Monica Anisie scrie pe Facebook ce a făcut în această săptămână la Ministerul Educației: ”Se întreabă mulți! Iată aici răspunsul”

0

Ministrul Educației, Monica Anisie, a postat sâmbătă, pe Facebook, un ”raport” al activității desfășurate în această săptămână la minister, enumerând, printre altele, convocarea Comisiei de Dialog Social și obținerea avizului consultativ pentru modificarea prevederii prin care absolvenții de clasa a VIII-a care au media de admitere sub 5 sunt obligați să meargă la școala profesională.

Monica Anisie mai amintește că a lansat platforma online www.debirocratizare.edu.ro, dar și faptul că a cerut direcțiilor responsabile cu asigurarea manualelor școlare să urgenteze setul de măsuri pentru elaborarea, verificarea și avizarea manualelor școlare.

Postarea integrală a ministrului Monica Anisie:

”A fost o săptămână (25-29 noiembrie) plină de evenimente! CE AM FĂCUT LA MINISTER se întreabă mulți!

Iată aici răspunsul:

      • Am convocat Comisia de Dialog Social și am primit avizul consultativ pentru modificarea prevederii prin care absolvenții de clasa a VIII-a care obțin media de admitere 5 sunt obligați să meargă la școala profesională! Respect astfel un punct din Programul de Guvernare, dar și punctul de vedere al Avocatului Poporului!;
      • Am militat și am obținut, la rectificarea bugetară, o suplimentare de 460 mil de lei de la bugetul de stat, precum și o majorare a veniturilor proprii, cu 129 de milioane de lei;
      • Am declanșat misiune de control la fostul Minister al Cercetării, ca urmare a numeroaselor sesizări primite încă din primele zile de mandat;
      • S-a pus în dezbaterea publică Metodologia de evaluare a Școlilor Doctorale! Așteptăm punctele de vedere ale tuturor! Termenele sunt scurte!
      • În cadrul consultărilor cu Comisia de Dialog Social (CDS), am pus accentul pe urgențele stabilite la începutul mandatului:
        · Debirocratizarea activității didactice;
        · Lansarea licitațiilor pentru manualele școlare de clasa a VII-a;
        · Rectificarea bugetară cu suplimentare de la bugetul de stat și pentru veniturile proprii;
        · Am cerut partenerilor sociali și educaționali să coopereze cu MEC, pentru armonizarea acțiunilor anunțate de minister, dar și pentru crearea unui climat de lucru și colaborare, menit să asigure predictibilitate și încredere;
      • Am cerut direcțiilor responsabile cu asigurarea manualelor școlare să urgenteze setul de măsuri pentru elaborarea, verificarea și avizarea manualelor școlare;
      • La întâlnirea cu inspectorii școlari generali din teritoriu, am cerut să intensifice activitățile de monitorizare și asistență, pentru ca unitățile de învățământ să dispună de condiții optime pentru desfășurarea activităților didactice: · le-am solicitat să se implice în soluționarea problemelor apărute în teritoriu, în respectarea Statutului cadrului didactic, dar și respectarea Statutului elevilor;
      • Am început discuțiile pentru realizarea unui cadru formal la nivel național, în vederea consultării cu actori instituționali și ai societății civile, implicați în combaterea fenomenului de bullying școlar;
        · Ministerul va realiza, în parteneriat cu toți cei care vor dori să se implice, normele metodologice de aplicare a Legii anti-bullying, recent promulgată de președintele României, domnul Klaus Iohannis;
      • Am stabilit o bază solidă de colaborare și cooperare, împreună cu Excelența Sa, doamna Marjut Akola, Ambasadorul Republicii Finlanda la București, având încredere în deschiderea și disponibilitatea părții finlandeze de a împărtăși expertiza acumulată în domeniul educației; · Am reiterat interesul țării noastre pentru consolidarea și dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul educației, pe baza schimbului de experiență și bune practici, în vederea identificării acelor elemente care ar putea fi adaptate și valorificate la nivelul sistemului educațional românesc.
      • Împreună cu delegația condusă de domnul Radu Ioanid, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului de la Washington, am agreat ca, în perioada următoare, să continue dialogul cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, în vederea diversificării formelor de cooperare pe tematica promovării Istoriei Holocaustului.
      • Am lansat platforma online www.debirocratizare.edu.ro, ca suport consultativ pentru ”Grupul Operativ de debirocratizare a activității didactice”.

(Agenda activităților poate fi consultată pe site-ul instituției)

Mulțumesc echipei mele ministeriale, precum și tuturor partenerilor educaționali!”

Citește și: Comisia de „tăiat hârtii” a lansat platforma debirocratizare.edu.ro. Profesorii pot trimite propuneri până pe 13 decembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.