Creatori de Viitor: Liceenii cu performanțe deosebite se pot înscrie la ”Champions United”, un proiect aflat la a VI-a ediție

0
Foto: Asociația 11even

Asociația 11even caută 80 de liceeni cu performanțe deosebite pentru a participa la cea de-a VI-a ediție a proiectului ”Champions United”, parte a programului ”Creatori de Viitor”, ce se va desfășura, anul acesta, în perioada 2-8 septembrie, în zona Sibiu-Brașov, se arată într-un comunicat al Asociației.

Potrivit sursei citate, liceenii se pot înscrie până la data de 15 iulie, iar formularul de aplicare poate fi completat aici: https://forms.gle/KEv54D8mKMma8JHt5. Participarea liceenilor selectați va fi gratuită, costurile cu transportul, masa, cazarea și activitățile din cadrul evenimentului fiind acoperite integral, în urma sprijinului oferit de Kaufland România.

Cele 5 ediții precedente ale Champions United au reunit peste 500 de liceeni din peste 50 de localități din România și Republica Moldova. Pe parcursul evenimentului, aceștia au avut ocazia să se conecteze cu peste 80 de mentori – profesioniști în diverse domenii. Proiectul a evoluat de la an la an, experimentând metode diverse de educare prin care ideile tinerilor să fie potențate, se arată în comunicat.

”Nu mergem după o rețetă clasică, ci încercăm în fiecare an să vedem care sunt nevoile acestor tineri și să ne adaptăm acestora printr-o agendă dinamică, fie că a fost vorba de viziunea educației pentru următorii 10 ani, competiții de proiecte sociale sau de antreprenoriat social, respectiv finanțarea acestor idei”, spune Ovidiu Neamțu, inițiator al programului și director al Asocieției 11even.

Programul Creatori de viitor se focusează pe trei direcții: implicarea tinerilor în dezvoltarea comunității în care trăiesc și conectarea acestora în proiecte pentru viitorul României (în contextul în care cei mai mulți aleg să studieze în străinătate), agregarea de idei cu impact și finanțarea acelor proiecte care pot produce o schimbare și sprijinirea liceenilor performeri prin acordarea de burse.

”În cele 5 ediții de până acum ale evenimentului s-au născut sau au fost potențate proiecte capabile să producă o schimbare.

Un exemplu în acest sens este „Fabrica de Experimente”, proiect gândit și implementat de Alexandra Butmălai. Copil fiind, Alexandra a descoperit că, prin experimente, orice teorie devine mult mai mult mai ușor de înțeles, dar a realizat și că pentru fiecare experiment este nevoie de materiale specifice, pe care în general este greu să le aduni. Și-a propus să facă ceva în acest sens și timp de 6 luni și-a perfectionat conceptul.

În timpul participării sale la Creatori de viitor 2015 a pus la punct, împreună cu alți liceeni pe care i-a cunoscut la eveniment, un plan de diseminare a proiectului, prin lansarea unui kit cu 50+3 experimente de fizică și chimie, denumit “Fabrica de Experimente”. Cu sprijinul Asociației 11even, „Fabrica de experimente” a pornit la drum în perioada 18-22 aprilie 2016, într-o cravană de promovare a învățării prin experimentare, la care au avut acces peste 1800 de copii din București, Bacău și Cluj”, mai precizează sursa citată.

Despre Asociația 11even: ”Asociația 11even a luat naștere la Cluj-Napoca în 2012, din dorința unor oameni cu experiență în zona de business, jurnalism și organizare de evenimente, de a susține diverse cauze comunitare prin intermediul unor proiecte frumoase, derulate în mai multe comunități din România. Suntem preocupaţi în a dezvolta activităţi prin care să încurajam creşterea personală a membrilor comunităţilor în care acţionăm. Prin programele pe care le implementăm, acţionăm în arii diverse: educație, sport de masă, dezvoltare personală etc. Detalii pe www.11even.ro”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.