Rezultate Evaluarea Națională 2019. Giurgiu și Teleorman, județele cu cele mai slabe rezultate. Elevii de 10 din cele două județe

0

REZULTATE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. Județele cu cel mai mare număr de candidați care nu au reușit să obțină media 5 la Evaluarea Națională 2019 sunt Giurgiu și Teleorman, conform Agerpres. În schimb, Brăila se află pe primul loc în clasamentul județelor cu cel mai mare procent de elevi care au luat medii peste 5. La nivel național, 73,12% dintre candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5, potrivit rezultatelor oficiale publicate de Ministerul Educației.

Cele mai mari procente de elevi cu medii mai mari sau egale cu 5 au fost înregistrate în judeţele Brăila – 87,6%, Cluj – 87,4% şi Prahova – 84%. De asemenea,  în București, 84,9% dintre elevi au luat note peste cinci, plasând Capitala pe poziția a treia în ierarhia națională.

La polul opus se află judeţele Giurgiu, unde puțin peste jumătate dintre candidați au obținut medii peste 5 – 53,6% și Teleorman – cu 58%.

Citește și: Rezultatele la Evaluarea Națională 2019 au fost publicate. Listele cu notele elevilor, în fiecare județ 

REZULTATE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019 (înainte de contestații). Topul județelor, în funcție de procentul elevilor care au obținut medii egale sau mai mari de 5, realizat de HotNews:

  1. Brăila – 87,6%
  2. Cluj – 87,4%
  3. București – 84,9%
  4. Prahova- 84,0%
  5. Galați – 80,4%
  6. Iași – 77,4% 
  7. Sibiu – 75,7% 
  8. Alba – 74,9% 
  9. Vâlcea – 74,9% 
  10. Argeș – 74,5% 
  11. Hunedoara – 74,2% 
  12. Suceava – 74.0% 
  13. Maramureș- 72,9% 
  14. Brașov – 72,7% 
  15. Olt – 72,1% 
  16. Timiș – 72,1%
  17. Bihor – 71,9% 
  18. Bacău – 71,9% 
  19. Satu Mare – 71,9% 
  20. Ilfov – 71,6% 
  21. Buzău – 71,4% 
  22. Constanța – 71,3% 
  23. Dolj – 71,1% 
  24. Bistrița-Năsăud – 70,8%
  25. Mureș – 69,7% 
  26. Sălaj – 69,4% 
  27. Neamț – 68,5% 
  28. Covasna – 68,1% 
  29. Arad – 68,1% 
  30. Harghita – 68,1% 
  31. Gorj – 67,6% 
  32. Vrancea – 67,2% 
  33. Tulcea – 67,1% 
  34. Ialomița – 67,0% 
  35. Călărași – 66,5% 
  36. Caraș Severin – 66,1%
  37. Vaslui – 65,1% 
  38. Dâmbovița – 64,6% 
  39. Mehedinți – 64,3% 
  40. Botoșani – 63,6% 
  41. Teleorman – 58,0% 
  42. Giurgiu – 53,6%

Elevii de 10 din Teleorman și Giurgiu

Potrivit rezultatelor oficiale ale Evaluării Naționale 2019, în județele Giurgiu și Teleorman s-a înregistrat câte o singură medie de 10, alături de alte trei județe: Gorj, Harghita și Tulcea.

Citește și Rezultate Evaluarea Națională 2019. Câte medii de 10 s-au luat la Evaluarea Națională. Topul județelor

Eleva din Giurgiu care a obținut media 10 la Evaluarea Națională este Ana Cătălina Stancu, de la Școala Gimnazială nr.7 Giurgiu, iar cea din Teleorman este Ioana Sorina Rusu, de la Școala Gimnazială ”Alexandru Depărățeanu” Roșiori de Vede.

REZULTATE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019 (înainte de contestații). 73,12% dintre candidații la Evaluarea Națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5, potrivit rezultatelor oficiale, publicate marți de Ministerul Educației. Dintre aceștia, 429 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 candidaţi prezenţi dintr-un total de 155.020 de elevi înscrişi.

  • La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 118.074 de candidați (80,6%), iar 1.956 de candidați au fost notați cu 10 (zece).
  • La proba de Matematică, 91.606 candidați (62,7%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 2.535 de candidați au obținut nota 10 (zece).
  • La limba și literatura maternă, 8.130 de candidați (din 8.559 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Opt elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Contestaţiile au putut fi depuse, marți, în intervalul orar 14:00 – 20:00, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 29 iunie. Rezultatele finale vor fi publicate atât la avizierul unităților de învățământ, cât și online, pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here