Toate școlile și grădinițele din București vor fi închise vineri, 31 mai. Cursurile suspendate, cu ocazia vizitei Papei

0

Cursurile din toate școlile și grădinițele din Capitală vor fi suspendate, vineri, 31 mai, cu prilejul vizitei Papei în București. Decizia a fost luată vineri, în cadrul comandamentului întrunit la Primăria Capitalei, transmite Mediafax. O parte dintre unitățile de învățământ din București vor fi închise și joi, 30 mai.

Toate școlile și grădinițele din Capitală vor avea, vineri, 31 mai, cursurile suspendate cu prilejul vizitei Papei în București, iar în cursul zilei de joi, doar o parte din unitățile de învățământ își vor închide porțile. Decizia a fost luată în cadrul comandamentului întrunit la Primăria Capitalei.

Propunerea a fost făcută, în timpul ședinței, de reprezentanții Poliției Capitalei și a fost agreată de primarul general, Gabriela Firea. ”La summitul de la Sibiu s-au închis școlile în tot orașul, timp de o săptămână și a fost o decizie foarte bună. (…) Cine spune că școlile trebuie închise parțial, nu știe care este intensitatea acestui eveniment”, a declarat Firea.

Inspectorul școlar general al Capitalei, Ioana Neacșu, a anunțat că vor fi demarate procedurile necesare în acest sens.

”Am ascultat cu mare atenţie punctele de vedere expuse de antevorbitorii mei şi ţinând cont de recomandările exprese pe care atât Poliţia Naţională, cât şi Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti ni le-au făcut, realizând anvergura acestui eveniment, precum şi importanţa păstrării normelor de siguranţă atât a vizitei, cât şi a cetăţenilor, vă propunem ca pentru data de vineri (31 mai – n.r.) să suspendăm cursurile în toate unităţile de învăţământ. (…) Pentru joia viitoare suspendare parţială, iar pentru data de 31 mai să demarăm procedurile privind suspendarea totală”, a precizat Neacşu.

Potrivit acesteia, pentru ziua de joi, vor fi suspendate cursurile în unităţile de învăţământ de pe traseul de deplasare a Papei şi din imediata proximitate a acestui traseu, iar pentru şcolile care nu sunt legate geografic de traseul Papei decizia să rămână la nivelul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, cu aprobarea inspectorului şcolar general.

”O suspendare parțială pentru joi, 30 mai, și una totală pentru vineri, 31 mai, cred că este decizia cea mai înțeleaptă”, a adăugat Firea.

La finalul ședinței, inspectorul școlar general a răspuns întrebărilor jurnaliștilor și a precizat încă o dată că școlile și grădinițele vor fi închise vineri, 31 mai, și parțial, joi 30 mai.

”Pentru ziua de vineri, am anunțat deja, se va suspenda activitatea în toate cele 420 de unități de învățământ de stat, de pe raza municipiului București. Pentru ziua de joi, urmează să stabilim măsuri diferențiate și le vom comunica din timp”, a spus Ioana Neacșu.

Ședința comandamentului întrunit la Primăria Capitalei, în care s-au făcut propunerile:

„Din punctul nostru de vedere, ar fi foarte oportun ca toate unităţile de învăţământ să-şi suspende cursurile pentru vineri. (…) V-am ruga să luaţi în considerare şi această posibilitate, pentru că ne-ar ajuta foarte mult. Măsurile de securitate sunt ample, Poliţia Capitalei participă cu aproape 2.000 de poliţişti la această misiune”, spunea, la începutul ședinței, Ciprian Miron, șeful Poliției Capitalei.

Papa Francisc va face o vizită istorică în România între 31 mai și 2 iunie. Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, și se desfășoară sub genericul „Să mergem împreună!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.