Creatori de educație: Peste 280 de profesori, nominalizați pentru selecția națională. Publicul poate vota povești care inspiră

4

Programul ”Creatori de educație”, în care vor fi premiate modele de bune practici din învățământul primar și gimnazial, a intrat în etapa de evaluare și votare. 282 de proiecte ale învățătorilor și profesorilor au fost validate pentru selecția națională și pot fi votate online de public, până pe data de 9 septembrie. La finalul concursului, vor fi acordate 50 de premii, între care 10 premii speciale pe baza votului publicului. SparkNews.ro a relatat poveștile mai multor profesori aflați pe lista ”creatorilor de educație”, în demersul de a aduce în prim-plan oameni care inspiră și proiecte de succes din școala românească.

Un număr de 282 de cadre didactice au ajuns, după validare, în etapa selecției modelelor de bune practici, care se va desfășura până pe data de 9 septembrie. Proiectele vor fi evaluate de o comisie națională, formată din experți în educație, conform informațiilor de pe pagina creatorideeducatie.ro. Totodată, modelele de bune practici pot fi votate online de către publicul interesat, în vederea acordării unor premii speciale, o persoană putând vota mai multe proiecte, dar nu de mai multe ori același profil.

LISTA proiectelor o găsiți AICI și tot aici puteți vota proiectul/profesorul favorit

La finalul competiției, se vor acorda 40 de premii, desemnate în urma punctajului obținut în cadrul evaluării realizate de comisia națională (20 de premii pentru nivelul primar și 20 de premii pentru nivelul gimnazial) și 10 premii speciale, pe baza punctajului obținut prin votul publicului.

În total, vor fi 50 de premii în valoare de 3.000 lei, acordate de către Ministerul Educației Naționale, conform organizatorilor.

Selecția națională de bune practici ”Creatori de educație” a fost lansată în luna aprilie de Ministerul Educației, în cadrul proiectului CRED, și va premia ”originalitatea și creativitatea, rezultatele cuantificabile observate la nivelul elevilor, elementele de inovare didactică, promovarea unor demersuri educaționale sustenabile și adaptarea la nevoile cât mai multor categorii de elevi aflați în dificultate”.

Un profesor creator de educație promovează activități și practici didactice eficiente și scalabile în structurarea competențelor, abilităților, aptitudinilor și atitudinilor elevilor săi, inspiră și sprijină parcursul școlar al acestora în niveluri superioare de educație.

În acest context, un model de bună practică în educație presupune cunoașterea nevoilor și intereselor fiecărui copil, adaptarea creativă a strategiilor didactice la specificul său (dar și a clasei/unității de învățământ/zonei socio-economice și culturale), implicarea actorilor relevanți din comunitate în activitățile de învățare”, se precizează în regulamentul competiției.

Selecția se adresează cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial și se desfășoară în perioada 2019-2021. Anual se vor acorda câte 50 de premii pentru 50 de profesori desemnați ”Creatori de educație”.

”Dacă v-a impresionat unul dintre profesorii propuși, haideți să îl/îi votăm, promovăm și să îi/le arătăm recunoștința noastră! Astfel, multiplicăm poveștile de succes și inspirăm alte cadre didactice, construind modelele sistemului de învățământ de mâine”, este și îndemnul adresat publicului pe pagina de Facebook a Ministerului Educației.

SparkNews.ro a prezentat, în ultimele luni, poveștile unor profesori nominalizați în selecția ”Creatori de educație”, scriind despre modul cum aceștia își desfășoară orele, despre metodele pe care le folosesc și proiectele derulate cu elevii, dar și despre activitățile extrașcolare promovate.

Vă invităm să le citiți poveștile:

Citește și Proiectul ”Creatori de educație”, lansat marți. Ecaterina Andronescu: ”Căutăm cei mai inovativi profesori”

4 COMENTARII

    • Buna seara! Răspunsul este prin documentare, folosind resursele online. Căutare pe Google, pe anumite grupuri, pe paginile școlilor etc. Pornind de la o declarație în presa locală, de exemplu, am ajuns să construim povestea unui profesor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here