Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a declarat pentru Știrile Pro TV că se va merge ”cu siguranţă” pe pragul de a obţine nota 5 pentru ca un absolvent de clasa a VIII-a, care a susținut Evaluarea Națională, să poată fi admis la liceu. Astfel, cei care au media sub 5 vor merge către școala profesională. Această schimbare este prevăzută într-un proiect de ordin de ministru, care a primit deja avizul partenerilor sociali.
Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, spune că nu are rost ca elevii slab pregătiţi să se chinuie 4 ani la liceu, în loc să înveţe, în 3 ani, o meserie utilă, scrie stirileprotv.ro.
”O să mergem cu siguranţă pe acest prag de a obţine nota 5 pentru a putea fi admis la un liceu. Au fost ani de zile în care, la liceu, au fost înscrişi copii care aveau note de 2, 3, 1 şi ceva… Pot să meargă într-o şcoală profesională şi după 3 ani de zile, când finalizează cursurile, au o meserie. Nu i se taie niciunui tânăr aripile”, a declarat ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz.
Daniela Vișoianu, președinte al Coaliției pentru Educație, spune însă că o astfel de măsură este ”un stigmat şi li se pune fix copiilor care au fost ignoraţi”.
”N-au avut profesori, n-au avut educaţie de calitate, să nu ne mai încurce prin liceu, nici prin liceele teoretice, nici la procentele de promovare la bacalaureat, să nu-i mai vedem. E posibil să apară un abandon şi mai mare, pentru că, dacă un copil ajunge într-o şcoală profesională care nu i se potriveşte, singurul criteriu fiind că nu a luat 5 la evaluarea naţională, nu pentru că şi-a ales el, el îşi va pierde interesul. Ruta profesională a României e de slabă calitate”, a spus Daniela Vișoianu, citată de stirileprotv.ro.
Ministerul Educației propune ca elevii de clasa a VIII-a care vor susține anul viitor Evaluarea Națională și vor obține medii sub 5 să meargă la școala profesională.
Proiectul de ordin de ministru privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 prevede: ”La procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 participă numai elevii care au susținut Evaluarea Națională și a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci).”
Propunerea MEN a fost avizată, miercuri, în ședința Comisiei de Dialog Social (CDS), deși elevii au contestat-o. Consiliul Național al Elevilor a anunțat că se opune ”cu vehemență” unei astfel de măsuri. ”Contestăm decizia adoptată de către Comisia de Dialog Social și considerăm cu atât mai alarmant faptul că măsura votată în cursul zilei de astăzi nu a fost însoțită de un plan concret de inițiative compensatorii, stabilit prin consultarea tuturor pilonilor implicați în educație”, spuneau elevii.
Citește și:
- Consiliul Național al Elevilor se opune ”cu vehemență” propunerii ca absolvenții care nu obțin media 5 să urmeze obligatoriu școala profesională
- Propunere MEN: Elevii care susțin Evaluarea Națională și obțin sub 5 vor merge la școala profesională. Comisia de Dialog Social a avizat favorabil
Sunt de acord, elevii cu medii sub 5 la evaluare nu au ce cauta la liceu, se incurajeaza altfel indolenta, nepasarea ( si daca iau 2 la evaluare intru la liceu-isi zice elevul!). Cea mai mare prostie a fost sa fie admis un elev la liceu cu media la evaluare de 2, 3, 4. Punand restrictie la medie elevii mai au un motiv sa invete altfel toti chiualngii vor fi liceeni, absolventi de liceu, de scoli postliceale sau facultati ceea ce este foarte trist! Da, nu i se taie aripile niciunui tanar daca stie ca nu a invatat deloc si va merge la o scoala profesionala!!