Claudia Chiru, membru în comisia de tăiere a hârtiilor: ”Sunt foarte multe acte de tăiat. Trebuie să avem grijă ce tăiem, să nu tăiem din calitate”

1
Foto: facebook.com/ Claudia Chiru

Claudia Chiru, învățătoare la Școala Gimnazială nr.195 din București, este unul dintre membrii comisiei de tăiere a hârtiilor, înființate de ministrul Educației, care a avut prima întâlnire în cursul zilei de joi. Claudia Chiru relatează, într-un interviu acordat SparkNews.ro, în ce au constat discuțiile din cadrul acestei întâlniri, dar și ce hârtii propune, alături de colegii săi de catedră, să fie tăiate, la nivel de ciclu primar. ”Sunt foarte multe acte de tăiat. Sunt peste 60. Nu știu dacă vom putea să tăiem foarte multe pentru că sunt legate, intrăm într-un labirint legislativ”, spune Claudia Chiru.

”Trebuie să avem grijă ce tăiem și ce urmează după tăiere, să nu tăiem din calitate”, mai declară învățătoarea Claudia Chiru, explicând că toate aceste lucruri vor fi discutate în comisie. ”Vom face tot ce ne stă în putință astfel încât să iasă bine. Asta ne dorim”, adaugă învățătoarea.

”Eu îmi doresc să intru în anul școlar 2020-2021 cu mai puține hârtii. Voi depune oricât efort va fi necesar și am o responsabilitate foarte mare, chiar sunt ancorată în această acțiune și mă simt onorată să fiu acolo și chiar vreau. Voi face tot ce îmi stă în putință”, a mai spus Claudia Chiru pentru SparkNews.ro.

SparkNews.ro: Care a fost impresia dvs. după prima ședință a comisiei de tăiere a hârtiilor?

Claudia Chiru: Am simțit acolo o intenție pozitivă și chiar oamenii aceștia – doamna ministru și întreaga echipă – se preocupă pentru a tăia din hârtii pentru că au înțeles, sunt convinși că ne îngreunează munca. Ce este greu și se mișcă greu este efectiv trecerea la acțiune, faptul că oamenii au nevoie să vorbească despre suferințele lor, despre frustrările lor, despre ceea ce nu funcționează în sistem, despre nemulțumirile din sistem. Și atunci ca să treci să faci treabă, e musai să ai o ședință de cunoaștere și un pic de ventilare.

Deja cei de la Human Catalyst au venit, ieri (n.red. – joi), cu un chestionar completat de 350 de persoane și au observat că, de la un anumit punct încolo, se repetă hârtiile care se doresc a fi tăiate. Desigur, trebuie să avem grijă ce tăiem și ce urmează după tăiere, să nu tăiem din calitate. Toate lucrurile acestea le vom discuta în comisie și vom face tot ce ne stă în putință astfel încât să iasă bine. Asta ne dorim.

Ce hârtii ar trebui tăiate, din punctul dvs. de vedere? Ne puteți da câteva exemple?

Da, vă pot da, pentru că m-am sfătuit și eu cu câțiva colegi și avem o listă. De ciclul primar vorbesc… De exemplu, în raportul de activitate extrașcolară de la final de an, ar putea fi inclusă și planificarea, să nu mai trebuiască să o facem la începutul anului și să o includem retroactiv în raportul de activitate. De ce?Pentru că, de multe ori, îmi planific la începutul anului, dar apoi nu reușesc să realizez ceea ce mi-am propus și atunci munca aceea este în van.

Consilierea părinților, la fel. Noi pentru consilierea părinților trebuie să facem un program pentru tot anul, cu teme și să-l planificăm. Consilierea părinților se întâmplă într-o manieră spontană pentru că părintele nu vine la școală să îi vorbim noi nu știu despre ce încercăm, vine la școală să-i vorbim despre copil. Și atunci noi nu avem de ce să facem o planificare pe consiliere pentru că nu știm ce o să discutăm, nu? Iar e timp în van.

Avem condica pentru activități extrașcolare. Din punctul nostru de vedere, este lipsă de încredere să ne pui să semnăm o condică. Toată lumea iubește să facă activități extrașcolare și, dacă nu iubește toată lumea, ar trebui să înceapă să iubească pentru că acești copii funcționează doar dacă îi scoatem și în afara școlii și construim o relație cu ei.

Apoi, când organizăm excursii sau activități în afara școlii, ne dorim să fie mai puține acte și să fie acceptat ca însoțitor și părintele. În momentul de față, putem ieși doar dacă un alt coleg care nu are ore în ziua respectivă poate să meargă cu noi. Este aproape imposibil de făcut. Eu, de exemplu, îmi doresc să ies de 2-3 ori pe săptămână din clasă și aș vrea să cutreier prin toate muzeele din București, dar nu pot să fac acest lucru pentru că nu am cu cine. Dacă m-ar lăsa să iau părinți, aș putea să fac mai multe.

Colegii mei mi-au spus de asemenea despre Săptămâna Altfel. Ne-am dori să nu mai fie o săptămână dedicată pentru că este foarte aglomerat. Am vrea să putem noi alege când facem Săptămâna Altfel.

Totodată, ne dorim să rămână comisiile metodice și să renunțăm la celelalte comisii. Ne dorim să avem o platformă pe care să putem urca, în format electronic, toată mapa personală și să nu mai facem o sută de mii hârtii și de copii… Să avem o bază unde să le punem pe toate astfel încât să existe un istoric și, în momentul în care vrei să te transferi la altă școală, nu trebuie să mai alergi după acte pentru că sunt deja acolo strânse.

Fiecare membru al comisiei a prezentat propunerile încă de joi?

Nu, joi ne-am ocupat să ne clarificăm obiectivele, să punem la punct calendarul și să vedem ce instrumente de lucru vom folosi. A fost o ședință de cunoaștere și este nevoie de așa ceva pentru că sunt, repet, foarte multe lucruri care trebuie spuse și, până omul nu le spune, nu poate să se gândească la binele comun. 

Dvs., personal, când estimați că profesorii vor scăpa efectiv de aceste hârtii?

Doamna ministru ne-a spus că, de la începutul anului școlar viitor, ar trebuie deja să implementăm…

Este posibil?

Doamna ministru ne-a invitat să fim implicați, să fim agili și supli. Noi ne dorim să facem asta. Eu îmi doresc să intru în anul școlar 2020-2021 cu mai puține hârtii. Voi depune oricât efort va fi necesar și am o responsabilitate foarte mare, chiar sunt ancorată în această acțiune și mă simt onorată să fiu acolo și chiar vreau. Voi face tot ce îmi stă în putință. Așteptăm să vedem când va fi următoarea întâlnire, însă am stabilit că vom lucra și pe mail și ni se va da o modalitate de lucru ca să nu stăm tot timpul să ne întâlnim… un pic de tehnologizare.

Veți prelua toate propunerile transmise de profesori?

Da, le vom prelua, va fi un chestionar, să vedem cum va arăta. Sigur se va ține cont de toate propunerile, doar că sunt foarte multe acte de tăiat. Sunt peste 60 și trebuie să avem grijă ca fiecare nivel să aibă cel puțin un act tăiat. Nu știu dacă vom putea să tăiem foarte multe pentru că sunt legate, intrăm într-un labirint legislativ… Dar ne dorim ca, la fiecare nivel, să se spună Da, s-a făcut ceva și pentru mine. Cred că oricine este conștient că nu se poate să modificăm și să schimbăm chiar tot, cu toate că aș vrea să intrăm până în străfunduri.


Asociația Human Catalyst a prezentat, în cadrul întâlnirii de joi, de la sediul MEC, pe lângă chestionarul legat de tăierea hârtiilor, și un set de recomandări generale. Acestea sunt: crearea unui sistem unitar de formulare online pe tipuri de unități de educație ceea ce ar determina eliminarea totală a hârtiei din școli, documentele fiind create și actualizate periodic în format electronic; introducerea catalogului electronic în fiecare școală; să se creeze o platformă unică de colectare a datelor din educație, la nivel național, în care să fie importate periodic intrările actualizate; desființarea gradației de merit a cărei metodologie este puternic contestată de cadrele didactice și identificată ca generator de documente inutile pentru obținerea căreia se produc abuzuri, fals și uz de fals, conform mesajelor primite.


Joi a avut loc, la sediul Ministerului Educației și Cercetării, prima întâlnire a Comisiei pentru debirocratizarea activității didactice din învățământul preuniversitar, înființată prin ordin al ministrului Educației.

Din grupul de lucru fac parte profesori pentru învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, precum şi cadre didactice din învăţământul special sau din centrele de resurse şi asistenţă judeţene şi a municipiului Bucureşti, dar şi reprezentanţi ai sindicatelor şi ai societăţii civile.

Foto: Ministerul Educației și Cercetării

Potrivit MEC, raportul elaborat de comisie urmează a fi supus consultării publice în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020 (începutul semestrului al II-lea). Ulterior, pe baza propunerilor și observațiilor primite din partea tuturor celor interesați, Ministerul Educației și Cercetării va adopta un document/instrument de politică educațională pe această temă.

Citește și:

1 COMENTARIU

  1. Desfiintarea comisiilor metodice!!!! Mai bine comisie de violenta, proiecte europene unde se lucreaza ceva, dar comisiile metodice nu si mai au rostul. Sunt de pe vremea lui Ceausescu!!!!! Afara cu comisiile. Metodice!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.