Suceava: Doar șapte școli din cele 29 cu WC în curte au optat pentru toalete tip container. Primarii preferă construcțiile tradiționale

0
Foto: stirileprotv.ro

Mai puțin de un sfert din școlile sucevene cu toalete în curte au optat pentru instalarea unor toalete tip container, deși Inspectoratul Școlar Suceava a primit banii necesari pentru instalare în 29 de unități de învățământ din județ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Educației Naționale a decis să vină în sprijinul elevilor și al primarilor din localitățile unde școlile nu au toalete și au găsit o soluție de instalare a unor containere în care să fie amenajate toalete ecologice.

Soluția propusă de minister, însă, nu a fost agreată de primarii din județul Suceava, unde doar șapte dintre școli au optat pentru instalarea unor astfel de toalete, deși banii au venit pentru 29 de unități de învățământ.

Inspectorul Școlar General al Inspectoratului Școlar Suceava, Gabriela Mihai, a declarat că, inițial, doar cinci primari au optat pentru aceste toalete, după care containerele au fost solicitate pentru încă două unități școlare.

Pe lista Ministerului Educației se aflau însă 29 de școli care nu aveau toalete și pentru care a fost alocată o sumă de două milioane de lei.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava este de părere că programul nu a fost bine primit în județ fie deoarece primarii sunt mai tradiționaliști și preferă construcțiile tradiționale, fie consiliile locale au luat decizii de construire a toaletelor în spațiile noi sau în spații deja existente în incinta școlilor.

În majoritatea localităților, din cele 29, erau trecute hotărârile de consiliul local și toaletele erau în faza de proiectare. Este adevărat că soluția pentru containere a fost adoptată de mai puține comune, în urmă cu două săptămâni la prima centralizare, era vorba de cinci localități, între timp s-au mai adăugat două. A fost un lucru nou pentru toată lumea – ideea aceasta de container și poate că aici, la noi, în Bucovina lumea ține mai mult de construcțiile puternice, așezate. Mie această idee nu mi se pare una de refuzat întrucât costurile sunt mici și este și încadrare bugetară”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Suceava, Gabriela Mihai.

În școlile din Suceava, unde încă nu au fost finalizate construcțiile toaletelor sau nu au fost montate cele tip container, s-a ales varianta unor toalete ecologice, astfel încât în 9 septembrie să poată începe anul școlar în condiții bune.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.