Alte cinci școli din București ar putea beneficia de autobuze școlare – proiect CGMB

1
Foto: facebook.com/ Societatea de Transport București

Autobuzele pentru elevi ar putea fi introduse şi la Şcolile „Pia Brătianu” şi Herăstrău din Sectorul 1 şi Sfântul Andrei, Nr. 279 şi Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Sectorul 6, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Capitalei. Costul lunar estimat al acestui proiect este de 106.222 lei, scrie jurnalul.ro, citând Agerpres.

CGMB urmează să discute studiul de oportunitate privind decongestionarea traficului în zona unităţilor de învăţământ din Sectoarele 1 şi 6.

Raţionamentul care a stat la baza alegerii acestor şcoli este reprezentat de numărul mare al elevilor înscrişi, un total de 6.756, precum şi de poziţionarea lor în zone foarte aglomerate ale oraşului.

Pentru şcolile din Sectorul 1 sunt propuse câte trei trasee, iar pentru cele din Sectorul 6 câte două trasee, fiecare unitate urmând să beneficieze de un număr de autobuze cuprins între 2 şi 5.

Puteți consulta proiectul și traseele AICI

În urma aplicării unui număr de 4.926 de chestionare tutorilor care îi duc pe copii la una dintre cele cinci şcoli, a reieşit că 83,2% doresc introducerea unor linii de transport care să ajungă în proximitatea unităţilor de învăţământ, iar 63,43% ar renunţa la actuala modalitate de transport în favoarea unei alternative sustenabile.

În studiu se reaminteşte că Primăria Capitalei a demarat, începând cu anul şcolar 2019 – 2020, un astfel de proiect pilot, în proximitatea Şcolii 195 (Hamburg), cu patru linii în programul de transport (fiecare traseu înregistrând între 113 – 271 îmbarcări zilnice şi tot atâtea debarcări).

Conform unui chestionar completat online pe site-ul Transport Public Bucureşti-Ilfov de către 365 de persoane, 94,3% s-au declarat foarte mulţumite de introducerea autobuzului şcolar, iar 69% au precizat că, anterior, utilizau autoturismul pentru a duce elevii la cursuri.
Realizatorii studiului recomandă introducerea conceptului de „Prieteni ai autobuzului”, care se poate concretiza prin realizarea unor insigne (facultativ) şi carduri de transport personalizate pentru elevi.

Proiectul va fi monitorizat de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, iar transportul se va face prin validarea cardurilor emise pentru elevi, aceştia putând fi însoţiţi de părinţi şi profesori, sub îndrumarea/supravegherea unui controlor din partea ADTPBI. Se recomandă şi prezenţa unui poliţist local în autobuz.

 

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua
    Avem rugămintea dacă se poate prelungirea traseului T5 sau T6 pentru a beneficia și noi de acest transport.
    Locuim pe Sos. Odai (soseaua de centura – București) și învățam la scoala Pia Bratianu. Pentru a ajunge la unul dintre aceste trasee trebuie sa mergem/schimbam trei mijloace de transport. Mentionam ca prelungirea acestui traseu ar putea sa ii ajute și pe cei din Satul odăii și Mogoșoaia care învață tot la aceasta scoala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.