Ministrul Educației a trimis Corpul de Control în toate școlile din țară pentru a verifica situaţia elevilor și ”a identifica grupurile defavorizate de elevi aflați în risc de abandon școlar”, anunță MEN, într-un comunicat de presă.
”Începând de astăzi, 1 august și până la sfârșitul lunii, Ministerul Educației Naționale derulează în unitățile de învățământ o inspecție tematică, dublată de o analiză de risc, privind evoluția situației școlare a elevilor din învățământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2015-2016, până la susținerea Evaluării Naționale, din anul școlar 2018 – 2019.
Astfel, în următoarea perioadă, experţii din Corpul de control al ministrului Educației Naționale vor analiza situația școlară a elevilor promovați, corigenți, repetenți, cu situație școlară neîncheiată și transferați în cadrul metodologic, în anii școlari selectați, la nivelul unităţilor de învăţământ din toată țara”, precizează Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.
”Obiectivele acestei inspecții/analize de risc sunt identificarea grupurilor defavorizate de elevi aflați în risc de abandon școlar, prevenirea excluziunii școlare, precum și reducerea/remedierea erorilor din documentele școlare”, adaugă MEN.