Peste 300 de școli din București nu au autorizație ISU, iar 67 funcționează fără pază: ”În multe cazuri, părinții achită fondul pentru gardian”

0

Aproape 300.000 de elevi încep școala luni, în Capitală. Planul de școlarizare pe anul 2019-2020 însumează un număr de 294.231 elevi care vor învăța în 419 unități de învățământ de stat, respectiv 222 private, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București, pentru MEDIAFAX. Din totalul unităților de învățământ de stat, 317 nu au autorizație ISU până în prezent.

Deși școala începe în câteva zile, din totalul unităților de învățământ de stat, 317 nu au până în acest moment autorizație ISU. Doar 8 unități sunt autorizate, alte 19 fiind în curs de autorizare. 81 dintre unități nu fac obiectul autorizării, spun reprezentanții ISMB. Totodată, potrivit aceleiași surse, alte 9 unități din Capitală nu au, până în acest moment, autorizație sanitară.

Tot în privința siguranței, a fost ridicată și problema pazei, a siguranței elevilor atât în incinta școlii, cât și în apropierea instituției. Reprezentanții ISMB au precizat că la nivelul Capitalei, 107 instituții au pază proprie, 194 prin intermediul unor societăți specializate, 112 au pază mixtă și 378 cu supraveghere video. Potrivit datelor aceleiași surse, 67 unități de învățământ din Capitală funcționează fără niciun fel de pază.

În ceea ce privește resursa umană, reprezentanții ISMB au declarat pentru MEDIAFAX că în Capitală, la acest moment, un deficit este înregistrat doar pentru specializările limbă germană și educație tehnologică, restul specializărilor fiind ocupate cu normă dublă.

Început de an școlar nou, probleme vechi

Președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, a precizat, joi, pentru MEDIAFAX, că problema siguranței elevilor ar trebui să reprezinte o temă care să dea de gândit autorităților publice locale, în contextul în care sunt foarte multe școli care nu au servicii de pază și protecție garantată de către autoritatea publică locală.

„Chiar în foarte multe dintre cazuri părinții sunt cei care achită fondul pentru gardian și așa mai departe. (…) Sunt foarte multe primării, din multe județe, în care nu se respectă legea și practic autoritatea publică locală nu finanțează prin finanțarea complementară acele servicii de pază și protecție”, declară aceasta.

Și preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi (FNAP-I.P), Iulian Cristache, spune că tema siguranței elevilor în școli rămâne una superficial tratată.

„Avem aceleași probleme ca și anul trecut, ca acum doi ani și ca în ultimii ani. Din păcate, paza școlilor, cu mici excepții, este asigurată de asociațiile de părinți, nu de către comunitatea locală, așa cum ar trebui. (…) Singurul avantaj pe care îl primim de la instituțiile statului e faptul că în perimetrul școlilor, atunci când vin copiii la școală și când ies, dar în mod special când vin, se încearcă să se asigure prezența Jandarmeriei și a agenților de circulație, acolo unde școlile sunt foarte aglomerate și sunt în niște locuri mai înghesuite, astfel încât să asigure o fluență la nivel de circulație”, precizează Cristache.

Iulian Cristache a cerut ministerului deblocarea acestor posturi, astfel încât școala să-și angajeze propriul paznic, însă de fiecare data reprezentanții ministerului au invocat lipsa fondurilor: „Unul sau doi, în funcție de numărul de elevi din acea unitate de învățământ. Din păcate, noi cerem și de cele mai multe ori, atunci când vorbim despre bani sau când avem nevoie de bani, ni se întoarce spatele și ni se spune că nu sunt fonduri.”

Președintele FNAP-I.P a menționat că există și un cadrul legal care ar putea ajuta Consiliile Locale să vină cu pază, dar că și în acest caz motivația invocată e aceeași: lipsa fondurilor. „Noi am făcut adrese către primării la nivel national, către orașele reședință de județ și răspunsurile sunt că nu sunt fonduri alocate pentru așa ceva”, a conchis Iulian Cristache.

Sursa: Mediafax

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.