Admiterea la liceu 2019, etapa a doua București. Unde se depun cererile și ce documente sunt necesare

2

ADMITERE LICEU 2019, etapa a doua. Înscrierile pentru a doua etapă de admitere la liceu vor avea loc în perioada 24-30 iulie 2019, iar repartizarea computerizată a candidaților se va face în intervalul 31 iulie – 1 august 2019. În București, cererile pentru etapa a doua se depun la Liceul Teoretic Bilingv ”Miguel de Cervantes”. Rezultatele repartizării computerizate în Capitală vor fi afișate pe 1 august, după ora 17.00.

UPDATE 1.08.2019: Admitere liceu 2019, etapa a II-a: Lista candidaților, publicată pe ismb.edu.ro. 

Cea de-a doua etapă a admiterii în licee se va desfășura în perioada 23 iulie – 1 august 2019 și se adresează absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare.

Conform calendarului admiterii în licee 2019, cererile de înscriere vor fi depuse în perioada 24-30 iulie 2019, iar repartizarea se va face în 31 iulie – 1 august 2019.

În Capitală, pentru etapa a doua de admitere, cererile vor fi depuse la Liceul Teoretic Bilingv ”Miguel de Cervantes” (Calea Plevnei nr.38-40, sector 1, București)  în zilele de 24 iulie, 25 iulie, 26 iulie, 29 iulie și 30 iulie 2019, între orele 9.00-16.00.

Potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București, la etapa a doua de admitere vor fi repartizați:

  • Absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară. Documente necesare pentru înscriere: copie certificat de naștere/copie carte de identitate, copie adeverință cu media de admitere, copia după anexa la fișa de înscriere – pentru cei care au susținut probe de aptitudini de limba maternă/ modernă.
  • Absolvenții clasei a VIII-a care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie. Documente necesare pentru înscriere: copie certificat de naștere/copie carte de identitate, copie adeverință cu media de admitere, copia după anexa la fișa de înscriere – pentru cei care au susținut probe de aptitudini de limba maternă/ modernă.
  • Absolvenții clasei a VIII-a care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare. Documente necesare pentru înscriere: copie certificat de naștere/copie carte de identitate, copie foaie matricolă cu media claselor V-VIII calculată, copia după anexa la fișa de înscriere – pentru cei care au susținut probe de aptitudini sau probe de limba maternă/modernă.

Lista cu repartizarea candidaților va fi afișată pe site-ul și la avizierul Inspectoratului Școlar al Municipiului București în data de 1 august 2019, după ora 17.00, conform ISMB.

Aici puteți consulta Situația locurilor libere în București – admitere liceu 2019 

Calendarul admiterii la liceu 2019 – a doua etapă

    • 23 iulie 2019: Afișarea situației locurilor rămase libere, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă 
    • 24-25 iulie 2019: Înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
    • 26 și 29 iulie 2019: Desfășurarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
    • 24-30 iulie 2019: Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare.
    • 31 iulie-1 august 2019: Repartizarea absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare, utilizând aplicația informatică centralizată.

Vezi Centrele de susținere a probelor de aptitudini/limba maternă/limba modernă – etapa a doua

Citește și: 

2 COMENTARII

Lasă un răspuns la Grajdan georgiana florentina Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here