Un altfel de examen la Sibiu: Studenții au gătit în loc să scrie clasicele lucrări de licență

0
Foto: facebook.com/ Lucian Blaga University of Sibiu

Studenţii din ultimul an de la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și-au realizat, pentru prima dată, lucrările de licenţă sub forma unor preparate inovatoare, renunțând astfel la clasicele lucrări scrise, relatează Agerpres.

„Studenţii din ultimul an – domeniul alimentar – ai Facultăţii de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu şi-au realizat lucrările de licenţă sub formă gastronomică. Lucrările de absolvire a facultăţii au fost realizate sub egida ‘Hasso Plattner’, fiind un mod de a marca programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Pentru realizarea produselor inovative, studenţii absolvenţi ai specializărilor Ingineria Produselor Alimentare, Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare, Biotehnologii în Industria Alimentară, Inginerie şi Management în Alimentaţie Publică şi Agroturism au utilizat ingrediente locale”, se arată într-un comunicat de presă al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS).

Profesorii au evaluat „lucrările de licenţă” din farfurii, fiind prezentate preparate precum salamul de casă, pâine graham cu seminţe de cânepă, paste făinoase cu morcovi, dar şi altele.

Au fost degustate şi analizate atât produse tradiţionale precum salamul de casă, dar mai ales produse cu elemente inovative: pâine graham cu seminţe de cânepă, batoane de cereale cu Aronia, paste făinoase cu morcovi, jeleuri de smântână cu cacao, dropsuri cu păstură, praline cu muguri de pin, iaurt cu ciuperci, lapte bătut cu ovăz, ciocolată cu diferite adaosuri, brânzeturi cu pastă moale din lapte de bivoliţă, etc. O parte din produse au fost prezentate în competiţii la nivel naţional, precum Ecotrophelia 2019 sau Innovation Labs 2019„, se arată în comunicatul ULBS.

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, Camelia Sava, a anunţat că şi generaţiile viitoare de absolvenţi vor găti, în loc să scrie lucrări clasice de licenţă.

„Dorim ca acest eveniment să devină tradiţie în facultatea noastră, pentru că astfel putem să ne bucurăm şi să etalăm rezultatele muncii noastre, studenţi şi cadre didactice laolaltă”, a declarat Camelia Sava.

Foto: facebook.com/ Lucian Blaga University of Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here