Franklin și prietenii săi: Ateliere de lectură pentru copii, în școlile din județul cu cel mai mic număr de biblioteci publice din țară

0
Foto: Daniel Mihuțescu

Peste 300 de elevi din clasa pregătitoare și clasa I de la trei școli din Ilfov au participat, timp de aproape o săptămână, la atelierele interactive „Franklin și prietenii săi”, un proiect derulat de Editura Katartis, ce își propune să încurajeze lectura în rândul copiilor și dorința de a merge la bibliotecă. La finalul atelierelor, copiii primesc cadou un exemplar din ”Franklin și furtuna”, iar bibliotecile școlare sunt dotate cu cărți din Colecția Franklin.

Proiectul „Franklin și prietenii săi” a fost lansat în această toamnă, iar primele ateliere de lectură au avut loc, în perioada 30 septembrie – 8 octombrie, la Școlile Gimnaziale nr. 1 și nr. 2 din Voluntari și la Școala Gimnazială nr. 1 din Tunari.

<Să citești e mai tare decât să stai pe telefon>, <O sa păstrez cartea asta toată viața>, <Când mai venim la bibliotecă?> sunt doar câteva dintre reacțiile celor mai mult de 300 de copii din clasele pregătitoare și I care au participat la atelierele interactive <Franklin și prietenii săi>, într-un județ care înregistrează cel mai mic număr de biblioteci publice din țară. Atelierele au fost construite din dorința de a deschide apetitul tinerei generații către vizitarea bibliotecilor și lumile infinite pe care cititul le poate deschide”, se arată într-un comunicat de presă al Editurii Katartis.

Plasate în bibliotecile școlare, atelierele au fost desfășurate într-un decor care stimulează imaginația și au fost create în totalitate de o echipă interdisciplinară de arhitecți, designeri, educatori și actori, precizează sursa citată.

”Timp de o oră, copiii și formatorii citesc împreună două dintre cărțile Colecției Franklin, tradusă și disponibilă în premieră pentru România de Editura Katartis. Pornind de la Franklin cel dezordonat și Franklin și furtuna, fiecare atelier conține o serie de exerciții de imaginație și întrebări care construiesc analogii între firul narativ și viața reală.

La sfârșitul atelierelor, copiii primesc cadou un exemplar din Franklin și furtuna, precum și
dotarea bibliotecilor școlare cu cărți din Colecția Franklin. În noiembrie este rândul copiilor din Școala Gimnazială nr. 1 din 1 Decembrie să se bucure de noi interacțiuni cu Franklin”, se mai menționează în comunicat. Anul viitor, proiectul va fi extins și în alte localități.

Katartis este editura care a tradus, în premieră pentru România, Colecția Franklin. Scrisă de Paulette Bourgeois și ilustrată de Brenda Clark, în traducerea Biankăi Diana Galeș, seria a fost vândută în 65 de milioane de exemplare în peste 30 de limbi și urmărește aventurile Broscuței Franklin, un personaj care a devenit prieten pentru multe generații. Mai multe detalii, pe site-ul www.katartis.ro și pe pagina de Facebook a editurii.

Foto: Daniel Mihuțescu/ Editura Katartis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.