ISMB şi FNAP Bucureşti recomandă părinţilor să nu se implice în igienizarea și reabilitarea școlilor

0
Foto: Captura TVR

Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi-Bucureşti recomandă părinţilor să nu se implice în ”activităţi complexe de igienizare şi de reabilitare a spaţiilor şcolare”, precizând că aceste acţiuni se află ”în responsabilitatea exclusivă a autorităţilor administraţiilor publice locale”.

„Referitor la situaţia pregătirii unităţilor de învăţământ sub aspectul igienizării şi reabilitării pentru începutul anului şcolar 2019-2020, Inspectoratul Şcolar Bucureşti, reprezentat de Inspectorul Şcolar General, Ioana Mihaela Neacşu, şi preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi Bucureşti, Eugen Ilea, recomandă asociaţiilor de părinţi şi comitetelor de părinţi ale claselor să nu se implice în activităţi complexe de igienizare şi de reabilitare a spaţiilor şcolare, aceste acţiuni aflându-se în responsabilitatea exclusivă a autorităţilor administraţiilor publice locale”, se arată într-un comunicat de presă al ISMB, dat marți publicității.

Recomandarea vine în condițiile în care noul an școlar va începe în mai puțin de o lună.

ISMB şi FNAP Bucureşti precizează că ”rolul de susţinător al activităţilor din şcoli pe care le au asociaţiile de părinţi trebuie să se manifeste în principal în zona procesului educaţional şi să nu greveze asupra bugetului familiilor elevilor, prin activităţi care nu aparţin ca responsabilitate acestora”.

Comunicatul integral al ISMB:

”Referitor la situaţia pregătirii unităţilor de învăţământ sub aspectul igienizării şi reabilitării pentru începutul anului şcolar 2019-2020, Inspectoratul Şcolar Bucureşti, reprezentat de Inspectorul Şcolar General, Ioana Mihaela Neacşu şi preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi-Bucureşti, Eugen Ilea, recomandă asociaţiilor de părinţi şi comitetelor de părinţi ale claselor, să nu se implice în activităţi complexe de igienizare şi de reabilitare a spaţiilor şcolare, aceste acţiuni aflându-se în responsabilitatea exclusivă a autorităţilor administraţiilor publice locale.

ISMB şi FNAP-Bucureşti încurajează comunicarea directă a reprezentanţilor părinţilor cu directorii unităţilor de învăţământ, în vederea prioritizării investiţiilor care trebuie realizate şi a finalizării tuturor lucrărilor, până la debutul anului şcolar 2019-2020.

Apreciem că rolul de susţinător al activităţilor din şcoli pe care le au asociaţiile de părinţi trebuie să se manifeste în principal în zona procesului educaţional şi să nu greveze asupra bugetului familiilor elevilor, prin activităţi care nu aparţin ca responsabilitate acestora.”

Citește și: Într-o școală din București, părinții au curățat și dezinfectat sălile de clasă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.