Măsuri în urma crimei din Dâmbovița: Primăria introduce microbuz pentru transportul elevilor

0
Foto: facebook.com

Autoritățile din Gura Șuții, județul Dâmbovița, localitatea din care provine fetița de 11 ani răpită și apoi ucisă când se întorcea de la școală, au decis ca de miercuri elevii să fie duși și aduși de la școală cu un microbuz.

Primarul comunei dâmbovițene Gura Șuții, Constantin Dinu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că de miercuri elevii care merg la școala din Gura Șuții vor fi transportați cu un microbuz școlar.

„De mâine (miercuri n.r.) dimineață vom introduce transportul elevilor către și de la școală. Școala este în centrul localității și este foarte aproape. Cel mai îndepărtat copil este la o distanță de 1,3 kilometri. Fata stătea la 600 de metri de școală și a fost răpită la 200 de metri de casă. Am luat decizia în urma tragediei. Încercăm”, a declarat Dinu.

Dinu a adăugat că în comună trăiesc 6.000 de persoane. Nu există niciun polițist local, iar postul de Poliție are 3 agenți, care lucrează în schimburi.

„Există post de poliție. Sunt 3 lucrători. Ei vin în schimburi. Și patrulează în cele cinci localități”, a adăugat primarul din Gura Șuții.

Întrebat de ce a fost copila găsită abia duminică, Constantin Dinu a răspuns: „a fost într-un câmp de pe raza altei localități. Au fost multe vehicule de verificat. Chiar dacă o găseau și după două ore, aceeași soartă o avea. El a intrat cu mașina în Gura Șuții la 17.17 și a ieșit la 17.22. În cinci minute a tranzitat, cu răpire cu tot. Camera din cealaltă localitate l-a suprins după 30 minute”, a afirmat Dinu.

Fetița de 11 ani din localitatea Gura Suții, județul Dâmbovița, Mihaela Adriana Fieraru, a fost dată dispărută vineri, în condițiile în care nu a mai ajuns acasă de la școală. Ea a fost găsită moartă duminică, pe un câmp din comuna Produlești.

Principalul suspect în cazul crimei, olandezul Johannes Visscher, s-a sinucis luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.