Concluzia unui părinte, după 12 ani în școala românească. Adriana Săftoiu: ”E o uşurare că fiul meu a ieşit din sistem”

0

Şcoala românească rămâne o şcoală dură, conservatoare, tradiționalistă, blocată în statistica notelor și a clasamentelor. Este opinia Adrianei Săftoiu, deputat în Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputaților, care face un bilanț personal după 12 ani de școală, în calitate de părinte al unui elev care tocmai a terminat liceul și a dat BAC-ul. ”E o uşurare că fiul meu, care a ales să-şi continue studiile într-o universitate din Europa, a ieşit din sistem.  Dar o spun cu o anume tristeţe”, mărturisește Adriana Săftoiu.

Adriana Săftoiu (foto) povestește experiența de părinte trăită în sistemul de învățământ românesc, pornind de la înscrierea în clasa I, trecând prin ”șocul” din gimnaziu și terminând cu perioada liceului care a fost cea mai ”relaxată”.

”Gimnaziul a fost primul șoc. Mult mai greu decât începutul clasei I. Şi mult mai greu decât liceul. O programă şcolară sufocantă, informații multe, foarte multe, fără prea multă aplicabilitate în viața de zi cu zi, fără să fie conectate între ele, memorare până la epuizare de date geografice, istorice, chimia și vestitul tabel al lui Mendeleev, o matematică complicată pentru un copil cu aptitudini pentru uman (sunt convinsă că e valabil și viceversa). Examenul de evaluare ne-a creat mult mai multă emoție si angoasă decât examenul de bacalaureat”, scrie Adriana Săftoiu pe Facebook.

Liceul, continuă Adriana Săftoiu, a fost ”mult mai relaxat, mult mai concentrat pe proiecte comune”: ”Ca părinte, influențată clar şi de opiniile fiului meu, rămân cu impresia că liceul i-a permis să se descopere și a fost mult mai puțin presant decât gimnaziul. (…) Mă bucur că a rezistat 12 ani în şcoala românească şi nu aş spune că a terminat modest. Cu toate astea, o reformă inteligentă a şcolii româneşti se impune. Sigur, mă adaug și eu la cei care cer asta de 30 de ani”, scrie Adriana Săftoiu.

Postarea integrală a Adrianei Săftoiu pe Facebook:

Un text mai lung, dar cu dedicație pentru părinții care au copii în școala românească de stat.

Împărtășesc experiența mea de părinte al unui elev care a dat BAC-ul. E o uşurare că fiul meu, care a ales să-şi continue studiile într-o universitate din Europa, a ieşit din sistem.

Dar o spun cu o anume tristeţe. Şcoala românească rămâne o şcoală dură, conservatoare, tradiționalistă, blocată în statistica notelor si a clasamentelor. Matematica si româna constituie în continuare reperul pentru ce înseamnă un elev bun, silitor, destoinic.

Când a început clasa I, am avut nenumărate discuții cu prietenii: scoală de stat sau şcoală privată? Până la urmă, am decis să experimentăm şcoala de stat și m-am ghidat după un singur lucru: căutarea unui învățător bun. Am avut noroc, amândoi. Am ajuns la o școală departe de casă, dar nu a mai contat distanța. Aveam criteriu, “învățătorul”, și pentru asta aș fi străbătut zeci de kilometri. Am dublat şcoala cu sistemul after school. De multe ori mi-am spus că, dacă falimentez, nu renunţ la maşina de spălat şi after school. Când ajungea acasă, doar dezbăteam ziua lui, fără să mă interpun scolii. Învăţătoarea era literă de lege si nici nu ma gândeam să intervin în metoda de învățare. 

Gimnaziul a fost primul șoc. Mult mai greu decât începutul clasei I. Şi mult mai greu decât liceul. Primele scene cu uşor iz de bullying, primele conflicte într-o clasă care patru ani nu dăduse nici un semn că ar avea o problemă de conviețuire. Dar, brusc, fără învățătoarea care ii păzea în pauze, s-au trezit “liberi si mari”. Şi-au revenit repede, până în clasa a VII-a. O programă şcolară sufocantă, informații multe, foarte multe, fără prea multă aplicabilitate în viața de zi cu zi, fără să fie conectate între ele, memorare până la epuizare de date geografice, istorice, chimia si vestitul tabel al lui Mendeleev, o matematică complicată pentru un copil cu aptitudini pentru uman (sunt convinsă că e valabil si viceversa). Examenul de evaluare ne-a creat mult mai multă emoție si angoasă decât examenul de bacalaureat.

Liceul mi s-a părut mult mai relaxat, mult mai concentrat pe proiecte comune. Poate că ţine de managementul liceului, de diriginta clasei (mulţumesc cu multă admirație doamnei Mihaela Stefan si dascălilor de la Liceul “Ion Creangă” pentru felul cum au gestionat relația cu adolescenții, nu întotdeauna confortabili).

Ca părinte, influențată clar şi de opiniile fiului meu, rămân cu impresia că liceul i-a permis să se descopere și a fost mult mai puțin presant decât gimnaziul. Iar cea mai bună parte din liceu a fost încurajarea de a participa la competiţii care l-au ajutat să decidă încotro se îndreaptă. Mă bucur că nu a refuzat olimpiadele, competiţiile de debate, voluntariatul, că a acceptat provocări (opţiunea pentru japoneză, în condițiile in care nu ştia nimic atunci când a optat pentru această secție), care l-au ajutat enorm. Dacă trag o linie, cu siguranță această parte extra-scolară a fost cea mai bună parte a şcolii, ajutându-l să se definească. Dacă ar fi să dau un sfat, aș încuraja toti elevii să se înscrie la aceste activități extra-scolare. Ajută mult mai mult decât orice comentariu sau formulă memorată.

Bacalaureatul, care bine că s-a terminat, a avut partea enervantă si fascinantă. Fiul meu a ales filosofia, deşi nu am fost de acord. Astăzi, a râs singur de cum s-a îndestulat cu filosofi canonici şi s-a trezit cu Karl Popper si etatism. Nu comentez mai mult despre subiecte, pentru că aş risca să trezesc suspiciuni. Dar tare aş vrea să înteleg, într-o bună zi, ce urmăresc cei care formulează subiectele pentru bacalaureat. Ieri, imi întrebam colegii dacă pot să îmi spună ceva despre România si criza orientală. Subiect la istorie. A fost greu, dar subiectele au fost frumoase a fost concluzia fiului meu. Doar nu o să îl contrazic!

Mă bucur că a rezistat 12 ani în şcoala românească şi nu aş spune că a terminat modest. Cu toate astea, o reformă inteligentă a şcolii româneşti se impune. Sigur, mă adaug si eu la cei care cer asta de 30 de ani. Poate nepoții mei vor prinde o şcoală unde creativitatea şi ingeniozitatea vor conta la fel de mult, dacă nu mai mult, decât redarea lecțiilor predate. El va pleca în Europa, la facultate. Eu voi rămâne aici să tot cer pentru ceilalți copii o şcoală care să îi ajute, nu să îi inhibe.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here