EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019, clasa a VIII-a. Absolvenții de gimnaziu au început, marți, Evaluarea Națională. Prima probă a fost la Limba și literatura română, urmând ca, joi, elevii să susțină proba la Matematică. Examenele încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Probele sunt monitorizate audio-video, iar elevii nu au voie să intre în sala de examen cu obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete ori cu manuale, dicţionare, notiţe, stick-uri de memorie, telefoane și tablete.
La Evaluarea Națională (EN VIII), din acest an, s-au înscris 154.956 de absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Examenul începe marți, 18 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 20 iunie, se desfășoară proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi comunicate marți, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 29 iunie.
Reguli de desfășurare
- Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
- Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
- Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.
- Elevii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit
cu o linie orizontală. În cazul în care unii elevi, din diferite motive – corectări
numeroase, greşeli care ar putea fi interpretate drept semn de recunoaştere –
doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte
coli tipizate. Acest lucru este consemnat de către asistenţi în procesul-verbal de
predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite iniţial se anulează pe loc,
menţionându-se pe ele „Anulat”. - Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra în sală
şi niciun elev nu poate părăsi sala, decât dacă predă lucrarea scrisă şi semnează pentru predarea acesteia. Elevii care nu se află în sală în momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai susţine Evaluarea Naţională în sesiunea
respectivă. În cazuri excepţionale, dacă un elev se simte rău şi solicită părăsirea
temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţi, până la înapoierea în
sala de clasă. În această situaţie, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi
prelungit.
Interdicții
- Este interzis accesul candidaților în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiți în examen.
- De asemenea, este interzis accesul candidaților cu orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
- Candidații nu au voie în sălile de examen cu telefoane mobile, căști audio sau orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet sau la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați, cu asistenți din unitatea sau unitățile de învățământ, cu centrul, centrele de examen sau cu exteriorul.
- Încălcarea acestor reguli va fi considerată fraudă sau tentativă de fraudă, iar candidații respectivi sunt eliminați de la proba respectivă. Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.
TELVERDE pentru sesizarea neregulilor
Ministerul Educației Naționale a anunțat că pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 18 – 20 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8:00 -14:00.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obținută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.
CALENDAR EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019, clasa a VIII-a
- 18 iunie: Limba și literatura română – probă scrisă
- 20 iunie: Matematica – probă scrisă
- 21 iunie: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 25 iunie: Afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor
- 29 iunie: Afișarea rezultatelor finale.
MODELE DE SUBIECTE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019, CLASA A VIII-A
EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019, clasa a VIII-a. Modele de subiecte la Limba și literatura română
EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019, clasa a VIII-a. Modele de subiecte la Matematică
-
- Descarcă MODEL 2 Matematică și Barem de notare și evaluare
- Descarcă MODEL 3 Matematică și Barem de notare și evaluare
Citește și:
- Evaluarea Națională 2019. Absolvenții clasei a VIII-a susțin marți proba la Limba română. Modele de subiecte
- Evaluarea Națională 2019, clasa a VIII-a. Elevii vor susține proba la Matematică pe 20 iunie. Modele de subiecte
- EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. Ce reguli trebuie să respecte elevii în timpul examenelor