Educația nu este de vânzare! Elevii din București reacționează în cazul secretarei acuzate de trafic de influență

0

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI) condamnă ”ferm” faptele penale comise de secretara unei școli din București, prinsă în flagrant după ce a primit 200 de euro pentru mutarea unui elev și acuzată de trafic de influență, și solicită aducerea în fața justiției atât a acesteia, cât și a conducerii școlii. Asociația face totodată un apel către elevi, profesori și părinți să sesizeze orice situație de abuz din cadrul unităților de învățământ.

”Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită aducerea în fața justiției atât a secretarei prinse în flagrant, cât și investigarea minuțioasă de către Direcția Generală Anticorupție în legătură cu acest caz, cu posibilitatea găsirii unor complici ai acuzatei”, precizează Asociația, într-un comunicat de presă.

Mai mult, Asociația solicită tuturor elevilor, părinților și profesorilor care dețin informații despre cazuri similare să le comunice în vederea soluționării lor.  În acest sens, elevii din București le pune la dispoziție un formular unde pot sesiza situații de abuzuri din școli.

”Educația nu este de vânzare!”, spun reprezentanții elevilor din București și Ilfov, în demersul lansat de ei pentru combaterea corupției din școli.

Comunicatul Asociației Elevilor din București și Ilfov:

”Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită aducerea conducerii școlii, cat și a secretarei acuzate de trafic de influență în fața justiției!

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), organizaţie reprezentativă a elevilor din capitală şi judeţul Ilfov, condamnă ferm faptele penale comise de secretara dintr-o școală din București, acuzată de trafic de influență!

Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită aducerea în fața justiției atât a secretarei prinse în flagrant, cât și investigarea minuțioasă de către Direcția Generală Anticorupție în legătură cu acest caz, cu posibilitatea găsirii unor complici ai acuzatei.

AEBI condamnă ferm orice act împotriva Legii Naționale a Educației, deoarece, așa cum este menționat în aceasta, educația este complet gratuită pentru beneficiarul primar al acesteia. Cu atât mai mult, elevii trebuie să se simtă protejați în unitatea de învățământ, nicidecum să învețe într-un mediu dominat de infracțiune și neechitate. Un elev ce dorește a se transfera de la o unitate de învățământ la alta nu trebuie să fie împiedicat de nicio astfel de faptă. Acesta trebuie să urmeze prevederile legale în vigoare și să solicite transferul către unitatea de învățământ pentru care optează.

Amintim faptul că, procedura de transfer al unui elev prevede strict completarea anumitor acte, nefiind prevăzută o sumă de bani necesară pentru a se efectua. Actele necesare in vederea transferării:

● foaia matricolă
● fișa medicală
● fișa de lichidare
● cererea de transfer
● copii după actele de identitate ale părinților

Asociația Elevilor din București și Ilfov face un apel către elevi, profesori si
parinți, lansând un formular prin care aceștia pot relata orice situații de abuz în cadrul unităților de învățământ, urmând astfel să luăm toate măsurile necesare pentru a putea combate faptele penale din conducerile școlilor.
Formularul de sesizări poate fi accesat aici.

„În Legea Educației Naționale sunt menționate clar principiile necesare actului educațional, printre care se enumera: principiul echitații, principiul răspunderii publice și principiul asigurării de șanse, principii care nu pot fi încălcate în vederea asigurării unui act educațional calitativ și centrat pe elev. Din acest motiv, Asociația Elevilor din București și Ilfov condamna infracțiunea de corupție desfășurată și solicită tuturor elevilor, părinților și profesorilor care dețin informații despre cazuri similare să ne comunice în vederea soluționării lor. Țin să precizez un lucru important care este uitat destul de des, și anume, toți elevii au dreptul de a avea acces la educație, iar aceasta nu este de vânzare”, a declarat Anne-Marie-Bianca Arcidiacono, președinte AEBI.

„În aceste momente nu mai putem avea încredere în sistemul educațional, deoarece, în ultima vreme, există doar măsuri împotriva elevilor, iar până și personalul unităților de învățământ ajunge la fapte penale, împotriva acestora. Suntem absolut siguri că acesta nu este un caz singular și că aceste cazuri există și în alte unități de învățământ. De aceea, facem un apel către toți elevii să ni se alăture în demersurile noastre și să ne relateze orice situație de abuz din partea conducerii unităților de învățământ”, a declarat Alex Radulescu, vicepreședinte AEBI.”

Secretara unei școli din București a fost prinsă în flagrant după ce a primit suma de 200 euro de la un martor denunţător, în schimbul aprobării mutării unui elev în cadrul acelei şcoli, informează Direcția Națională Anticorupție. Secretara este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de  influență și se află sub control judiciar.

Citește și: Secretara unei şcoli din Bucureşti, prinsă în flagrant după ce a primit 200 de euro pentru mutarea unui elev

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.