Cum au fost tratați elevii într-o ședință la Parlament: ”Senatorii au dat dovadă de lipsă de respect, vorbind într-un mod batjocoritor”

0
Foto: news.ro

Asociația Elevilor din Constanța critică decizia luată, marți, de Comisia de transporturi din Senat, care a dat undă verde legii de aprobare a Ordonanței de urgență prin care ”transportul județean este eliminat din sfera serviciilor publice”, iar ”reducerile pentru elevi și alte categorii dezavantajate sunt astfel eliminate”. AEC susține, într-un comunicat de presă, că, în timpul dezbaterilor, ”senatorii au dat dovadă de lipsă de respect față de elevi și față de respectarea drepturilor lor, vorbind într-un mod batjocoritor și ignorând argumentele aduse de către reprezentanții lor”.

”Mai mult, aceștia au permis ca reprezentanții Guvernului să îi manipuleze, prezentând informații eronate și ducând discuția în derizoriu. Considerăm tragic felul în care instituția care trebuie să adopte decizii, luând în considerare vocea cetățenilor, alege să își ghideze acțiunile după interesele politice”, se mai arată în comunicatul AEC.

Reprezentanții elevilor spun că ”ignoranța dovedită de către factorii decizionali” este ”un atac la adresa elevilor, o răzbunare pentru o faptă pe care încă nu am reușit să o identificăm, pentru că, urmând aparențele, tendința este ca, pe an ce trece, aceștia să lase elevii în probleme din ce în ce mai mari.”

”Dezinteresul arătat față de miile de elevi care merg în fiecare zi pe jos kilometri pentru a ajunge la unitățile de învățământ, față de elevii care abandonează școala, laolaltă cu șansa la o viață împlinită, pentru că nu au bani pentru a-și achiziționa abonamentele de transport, dar și față de riscul ca elevii să practice cursele la ocazie, efectuate de persoane întâmplătoare, astfel punându-și viața în joc, ne face să credem că cei din conducerea țării nu au în plan să rezolve această problemă, ci doar să se acopere din punct de vedere mediatic, încercând să ia măsuri care, după ei, par că rezolvă problema, dar care, în fapt, o înrăutățesc”, mai susțin elevii.

Comunicatul de presă al Asociației Elevilor din Constanța:

Senatorii rămân indiferenți în privința Cazului Caracal! Serviciul public de transport județean, în continuare desființat!

Astăzi, 17 septembrie a.c., Comisia de transporturi și infrastructură a Senatului a votat raportul de adoptare al Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019, prin care transportul județean este eliminat din sfera serviciilor publice, astfel, reducerile pentru elevi și alte categorii dezavantajate sunt eliminate, iar transportatorii vor opera numai pe rutele profitabile. 

În data de 28 iunie a intrat în vigoare OUG nr. 51/2019, ce are ca obiect eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice. Dispariția caracterului de serviciu public al transportului județean duce la dispariția obligațiilor de serviciu public care înainte puteau fi impuse de către consiliile județene în sarcina transportatorilor. Printre aceste obligații se regăseau reducerile pentru elevi la transportul județean, drept prevăzut la art. 84, alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, dar și posibilitatea obligării operatorilor de transport de a practica anumite trasee nerentabile, în schimbul unor compensații. 

Astăzi, în cadrul Comisiei de transporturi a Senatului, unde a fost prezent Andrei-Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor din Constanța, senatorii au dat dovadă de lipsă de respect față de elevi și față de respectarea drepturilor lor, vorbind într-un mod batjocoritor și ignorând argumentele aduse de către reprezentanții lor. Mai mult, aceștia au permis ca reprezentanții Guvernului să îi manipuleze, prezentând informații eronate și ducând discuția în derizoriu. Considerăm tragic felul în care instituția care trebuie să adopte decizii, luând în considerare vocea cetățenilor, alege să își ghideze acțiunile după interesele politice.

Transportul elevilor este, de peste 6 ani, într-o stare de haos total, din cauza repetatelor măsuri proaste luate de guvernările ce au ocupat Palatul Victoriei. În ceea ce privește reducerile pentru elevi, ele reprezintă obligații de serviciu public pe care consiliile județene le puteau imputa operatorilor de transport în cadrul unor contracte de servicii publice. Deși obligația încheierii acestor contracte exista încă din 2001, odată cu intrarea în vigoare a OG nr. 86/2001, autoritățile județene au refuzat să respecte legea, elevii fiind privați de dreptul acestora. Totuși, situația părea să se îmbunătățească odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 328/2018, care clarifica cadrul legislativ de acordare a reducerilor pentru categoriile protejate. Această soluție a fost anulată de OUG nr. 51/2019. 

În ceea ce privește decontarea transportului elevilor, din 2011 și până la momentul actual, legea a fost respectată doar 3 ani, din 2013 fiind impuse plafoane pentru decontarea abonamentelor elevilor, prin OG nr. 29/2013. Mai apoi, în 2016, deși Guvernul de la acel moment a apreciat că a identificat o soluție, ce s-a întâmplat de fapt a înrăutățit situația. Odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 69/2016 au fost impuse tarife maximale operatorilor de transport pentru abonamentele elevilor, fără însă a fi acordate și compensații pentru pierderile suferite de transportatori. Această măsură a dus la starea de fapt în care școlile nu puteau deconta abonamentele elevilor pentru că tarifele practicate de transportatori erau mai mari decât cele prevăzute de lege (HG nr. 863/2016). 

Pe cale de consecință, transportul elevilor a fost una din problemele ignorate ani la rând de către factorii decizionali, atât de membrii Guvernului, cât și de cei ai Parlamentului. Considerăm ignoranța dovedită de către factorii decizionali ca fiind un atac la adresa elevilor, o răzbunare pentru o faptă pe care încă nu am reușit să o identificăm, pentru că, urmând aparențele, tendința este ca, pe an ce trece, aceștia să lase elevii în probleme din ce în ce mai mari. 

Dezinteresul arătat față de miile de elevi care merg în fiecare zi pe jos kilometri pentru a ajunge la unitățile de învățământ, față de elevii care abandonează școala, laolaltă cu șansa la o viață împlinită, pentru că nu au bani pentru a-și achiziționa abonamentele de transport, dar și față de riscul ca elevii să practice cursele la ocazie, efectuate de persoane întâmplătoare, astfel punându-și viața în joc, ne face să credem că cei din conducerea țării nu au în plan să rezolve această problemă, ci doar să se acopere din punct de vedere mediatic, încercând să ia măsuri care, după ei, par că rezolvă problema, dar care, în fapt, o înrăutățesc. 

Somăm toți senatorii să respingă legea de aprobare a OUG nr. 51/2019 atunci când aceasta va fi votată în plenul Senatului, arătând, astfel, că interesele cetățenilor primează în fața celor politice și că pot arăta empatie față de miile de elevi aflați în situații de risc din cauza haosului în care se află transportul elevilor. De-asemenea, cerem respect din partea clasei politice și depunerea de urgență a moțiunii de cenzură împotriva acestui Guvern incompetent.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here