Replica MEN, după acuzațiile Președinției legate de admiterea la liceu. Ce spune ministerul despre profesorii cu note sub 5 la titularizare

0

Ministerul Educației a reacționat, vineri, după ce Administrația Prezidențială a criticat ordinul prin care elevii cu media de admitere sub 5 nu mai pot participa la repartizarea în licee. MEN explică, într-un comunicat de presă, de ce a luat această măsură și face totodată câteva precizări legate de profesorii care au luat note sub 5 la titularizare și vor preda în continuare.

”Conform datelor centralizate până în prezent la nivelul Ministerului Educației Naționale (MEN), elevii de clasa a VIII-a care au fost repartizați la licee cu profiluri teoretice, având media de admitere sub 5, au promovat în proporție foarte mică examenul național de Bacalaureat. Prin urmare, acești tineri rămân cu posibilități limitate de a intra pe piața muncii sau de a își continua studiile”, precizează MEN.

În ceea ce privește cadrele didactice care au obținut note sub 5 la concursul de titularizare din 2019, continuă MEN, ”acestea nu sunt nici repartizate, nici încadrate pe post”: ”Participarea profesorilor la concursul de suplinire organizat de inspectoratele școlare județene pentru posturile rămase vacante nu poate fi îngrădită, însă încadrarea pe un post într-o unitate de învățământ depinde de acest concurs, în sensul că un candidat trebuie să obțină cel puțin nota 5 pentru a fi angajat.

”Sperăm, totodată, că obiectivul politicienilor care critică ordinul de ministru sus-menționat nu este cel de a încuraja mediocritatea și lipsa de performanță școlară, și suntem, ca întotdeauna, deschiși unor propuneri realiste și constructive”, se arată în finalul comunicatului, dat publicității de Ministerul Educației.

Comunicatul integral al MEN:

”Ministerul Educației Naționale face următoarele precizări în legătură cu emiterea ordinului de ministru nr. 4.948/2019 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat:

Conform datelor centralizate până în prezent la nivelul Ministerului Educației Naționale (MEN), elevii de clasa a VIII-a care au fost repartizați la licee cu profiluri teoretice, având media de admitere sub 5, au promovat în proporție foarte mică examenul național de Bacalaureat. 

Prin urmare, acești tineri rămân cu posibilități limitate de a intra pe piața muncii sau de a își continua studiile.

Este regretabil faptul că în aceste zile au fost lansate în spațiul public opinii politice care tind să inducă în eroare și să genereze panică în rândul elevilor și părinților cu privire la opțiunile pe care tinerii le au în procesul de educare.

Măsura luată de MEN oferă un drum mai bun în viață elevilor aflați la final de gimnaziu. Ea a fost concepută tocmai pentru a le oferi acestora o șansă în plus de a învăța o meserie, urmând ca apoi să își suplimenteze pregătirea, în funcție de evoluția propriilor competențe, inclusiv prin studii teoretice și prin susținerea examenului național de Bacalaureat. Așadar, niciun elev nu va avea viitorul blocat.

Menționăm că Metodologia privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat în anul școlar 2020-2021 a fost dezbătută în Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației Naționale, primind avizul favorabil al partenerilor sociali, o singură asociație de elevi prezentând obiecții.

În ceea ce privește cadrele didactice care au obținut note sub 5 la concursul de titularizare din 2019, precizăm că acestea nu sunt nici repartizate, nici încadrate pe post. Participarea profesorilor la concursul de suplinire organizat de inspectoratele școlare județene pentru posturile rămase vacante nu poate fi îngrădită, însă încadrarea pe un post într-o unitate de învățământ depinde de acest concurs, în sensul că un candidat trebuie să obțină cel puțin nota 5 pentru a fi angajat.

Scopul Ministerului Educației Naționale este să susțină creșterea standardelor în educație și stabilirea traseelor educaționale optime pentru elevi. De aceea, facem un apel către clasa politică să dea dovadă de mai multă responsabilitate și să nu interpreteze în cheie electorală măsuri atât de importante pentru viitorul elevilor!

Sperăm, totodată, că obiectivul politicienilor care critică ordinul de ministru sus-menționat nu este cel de a încuraja mediocritatea și lipsa de performanță școlară, și suntem, ca întotdeauna, deschiși unor propuneri realiste și constructive.”

Administrația Prezidențială a criticat dur, vineri, ordinul MEN prin care elevii cu media de admitere sub 5 nu mai pot intra la liceu și sunt obligați să meargă în învățământul profesional.  Președinția susține că demersul este unul ”segregaționist”, o măsură ”luată din nou pe genunchi”, iar PSD nu face altceva decât să continue ”experimentele nocive” în educație. ”Ca și în alte cazuri, această guvernare folosește dubla măsură: profesorii care au luat sub 5 la examenul de titularizare pot preda în continuare, însă elevii care au luat sub 5 nu au drept de acces la ruta care li se potrivește”, a acuzat Administrația Prezidențială.

Absolvenții clasei a VIII-a care susțin Evaluarea Națională și au media de admitere sub 5 nu mai pot intra la liceu, fiind obligați astfel să meargă în învățământul profesional. Regula este stabilită prin Ordinul privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, publicat, joi, în Monitorul Oficial.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.