia Alexandru (foto) a strâns ghete la începutul acestui an școlar, a făcut o ludotecă, a adunat aparate foto pentru un curs de fotografie și a cerut sprijin pentru a pune în practică un proiect de colorare a curții școlii. Despre toate aceste proiecte, învățătoarea vorbește cu entuziasm, dar și cu o mare modestie. Este ceva normal, spune învățătoarea, și la fel reacționează atunci când aflăm că stă în gazdă în Săcele.

”Nu sunt singura. Sunt și alte cadre didactice care stau în gazdă, colege care vin din Moldova, de exemplu. Câteodată și eu mă mir că am făcut asta, dar este OK. La curte, poetic… este foarte frumos. Nu pot să spun că nu este dificil, pentru că uneori este destul de singuratic, nu îi ai pe ai tăi aproape… dar este bine”, mărturisește Nastasia Alexandru, a cărei familie locuiește la Ploiești, acolo unde a și copilărit.

La școala din Gârcini a venit în toamna lui 2018. Gârcini este ”ca o rupere de lume”, o așezare mai izolată de Săcele, cu familii de etnie romă, în care unele case nu au nici electricitate. Nastasia Alexandru s-a întors în țară după ce, timp de șase ani, a locuit în Anglia, acolo unde și-a făcut și studiile universitare (sociologie).

”Am studiat trei ani în Colchester, la University of Essex, apoi am stat doi ani în Londra, cu studii și cu muncă, și m-am întors încă un an în Colchester pentru un loc de muncă care era foarte simpatic. Șase ani a durat aventura în Anglia. M-am întors practic în România ca să fac programul Teach for Romania. Am aflat întâmplător de el în timpul facultății, a fost un eveniment pentru studenții plecați în străinătate pe ideea <poate vă întoarceți în România>. Acolo am întâlnit un domn care mi-a dat cartea lui de vizită, pe care scria că este de la Teach for Romania. Am înțeles apoi că este John, unul dintre co-fondatori…

Mi s-a părut prea frumos ca să fie adevărat când mi-a spus că există programul acesta și am păstrat cartea de vizită toți anii aceia, în portofel sau pe birou. Știam de la un punct, instinctiv, că voi face asta. Întoarcerea în țară a durat mai mult decât mă așteptam, eu speram să mă întorc fix după facultate, dar s-au legat niște oportunități încât pentru mine mai avea sens să aștept un pic, să nu ratez niște momente”, povestește Nastasia Alexandru.

Ceea ce a motivat-o să intre în program a fost faptul că avea să lucreze cu copiii, mai ales că avea experiența aceasta din timpul facultății, când făcea voluntariat și participa la proiecte care se adresau copiilor.

”Mi se părea foarte firesc să fiu în preajma copiilor. Când am aflat că există în România un program în care, deși nu ești superspecializat, poți să lucrezi și să faci ceva sănătos pentru copii, am zis OK, hai să încerc! A fost ceva firesc, nu a fost nevoie să mă gândesc de multe ori: Vai, dar oare este bine… Pur și simplu, am știut că This is me, asta trebuie să fac.”

Provocarea din fiecare zi

După aproape doi ani la Săcele, Nastasia Alexandru se apropie de finalul programului Teach for Romania. Mai are un semestru în care va fi alături de elevii săi de clasa a III-a și vorbește cu apăsare despre acest lucru.

”Da, momentan se va termina cu catedra. Mi-ar fi plăcut să mai fac asta, doar că, în același timp, îmi doresc să îmi fac și eu propria mea familie și, din păcate, asta nu se va întâmpla în România”, spune Nastasia Alexandru.

Când povestește despre cei doi ani la catedră, învățătoarea se arată emoționată, dar și bucuroasă de tot ceea ce a însemnat experiența cu copiii.

”Este cel mai bun lucru pe care pot să îl fac în fiecare zi. Tot timpul ești în priză, îmi este tot timpul provocată abilitatea de a fi prezentă și de a lucra cu copiii. M-am simțit provocată să fiu creativă, să fiu spontană și, în același timp, am fost provocată de propria mea rigiditate pentru că toată această experiență mi-a arătat cât de multe schele, scheme aveam în cap, de care nu eram conștientă și care operau așa la un volum minim în viața mea de birou sau de facultate. 

Când am început să lucrez cu acești copii pentru care simt o foarte mare dragoste, evident că aceste lucruri au început să mi se întoarcă. Relația cu copiii a fost și este în continuare o provocare pentru că în fiecare zi este altceva, de la pregătirea materialelor până la a fi acolo, în clasă. Este atât de spontan și, în același timp, necesită atât de mult efort încât mie îmi oferă foarte multă motivație. Și când am o zi mai neplăcută – poate pentru că nu mi-au ieșit lucrurile cum mă așteptam – este o motivație în plus să mă întorc a doua zi la școală și să încerc altceva, altcumva. E atât de fain ce fac și îmi pare rău că nu o să pot să mai fac asta acum”, spune, cu emoție, Nastasia Alexandru. ”Aș putea să vorbesc 100 de ore despre experiența aceasta atât de fantastică. Este atât de minunat să ai ocazia să fii în prezența acestor copii…”

Ludotecă și club de fotografie

Pentru acești copii, acum în clasa a III-a, Nastasia Alexandru și-a propus, de-a lungul timpului, să aducă un strop de bucurie în viața lor. La începutul anului școlar, a dat ”o strigare” pe Facebook, oamenii au reacționat pozitiv și au donat ghete pentru ei.

S-a întâmplat cumva în forță și mi-a dat încredere când am văzut reacția pozitivă a oamenilor”. Tot din donații, a făcut o ludotecă în clasă: ”În pauze, copiii se joacă. În loc să ne împungem prin gard cu bățul și să ne tatonăm, ne jucăm. Sunt extraordinar de frumoși, nu au nevoie de altceva… Anul trecut, eram așa fericită când îi vedeam că fac jocuri împreună. Unii nu făcuseră niciodată un puzzle și erau foarte încântați.”

Un alt proiect demarat de învățătoare, în primul semestru al acestui an, este înființarea unui club de fotografie. Nastasia Alexandru vrea să împărtășească cu elevii pasiunea sa pentru fotografie și va desfășura un curs din februarie. Pentru ca acest lucru să se întâmple, învățătoarea a cerut din nou ajutorul cunoscuților și necunoscuților pentru a dona aparate foto de care nu mai au nevoie:

”Am strâns aparatele, mai trebuie să sosească unele de la București. Vreau ca acest curs de fotografie să fie ca o motivație, ca o recompensă pentru cum sunt ei la ore și cum se comportă în pauze. Vom începe cursul pe la jumătatea lunii februarie sau la final de februarie, iar în iunie sper să putem face și o mică expoziție. Cei care au donat aparate foto vor primi cadou câte o fotografie din partea copilului care a folosit aparatul respectiv.”

O altă idee cu care a pornit Nastasia Alexandru în acest an școlar a fost crearea unor jocuri în curtea școlii, mai ales că, în Gârcini, nu există un loc de joacă pentru copii. Din donații, a strâns 6.000 de lei și ar mai fi avut nevoie de 4.000 de lei pentru ca o firmă pe care o contactase să vină să aplice în curtea școlii jocurile educaționale.

”Pur și simplu, am trimis mesajul în univers și oamenii au reacționat. Asta mi-a oferit multă bucurie, dar și responsabilitate.” Învățătoarea era dispusă chiar să își ”pună salariul la bătaie” pentru a completa suma necesară, însă firma i-a comunicat că nu mai poate face proiectul din cauza asfaltului din curtea școlii. Nastasia Alexandru a găsit însă o altă soluție pentru ”investirea” banilor:

”Întâlnirile noastre de sâmbătă – noi ne vedem o dată la două săptămâni, sâmbăta, la școală ca să ne jucăm și să fim împreună – vor fi acum ieșiri în grupuri mai mici, de 5-6 copii, prin rotație, pentru o interacțiune calitativă, în Brașov la muzeu, teatru sau cinema și la masa de prânz, ca o familie ce suntem.” Banii care vor rămâne nefolosiți vor merge către nevoile școlii, completează învățătoarea, precum proiectul colegelor sale de catedră care vor să creeze o zonă cu băncuțe sub nucii din curtea școlii.

Despre motivația de a învăța

Încă din primul an, Nastasia Alexandru a căutat metode prin care elevii să prindă drag de școală. În clasa a II-a, orele pe care le desfășura erau dominate de joc: ”Mergeam pe ideea de provocare și de joc. Acum sunt un pic mai mari, trebuie să citească mai mult ca să își dea drumul la citit, iar unele ore sunt mai statice pentru că nu ai cum să sari tot timpul pe bancă de fericire.”

Despre cum reușește să îi motiveze să învețe, ”strategia” e simplă: discutând cu ei și folosind umorul. Băieții își doresc să aibă permis la un moment dat în viață, iar fetele au planurile lor pentru când vor fi mari. Dar, ”ca să ajungem acolo, trebuie să se întâmple niște lucruri”: ”Știm să citim, să scriem? Nu sunt clasică în motivație, sunt pragmatică cu ei, dar ei reacționează la asta. Contează foarte mult și faptul că le dau feedback pe caiete. De la începutul anului, le scriu mesaje personale, le spun ce cred eu despre ei, faptul că am încredere în ei sau că îi iubesc și sunt sigură că ei pot. Ai zice că nu are legătură cu conținutul academic ceea ce eu le scriu, dar sunt mesaje care îi fac să-și dorească să citească mai mult, să învețe. Le mai scriu bilete despre ei, cum îi văd eu, faptul că sunt ambițioși, muncitori și sunt foarte mândră de ei. Ei simt că eu îi văd și asta îi motivează.”

Înainte de a veni ea la clasă, elevii au avut o învățătoare care urmase același program Teach for Romania și spune că s-a simțit foarte mult acest lucru: ”în momentele acelea de început, au fost alături de o persoană care a pus preț pe relațiile în clasă, pe starea de bine și pe dorința de a învăța.”

”Sunt norocoasă cu copiii pe care îi am. Cred că ei știu că eu îi iubesc. Ieri am primit un bilet foarte drăguț, nu mă așteptam, de la una dintre fete, o minunăție de fată, în care îmi spunea: Doamna, vă iubesc pentru că sunteți o profesoară foarte bună și pentru că dvs ne iubiți. Dacă ei simt asta, eu sunt foarte fericită, deși câteodată sunt mai intensă, pentru că le spun că îmi doresc să învețe, să știe lucruri și să aibă un pic de autonomie. Ei știu că de anul viitor nu vom mai fi împreună și i-am provocat: Hai să terminăm clasa a III-a și să punem degetul și să arătăm: Asta, asta, asta știu. Am lucrat și sunt ale mele. Mi-am câștigat dreptul de a spune uite știu aceste lucruri. Îmi doresc să simtă și ei focul acesta și sper că eu îl transmit”, declară Nastasia Alexandru.

”Câteodată simt că sunt copiii mei. Sunt foarte simpatici”

Copiii nu sunt deloc încântați de ideea că învățătoarea lor va pleca la finalul clasei a III-a – știu asta încă de la începutul anului școlar pentru a se obișnui cu vestea, dar au promisiunea că îi va vizita și îi va susține în continuare.

Nici pentru mine nu este ușor că n-o să mai fiu la clasă, dar, în același timp, ei sunt suficienți de isteți încât să înțeleagă că nu este vorba despre faptul că eu nu îmi doresc să mai fiu la clasa lor sau să mai fiu cu ei…”, mărturisește învățătoarea.

Nastasia Alexandru regretă într-un fel că nu va mai fi profesor, dar nu exclude să se întoarcă la catedră, chiar dacă drumul său merge acum spre străinătate. ”Da, mă gândesc… Pe măsură ce o să îmi crească și mie înțelepciunea, spune cu umor învățătoarea, aș lua în serios și studiul specializat de pedagogie și treptat să mă apropii din nou de punctul de a fi la catedră. Am multe planuri… Dacă s-ar putea să fie și o fundație, să fie și burse pentru copiii din Gârcini care vor să meargă la facultate… Wow, da, aș face lucruri de genul acesta, dar trebuie să o iau treptat, să am răbdare…”

Foto: facebook.com/Nastasia Alexandru

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here