Asociația Elevilor din Constanța (AEC) se declară ”profund dezamăgită” de măsurile pe care Guvernul României a decis să își angajeze răspunderea în ceea ce privește transportul școlar. Reprezentanții elevilor spun că acestea nu rezolvă problema, ci o amână cu încă un an. Totodată, decontarea navetei elevilor este în continuare blocată, atrage atenția AEC.
Asociația Elevilor din Constanța arată că, potrivit proiectului de lege pe care Guvernul României își va asuma răspunderea, ”transportul județean va reveni în sfera serviciilor publice peste un an”, amânând astfel rezolvarea problemei transportului elevilor și al categoriilor dezavantajate.
Elevii spun că au propus reprezentanților Guvernului o soluție, dar și ”măsuri suplimentare privind transportul școlar al elevilor, problema acestuia fiind departe de rezolvare”.
”Solicităm Guvernului să adauge în proiectul de angajare a răspunderii corectarea
acestor prevederi contradictorii, astfel încât transportul elevilor să fie deblocat în mod real, nu doar la nivel declarativ”, arată AEC în comunicatul de presă.
Comunicatul integral al Asociația Elevilor din Constanța:
”Proiectul de lege pe care Guvernul își angajează răspunderea nu rezolvă problema transportului elevilor!
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) se declară profund dezamăgită de măsurile pe care Guvernul României a decis să își angajeze răspunderea. Acestea nu rezolvă problema transportului elevilor, ci o amână cu încă un an. Totodată, decontarea navetei elevilor este în continuare blocată.
Miercuri a fost publicată pe site-urile celor două camere ale Parlamentului proiectul de lege pe care Guvernul României își propune să își angajeze răspunderea. Scopul acestui proiect este inversarea fiecărei prevederi a OUG nr. 51/2019, care a eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice.
Totuși, conform proiectului în forma actuală, transportul județean va reveni în sfera serviciilor publice peste un an, în acest moment el fiind desfășurat în continuare în regim comercial.
Consiliile județene au obligația de a demara procedura de încheiere a contractelor de servicii publice cu operatorii de transport până la 31 decembrie 2020. Între timp, licențele operatorilor sunt prelungite, astfel fiind amânată pentru încă un an rezolvarea problemei transportului elevilor și al categoriilor dezavantajate, neexistând posibilitatea de a impune firmelor de transport obligația de a da reduceri sau de a practica toate traseele dintr-un județ.
În acest sens, Asociația Elevilor din Constanța a propus reprezentanților Guvernului o soluție care ar rezolva problema. Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 prevede, la art. 5, alin. (5), posibilitatea autorităților competente de a lua măsuri de urgență în ceea ce privește transportul. Printre acestea se regăsește atribuirea de urgență a contractelor de servicii publice. Astfel, prin acest lucru, consiliile județene ar putea acorda reduceri și asigura transportul pe toate rutele inclusiv în anul în care se pregătește atribuirea
normală.
Mai mult decât atât, AEC a solicitat reprezentanților Guvernului să ia măsuri suplimentare privind transportul școlar al elevilor, problema acestuia fiind departe de rezolvare. Printre măsurile solicitate se află modificarea Legii educației naționale în sensul eliminării tarifelor maximale pe care transportatorii sunt obligați în mod nelegal să le respecte pentru abonamentele elevilor. Pentru aceasta ar trebui abrogate alin. (3^2) – (3^4) de la art. 84 din Legea educației și Hotărârea de Guvern nr. 863/2016, ce nu permite școlilor să deconteze abonamentele elevilor decât în limita a 174 lei pentru 50 km, în condițiile în care prețurile reale pot ajunge și la 400 lei pentru această distanță.
De asemenea, în ceea ce privește acordarea reducerilor pentru elevi la transportul județean, Legea educației se contrazice. Art. 84, alin. (1) și (2) sugerează că elevii ar trebui să își achiziționeze abonamentele la preț deja redus, transportatorii fiind retribuiți. Pe de altă parte, art. 105, alin. (2), lit. e), sugerează că elevii ar trebui să își cumpere abonamentele integral, iar ulterior să le deconteze la unitățile de învățământ, din bugetul local. Și HG nr. 309/1996 prevede aceeași metodă pentru acordarea reducerilor elevilor.
Spre exemplu, dacă ea s-ar aplica, un elev care circulă cu transportul local în comun în Municipiul București, nu și-ar putea cumpăra abonament gratuit, ci ar trebui să plătească prețul integral, urmând ca școala să îi deconteze abonamentul.
În acest sens, solicităm Guvernului să adauge în proiectul de angajare a răspunderii corectarea acestor prevederi contradictorii, astfel încât transportul elevilor să fie deblocat în mod real, nu doar la nivel declarativ.”
Camera Deputaților și Senatul se reunesc, joi, în plen de reunit, începând cu ora 12.00 în trei ședințe succesive, pentru cele trei proiecte pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea: modificarea legilor Justiției, abrogarea OUG 51 și legea plafoanelor bugetare, scrie Mediafax. Executivul a adoptat cele trei proiecte pe care își asumă răspunderea în ședința de marți seara.
”Astăzi ne angajăm răspunderea Guvernului pentru adoptarea unui pachet de legi esențial pentru rezolvarea problemelor din transportul județean școlar, astfel încât să nu mai fie puse în pericol viața și siguranța copiilor care merg la școală în altă localitate, buna funcționare a Justiției și pentru o construcție responsabilă a bugetului pentru anul următor.
Angajarea răspunderii arată că premierul Ludovic Orban este hotărât să nu țină Guvernul și România captive unei majorități în Parlament în jurul PSD, care și-a pierdut demult legitimitatea primită de la români”, a scris, joi, ministrul Educației, Monica Anisie, pe Facebook.