Tabita Bucur, o învățătoare de 21 de ani: ”Mi-ar plăcea o şcoală în care elevii şi profesorii sunt fericiţi. Îmi doresc debirocratizare”

1

Tabita Bucur este în primul an de învățământ. Este învățătoare, are 21 de ani și predă la clasa pregătitoare, la Liceul Teoretic „David Voniga” din Giroc, o localitate aflată la nici 10 km de Timișoara. Am întâlnit-o la Festivalul Educației, unde a venit să își ia ”o doză bună de optimism”. Aflată la început de drum, am vrut să aflăm ce a determinat-o să aleagă această meserie, cum i se pare școala românească din postura profesorului și dacă ar trebui ceva schimbat. Tabita își dorește o școală în care elevii și profesorii să fie ”fericiți”, cu elevi mai puțini în clasă astfel încât ”profesorul să ajungă să cuprindă fiecare elev şi să răspundă cât mai bine nevoilor sale”. Vrea ”debirocratizare şi focus intens pe activitatea de la clasă şi pe starea de bine a elevilor, nu pe hârtii”, iar copiii să nu mai fie ”nevoiţi să stea majoritatea timpului în bănci”.

Tabita Bucur (foto) crede că fiecare lecție trebuie să fie ”o provocare” pentru elevi. Așa își construiește lecțiile în primul an la catedră pentru că își dorește ca cei mici să descopere ei un anumit fenomen, să fie „exploratori” și să caute soluţii pentru rezolvarea problemelor.

”Cred că trebuie să îi învăţăm să lucreze mai mult în echipă, să fim creativi şi să introducem nonformalul la clasă. Să nu le transmitem informaţia pur şi simplu, să îi conducem către ea, să o descopere, să o înţeleagă, să o explice. Să vadă ei înşişi că învăţarea e palpitantă, că e o aventură unică”, spune Tabita Bucur, într-un interviu acordat SparkNews.ro.

SparkNews.ro: Mai întâi vreau să te cunoaștem puțin. Știm că ai 21 de ani, ești învățătoare și ești în primul an de învățământ. Care este povestea ta: De unde ești, ce liceu ai terminat și ce facultate ai absolvit?

Tabita Bucur: Povestea mea începe la sat, mai exact în frumosul sat dintre dealuri, Tomeşti, la aproximativ 20 de km de orăşelul Făget. După ce am terminat clasele I-VIII la mine în zonă, am început studiile la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget şi am ales specializarea Filologie. Până aici, influenţa cea mai mare a fost a doamnei diriginte care m-a încurajat, astfel încât am reuşit să obţin premiul I în fiecare an de gimnaziu.

La liceu, în clasa a X-a am descoperit istoria. În această perioadă, am avut ocazia să îmi valorific talentele atât în activităţile şcolare, cât şi în cele extraşcolare. Participam la olimpiadele judeţene de istorie, de limba română, în general la activităţile literar-artistice şi culturale la care aveam ocazia să iau parte. Doamna dirigintă, care preda limba latină şi opţionalul de cultură şi civilizaţie, dar şi domnul profesor de istorie au avut o influenţă pozitivă asupra mea.

Totuşi, nu ştiam exact ce voiam să fac mai departe. Îmi plăcea mult să citesc, mai ales istorie, îmi plăcea să povestesc, iubeam să le explic colegilor lecţiile de istorie, să dezbat teme la psihologie şi filosofie, am descoperit că pot fi un bun orator, iar când eram rugată să merg în cancelarie să aduc catalogul pentru un profesor, simţeam că mi se potriveşte.

Ce te-a făcut să alegi meseria de profesor, să devii învățătoare? Mulți tineri evită sistemul de învățământ, merg spre alte domenii sau spre privat…

La început, mi-am dorit să fiu profesoară de limba română, apoi profesoară de istorie, iar în clasa a XII-a am hotărât  să lucrez cu cei mici. Îmi plăcea să interacţionez cu oamenii şi consideram că mi se potriveşte meseria de profesor. Dar am avut o experienţă plăcută în clasa a XI-a când am ajutat nişte prieteni de familie şi am avut grijă două săptămâni de fetele lor. Asta am simţit atunci, la finalul liceului, că îmi doresc să fiu învăţătoare. Dar nu am renunţat nici la visul de a fi profesoară pentru clasele mai mari, îmi doresc să intru în contact  cu tinerii şi adolescenţii.

Îmi doresc, în viitor, să predau şi la o şcoală de sat. Cred că aş avea o împlinire mai mare dacă aş putea să mă implic în viaţa copiilor de la sate. Visez să iniţiez un program după orele de şcoală pentru copiii care au nevoie de sprijin suplimentar pentru a aprofunda noţiunile predate în clasă. Totodată, m-aş bucura să fiu voluntar în asociaţii care vin în sprijinul adolescenţilor şi îi motivează să facă ceva frumos cu viaţa lor, să îşi dezvolte abilităţile, încercând să se opună anturajelor nocive.

Criticile la adresa sistemului, neajunsurile semnalate în media, auzite și poate trăite de tine ca elevă/studentă, nu te-au făcut să te gândești de două ori înainte de a merge la catedră?

Am auzit despre neajunsurile meseriei de a fi profesor, încă de mică.  Dar am considerat că va fi bine, că voi face ceva frumos. Pot să spun că am crescut într-o familie frumoasă, iar părinții mi-au transmis frumuseţea credinţei în Dumnezeu. De la ei am înţeles că eu trebuie să am un caracter frumos, integru şi că acesta este foarte important. Am învăţat bucuria de a dărui şi a ajuta pe ceilalţi. Am înţeles că fiecare om este creat într-un mod aparte, este valoros şi special prin unicitatea sa.

Această meserie îmi aduce o împlinire sufletească aparte, nu mă lasă să fiu indiferentă şi mă determină să mă implic. Fiind profesor, am ocazia să fac bine, să dăruiesc, să influenţez pozitiv elevii cu care lucrez, să le transmit dragostea pentru educaţie şi pentru cei din jurul lor. Am înţeles că, pe lângă informaţie, ei au nevoie să fie ghidaţi, au nevoie de modele pe care să le „imite”.

Din perspectiva profesorului, după cele aproape două luni de școală, ai dezamăgiri?

Sunt tristă că nu se investeşte mai mult în educaţie, că nu înţelegem valoarea şi impactul pe care îl are educaţia. Oamenii educaţi devin mai responsabili, mai altruişti. Consider, de asemenea, că părinţii trebuie să fie mai implicaţi în viaţa elevilor, este o motivaţie în plus pentru ei să iubească şcoala, timpul petrecut cu părintele este foarte preţios.

Dar care a fost cea mai mare provocare pentru tine până acum?

Cred că cea mai mare provocare a fost cea legată de managementul clasei. Am 25 de elevi şi m-am văzut depăşită în câteva situaţii. Ca să fiu mai specifică, mă confrunt în continuare cu violenţa şi cuvintele urâte, jignitoare pe care şi le spun… Îmi doresc să îi ajut să îşi gestioneze cât mai bine emoţiile, să devină altruişti, să lucreze în echipă. Pentru aceasta caut în continuare soluţii, pentru nevoile fiecărui copil.

Predai la clasa pregătitoare. Un început de drum și pentru copii, și pentru tine. Le place copiilor la școală?

Încă din prima zi, am primit feedback pozitiv din partea copiilor. Am fost deschisă şi zâmbitoare. Şi astfel, îmbrăţişările lor şi micile felicitări nu au întârziat să apară. Chiar şi părinţii au început să îşi schimbe atitudinea faţă de mine datorită feedback-ului pe care îl primeau atunci când veneau copiii acasă.

Mi-am dorit să îi înconjor cu căldură, să le arăt că eu voi fi mereu acolo pentru ei, să creez o atmosferă caldă, care să faciliteze asimilarea cunoştinţelor. Fiind clasă pregătitoare, încerc să fiu cât mai creativă şi să îi „uimesc” aproape zilnic cu ceva nou. Avem şi un covor în spatele clasei, care ne permite să desfăşurăm activităţi în semicerc şi să stimulez astfel coagularea grupului.

Cum ar trebui ”provocați” copiii astfel încât să vină cu plăcere la școală?

Profesorul este coordonatorul activităţilor de învăţare şi lui îi revine rolul de a pregăti fiecare lecţie astfel încât să fie cât mai atractivă. Pot spune că elevii mei sunt foarte curioşi, sunt dornici să exploreze cât mai mult. Cred că le putem prezenta fiecare lecţie ca pe o provocare. Putem să conducem lecţiile astfel încât ei să descopere un anumit fenomen, să fie „exploratori”, să identifice relaţii cauză-efect şi să formuleze concluzii, răspunsuri, să caute soluţii pentru rezolvarea problemelor. Cred că aşa putem contribui la creşterea stimei de sine, să le arătăm că ei pot.

Cred că trebuie să îi învăţăm să lucreze mai mult în echipă, să fim creativi şi să introducem nonformalul la clasă. Să nu le transmitem informaţia pur şi simplu, să îi conducem către ea, să o descopere, să o înţeleagă, să o explice. Să vadă ei înşişi că învăţarea e palpitantă, că e o aventură unică.

În opinia ta, ar trebui să fie altfel școala românească? Ar trebui schimbat ceva? Și ești optimistă că se poate?

Mi-ar plăcea să văd o şcoală în care elevii şi profesorii sunt fericiţi. În care numărul de elevi cu care lucrează cadrul didactic să fie mai mic, pentru ca profesorul să ajungă să cuprindă fiecare elev şi să răspundă cât mai bine nevoilor sale. Îmi doresc debirocratizare şi focus intens pe activitatea de la clasă şi pe starea de bine a elevilor, nu pe hârtii!

Îmi doresc o şcoală în care elevii, mai ales cei mici, să nu fie nevoiţi să stea majoritatea timpului în bănci, ci să aibă posibilitatea să îşi descopere încă din vreme talentele şi să le pună în valoare. De asemenea, consider că un număr redus de elevi într-o clasă permite realizarea acestor obiective şi dezvoltarea competenţelor preconizate în documentele şcolare.

Îmi doresc şcoli dotate cu spaţiu verde, grădini… zone de recreere pentru copii, spaţii de joacă, sală de mese, o şcoală în care să ne simţim cu toţii ca într-o mare familie, care se susţin reciproc.

Te-am cunoscut la Festivalul Educației de la Timișoara, unde ai participat la câteva ateliere. Ai plecat de acolo cu metode/practici pe care le-ai aplicat la ore? Dacă ai putea să ne exemplifici.

Da, am venit cu entuziasm la Festivalul Educaţiei, ştiam că echipa de la InEdu e super şi a fost cu adevărat o încurajare pentru mine acest festival. Aveam nevoie de o doză bună de optimism. Am participat la două ateliere: „Îndrăznesc nonformal la clasă” şi „Metoda comunicării nonviolente”. La primul atelier, am învăţat că putem fi creativi şi putem să transformăm lecţiile astfel încât să fie cât mai atractive pentru copii, chiar şi cu câteva materiale.

La clasă, am aplicat ”Jocul 1, 2, 3, 4”, cu ajutorul căruia am recapitulat cifrele învăţate până la acel moment… Iar în gestionarea conflictelor, mă ajut de „cei patru paşi” ai lui Marshall B. Rosenberg, învăţaţi la atelierul de comunicare nonviolentă. De asemenea, am cunoscut cadre didactice care mi-au dat sfaturi valoroase.

Am înțeles că faci naveta zilnic, cu autobuzul. Locuiești în Timișoara. Cum ai ajuns la școala din Giroc?

Am cunoscut Girocul acum 5 ani şi mi-a lăsat o impresie bună. Şcoala nu o cunoşteam, doar grădiniţa, puţin. Am fost la concursul de titularizare după aproximativ două săptămâni de la susţinerea examenului de licenţă şi am ales un post aici. Mi-am dorit să încep la Timişoara sau cât mai aproape de Timişoara, fiindcă  doresc să învăţ cât mai multe şi să particip la evenimente, ateliere legate de educaţie.

Este vacanță acum. Poți trage o linie și să ne spui ce satisfacții ți-au adus aceste două luni alături de copii?

Mă bucur pentru fiecare progres pe care îl văd în relaţia cu elevii mei. Mă bucur când îşi amintesc ceea ce i-am învăţat legat de gestionarea conflictelor, văd că se deschid tot mai mult şi sunt mai dezinvolţi atunci când trebuie să îşi spună părerea sau lucrează în echipă. Am reuşit să alcătuim biblioteca clasei şi un colţ de joacă. Fiecare elev a contribuit şi mă bucur atunci când în pauze răsfoiesc cărţile pe covor şi încearcă să împartă jucăriile.

Îi recompensez cu jocuri desfăşurate în curtea şcolii: astfel, ne-am jucat cu mare bucurie „Ţară, ţară, vrem litere şi cifre”. Am reinventat jocul împreună. Au fost două echipe: echipa literelor şi cifrelor albastre şi echipa literelor şi cifrelor mov. Fiecare elev reprezenta o literă sau o cifră. Şi erau strigaţi „A mare de tipar” sau cifra „3”. Litera/cifra strigată venea la echipa care i-a chemat, în paşi de dans… Chiar eu am venit în paşi de broscuţă, spre distracţia copiilor.

Ei ştiu că, atunci când lucrează individual sau creează ceva la orele de Arte vizuale şi abilităţi practice (AVAP), ascultă muzică clasică, pot să cânte şi să colaboreze. Eu i-am numit „licurici”. Suntem clasa Licuricilor şi răspândim lumină prin faptele bune pe care le facem.

Este grea meseria de profesor?

Pot să spun că este solicitantă, mai ales la început de drum. Munca unui profesor nu se termină la 12.00, mai ales dacă ne dorim ce e mai bun pentru elevii noştri şi suntem dedicaţi. După ore, verificăm caiete, discutăm cu părinţii (uneori simt că trebuie să intensific dialogul cu ei‚ transmit deseori feedback părinţilor şi încerc să am o colaborare susţinută), căutăm un material didactic cât mai atractiv şi îl pregătim pentru ziua următoare. Cred că profesorii trebuie să aibă timp pentru formarea continuă, ei au nevoie de timp pentru a participa la ateliere, pentru a citi mai mult…

Foto: Tabita Bucur și SparkNews.ro

Citește și:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.