Mircea Miclea o contrazice pe Monica Anisie: ”Cu regret, trebuie să spun că bate câmpii. Această vinovăție colectivă este aberantă”

0

Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, a declarat, marți, după publicarea raportului PISA, că principala cauză a rezultatelor slabe este faptul că ”nu s-a aplicat Legea educației” și că se știa de șapte ani că există acest procent de elevi cu performanțe sub minimul necesar, după ce au fost evaluați în clasa a II-a. ”Este vorba de o situație de nerespectare a legii de la firul ierbii, de la nivel de școală până la nivel de minister, pentru că profesorii, când au dat aceste evaluări și au obținut rezultatele, le-au ascuns, de fapt, față de părinți și nu au făcut nimic cu ele ca să optimizeze procesul de învățare”, a spus Mircea Miclea, la Digi 24. Fostul ministru a comentat, în direct, și declarațiile ministrului Educației, Monica Anisie, spunând că aceasta ”bate câmpii”.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, marți, la Digi24, după publicarea rezultatelor PISA 2018, că ”nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm de această evaluare” pentru că ”accentul la aceste evaluări internaţionale nu cade neapărat pe ceea ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă”. Ministrul a arătat că, în condițiile în care ”atâţia miniştri s-au perindat pe la Ministerul Educației, nu s-a ajuns la situația în care să se aplice un curriculum adecvat și în corelație cu piața muncii” și că ”este o problemă de sistem”, dar și una ”de minister”.

Mircea Miclea, fost ministru al Educației, spune însă că principala cauză a acestor rezultate este faptul că nu s-a respectat legea.

”Am ascultat-o pe doamna ministru și, din păcate, cu regret trebuie să spun că bate câmpii pentru că, dacă ne uităm la aceste rezultate, 30% dintre elevi sunt cu performanțe sub minimul necesar, deci sunt cu probleme serioase de analfabetism funcțional. Exact același procentaj a fost atunci când ei au fost evaluați în clasa a II-a. Noi știam cu 7 ani înainte că există acest procent de elevi, datele sunt și se pot arăta. Din păcate, aceasta este cauza principală a acestor rezultate, nu s-a aplicat Legea educației care spunea că aceste rezultate de la evaluările naționale din a doua, a patra, a șasea se iau ca evaluări formative, adică, pe baza lor, tu iei măsuri atunci când le ai, deci trebuiau luate măsurile deja cu 7 ani în urmă și aveam alte rezultate acum. Atunci când ai aceste evaluări, stabilești pentru cine faci învățare remedială, adică de exemplu faci meditații în after-school cu elevii respectivi, pentru cine faci consolidare…”, a spus Mircea Miclea la Digi 24.

Fostul ministru a precizat că legea nu s-a respectat „de la nivelul școlii până la minister”, iar profesorii, când au avut rezultatele, le-au ascuns.

„Este vorba de o situație de nerespectare a legii de la firul ierbii, de la nivel de școală până la nivel de minister, pentru că profesorii, când au dat aceste evaluări și au obținut rezultatele, le-au ascuns, de fapt, față de părinți și nu au făcut nimic cu ele ca să optimizeze procesul de învățare. Nici ministerul, prin inspectoratele județene, nu a luat nicio măsură ca aceste rezultate să fie luate în calcul pentru inspecțiile pe care urmau să le facă și pentru evaluarea profesorilor. A fost, așadar, o încălcare, o nerespectare a legii și soluția era în lege, nu are rost să mai vorbim acum de soluții. Soluțiile sunt din 2011, sunt paragrafele explicite de lege, care spun ce e de făcut”, a mai spus Miclea.

Fostul ministru spune că toți cei care ar fi trebuit să ia măsuri și nu au făcut acest lucru sunt vinovați de situația în care a ajuns educația, dar acest lucru nu înseamnă că toată lumea este vinovată.

„Această vinovăție colectivă – toți suntem vinovați, toți trebuie să luăm măsuri – este aberantă. Nu suntem toți vinovați. Unii au gândit ce trebuie făcut, sunt unii profesori în școală care își fac treaba. Nu toți sunt vinovați, sunt unii care sunt vinovați, cei care își fac treaba prost, de la nivel de minister și până la nivel de școală. Dar ca să schimbăm această situație ar trebui ca creșterile salariale să nu fie făcute nediferențiat, adică creștere egală de salarizare la toată lumea, ci diferențiat, în funcție de performanța profesorilor”, a arătat Miclea.

Mircea Miclea a recunoscut că niciun sindicat din Educație nu ar accepta acest lucru. ”Dar dacă așteptăm după sindicate, nu vom face reforma niciodată”, a precizat fostul ministru.

59% dintre elevii români pot înțelege un text de mărime medie și doar 1% au rezultate foarte bune la citire sau la științe, scrie Mediafax. Aproape la fel arată procentele la matematică, dar aici 3% fac performanță, potrivit raportului PISA, care clasează România aproape de Emiratele Arabe, Bulgaria sau Moldova.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.