Primele lecții, după festival. Monica Toader, învățătoare: ”Mi-am îmbogățit traista magică cu metode și materiale didactice”

0
Monica Toader a participat și la atelierul învățătoarei Anca Simion, în care s-a ”exersat” starea de bine la clasă. Foto: SparkNews.ro

Monica Toader, învățătoare la Oradea, este unul dintre profesorii care au participat, zilele trecute, la Festivalul Educației de la Timișoara. Învățătoarea a aplicat deja, luni, la școală, metode ”învățate” la atelierele din cadrul festivalului și și-a achiziționat, încă de duminică, lucruri de care va avea nevoie pentru activitățile care au inspirat-o.

Învățătoarea Monica Toader ne-a transmis impresiile cu care a rămas după festival și faptul că a folosit, luni, la clasă, un nou ”truc” pe care l-a descoperit la atelierele evenimentului organizat la Timișoara. Povestea scrisă de învățătoare, după experiența unui festival dedicat educației:

”După două zile de weekend „sacrificate” la Festivalul Educației de la Timișoara, trag linie și pot spune cu bucurie în suflet:

Sunt onorată că am participat alături de atâția oameni minunați, implicați cu trup și suflet în procesul instructiv-educativ.

Sunt împlinită că am participat la două ateliere susținute de două doamne învățătoare a căror activitate o urmăresc de un an pe rețelele de socializare.

Sunt mulțumită că mi-am îmbogățit traista magică cu metode și materiale didactice.

Nerăbdătoare să pun în practică tot ce am aflat, duminică seară, ajunsă acasă, am căutat în magazine trusa Bingo de care ne zicea Anca Dediu pe care am și găsit-o și am achiziționat-o….

Iar azi, luni, (n.red. ieri), am început întâlnirea de dimineață cu replicile motivaționale de care ne-a vorbit Consuela Colțan.

Apoi, pentru că am învățat litera u mic de tipar și de mână, am adus cartea despre emoțiile unicornului Noni, „Sunt furios”, cumpărată de la Librăria cu Papion, aflată în incinta festivalului.

Sunt recunoscătoare Andradei Mazilu, pe care o cunosc de la conferințele SuperTeach, pentru organizarea acestui festival și a acestor ateliere altfel!”

Citește și: Povestea unui festival. O concluzie, după trei zile petrecute alături de profesori: ”În educație, încă mai există speranță”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here