ÎNSCRIERE GRĂDINIȚĂ 2019-2020. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat situația locurilor rămase libere la grădinițele din Capitală, după prima etapă de înscrieri. Din 24 iunie începe a doua etapă de înscriere a copiilor, iar între 29 iulie și 30 august 2019 va avea loc etapa de ajustări.
Înscrierea copiilor la grădiniţă pentru anul școlar 2019-2020 a început pe 20 mai și s-a încheiat pe 14 iunie. Potrivit documentelor publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, etapa a doua de înscrieri va începe pe 24 iunie 2019, iar până pe 18 iulie 2019, părinţii/tutorii legali ai copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ, în prima etapă de înscriere, sau care nu au participat la această etapă completează o nouă cerere – tip de înscriere şi o depun la unitatea de învăţământ cu nivel preşcolar aflată pe prima poziţie din cele trei opţiuni exprimate, pentru etapa a doua, în ordinea descrescătoare a preferinţelor.
Conform ISMB, ocuparea locurilor disponibile se realizează în ordine descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul preşcolar, primite de la părinţi, este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.
-
-
- Criteriile generale de departajare sunt: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/ un centru de plasament/ plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi); existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; existenţa unui frate/ a unei surori înmatriculat/ înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă; existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.
- Criteriile specifice de departajare, elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 18 mai nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri, precizează MEN. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învăţământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/ validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.
-
În data de 26 iulie 2019, grădinițele vor afişa listele finale ale copiilor înscrişi/admişi în grădiniţă, pentru anul şcolar 2019 – 2020, după a doua etapă.
Copiii respinși se vor putea înscrie pe locurile rămase libere în etapa de ajustări, care se va derula în perioada 29 iulie 2019 – 30 august 2019.
Descărcați Cererea tip de înscriere în învățământul preșcolar 2019
Calendarul înscrierilor
Calendarul înscrierilor la grădiniță, potrivit documentelor publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București:
-
-
- Etapa I de înscriere: 20 mai 2019 – 14 iunie 2019
- Etapa a II-a de înscriere – 24 iunie – 26 iulie 2019
- Etapa de ajustări: 29 iulie 2019 – 30 august 2019
-
Documentele necesare înscrierii: Cerere de înscriere; Adeverinţe de salariați ale părinților/ale unui părinte (pentru grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal); Copie certificat de naştere copil; Copie C.I. părinte/tutore/reprezentant legal; Hotărâri judecătorești (dacă este cazul); Fişa medicală, completată potrivit reglementărilor în vigoare; Documentele care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare generale sau specifice ale celor trei unităţi de învăţământ pentru care au optat.
Citește și:
- A început înscrierea copiilor la grădiniță: Calendar, reguli și documente necesare. Lista locurilor disponibile în București
- Înscrierea copiilor la grădiniță în anul școlar 2019-2020. Când va avea loc: etape și condiții