Olimpicii români au obținut șase medalii la Turneul Internaţional de Informatică Shumen 2019

0
Foto: Ministerul Educației

Elevii români din loturile olimpice de juniori și seniori au obținut șase premii la a XI-a ediție a Turneului Internaţional de Informatică Shumen. Olimpicii și-au adjudecat două medalii de argint și patru medalii de bronz.

La competiţia desfăşurată în Bulgaria (Shumen), în perioada 20-24 noiembrie, au participat peste 60 de concurenți (seniori și juniori) din Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Kazahstan, Moldova, România, Rusia, Ucraina şi Serbia, potrivit unui comunicat de presă, transmis de Ministerul Educației.

Echipele României (juniori și seniori) au obținut șase medalii: două de argint și patru de bronz. Medaliile de argint au fost cucerite de Cezar Trişcă – Vicol (clasa a XI-a/Colegiul Naţional Mihai Eminescu” din Botoşani) – seniori, respectiv Andrei Moldovan (clasa a VIII-a/Şcoala Gimnazială nr. 79 din Bucureşti) – juniori.

Medaliile de bronz, la seniori, au intrat în posesia elevilor Maria-Alexa Tudose (clasa a XI-a/Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti) și Şerban-Ion Cercelescu (clasa a XI-a/Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti). La juniori, au obţinut medalii de bronz Alexandru Dobleagă (clasa a VII-a/Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” din Ploiești) și Ştefan Ţaga (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploiești).

Cele două loturi au fost coordonate de profesorii Marcel Drăgan (Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu) și Dan-Octavian Dumitrașcu (Colegiul  Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung, jud. Argeş) și de studenții Livia Măgureanu (Universitatea din București) și Denis-Andrei Banu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi).

Citește și: Aur și argint pentru elevii români la Olimpiada Internaţională de Informatică în Echipe 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here