Senatorul Liviu Pop anunță un proiect de lege care să fixeze începutul anului școlar în a treia zi de luni din septembrie

0

Senatorul PSD Liviu Pop, fost ministru al Educației, spune că va depune, săptămâna viitoare, un proiect de lege care va fixa începutul anului școlar în a treia zi de luni din septembrie. Senatorul a postat un mesaj pe această temă, pe pagina sa de Facebook, scrie Mediafax.

Săptămâna viitoare vreau să depun o propunere legislativă de completare a Legii Educației Naționale prin care să se fixeze începutul anului școlar în a treia zi de luni din septembrie”, a scris Liviu Pop, pe Facebook.

Senatorul PSD a creat și un sondaj în care i-a întrebat pe internauți dacă sunt de acord cu propunerea legislativă. Dintre cele peste 6.000 de persoane care au votat, 86% au răspuns afirmativ, dorind astfel fixarea începutului anului școlar în a treia săptămână din luna septembrie.

Ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie, fiind menținând calendarul stabilit de fostul ministru Ecaterina Andronescu.

Premierul Viorica Dăncilă solicitase Ministerului Educației prelungirea vacanței de vară cu o săptămână, astfel încât anul școlar să înceapă pe 16 septembrie.

Citește și: Decizia Ministerului Educației: Școala va începe pe 9 septembrie. Vacanța de vară nu se prelungește

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.