Multă simțire și mesteșug, în sala de clasă. Un mesaj transmis profesorilor de Anca Tîrcă, în prima zi de școală

0
Foto: facebook.com/ Euroscola CNNT

Anca Tîrcă, specialist în educație, le-a transmis, luni, profesorilor, în prima zi de școală, un mesaj în care le dorește să intre la clasă cu ”mult meșteșug, dar și cu multă simțire”. ”Așa cum v-am mai spus, eu cred că schimbarea în educație are un singur nume: DRAGOSTE. Și sigur că, dincolo de „simțire”, e foarte important și ”meșteșugul”, contează stilul și metodele de predare, ieșirea din modelul de lecție ”profesorul scrie pe tablă sau vorbește și elevul notează” și crearea unui cadru de învățare în care copiii colaborează, investighează, descoperă și învață făcând lucruri”, a scris Anca Tîrcă pe contul său de Facebook.

Mesajul Ancăi Tîrcă către profesori:

”În anul școlar care începe azi, le doresc profesorilor să intre la ore cu mult MEȘTEȘUG, dar și multă SIMȚIRE, cu ”art and heart” la un loc, cum spun englezii. Le doresc să aibă puterea, timpul necesar și starea de bine pentru a le arăta tuturor copiilor cu care lucrează că le e drag de ei, că le pasă de ei și că încearcă să le înțeleagă problemele de tot felul pe care ei le au, poveștile lor de acasă, emoțiile, lumea lor de dincolo de clasă, relațiile pe care le au cu cei din jur, felul în care văd ei lumea.

Uneori, profesorii nu știu să facă acest lucru, pentru că nu au fost pregătiți pentru asta. Alteori, presați fiind să parcurgă programe cu multe conținuturi și să aibă rezultate bune la teste și examene, nu mai au timp pentru latura emoțională a învățării și, adesea, copiii nu găsesc în sala de clasă apropierea, toleranța, acceptarea, compasiunea de care au atât de multă nevoie și care i-ar ajuta, cu siguranță, să progreseze, FIECARE în ritmul și în felul lui.

Așa cum v-am mai spus, eu cred că schimbarea în educație are un singur nume: DRAGOSTE. Și sigur că, dincolo de „simțire”, e foarte important și ”meșteșugul”, contează stilul și metodele de predare, ieșirea din modelul de lecție ”profesorul scrie pe tablă sau vorbește și elevul notează” și crearea unui cadru de învățare în care copiii colaborează, investighează, descoperă și învață făcând lucruri.

Sau înseamnă ieșirea din modelul ”nu e admis să greșești, copiii ascultă, memorează și vânează note, regulile sunt foarte stricte și învățarea nu e personalizată” și mutarea accentului pe un format de lecție în care se lucrează diferențiat, în care a greși înseamnă a învăța, în care copiii creează, în care se acceptă opinii, se adresează întrebări şi există răspunsuri şi soluţii alternative, şi nu „căi optime unice“.

Meșteșug înseamnă și că ești un profesor receptiv la rezultatele diverselor studii și cercetări și că îți depășești rutina și propriile prejudecăți, pentru a gândi mai profund și mai creativ la ceea ce ai putea să faci mai bine pentru elevii tăi. An școlar cu meșteșug & simțire cât cuprinde, inimoșilor!”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.