Claudia Chiru, despre clipul ”Fără apărare”: ”Acest scurtmetraj nu mă reprezintă. Când intru în clasă, nu se ridică nici tata-mare în picioare”

0
Foto: Captură Youtube.com

Învățătoarea Claudia Chiru scrie, într-o postare pe Facebook, că scurtmetrajul ”Fără apărare”, în care o profesoară este umilită de o elevă și de mama ei, nu o reprezintă și, deși știe că sunt profesori hărțuiți, nu crede că aceștia ”sunt reprezentați prin intermediul acestui filmuleț, cu acest scenariu.”

Foto: facebook.com/ Claudia Chiru

Claudia Chiru spune că în clipul, realizat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, vede o profesoară care ”se uită la elevi ca și cum n-ar avea nicio legătură cu ei, ca și cum nu își asumă rolul pe care îl are, ca și cum ar fi posibilă învățarea fără să construiască o relație cu copiii din fața dânsei, ca și cum ar mai fi posibilă ora, orice oră, fără să lămurești situația pe care ai zărit-o la intrarea in clasă”.

Eu știu că există bullying în școală, însă știu și că noi îi permitem să existe. Știu că există și bullying între noi, adulții, tot pentru că unii dintre noi ne trezim în piață și ne place mult acolo, nu într-o instituție educațională în care copiii fac ce văd la noi”, scrie învățătoarea din București.

Postarea Claudiei Chiru:

”Acest scurt-metraj nu mă reprezintă. Nu sunt deloc neputincioasă și nici nu am nevoie sa mă apere nimeni pentru ca îmi fac meseria și nici o Diana Miron care le vorbește copiilor cu atâta răceală și distanță nu sunt.

Când intru in clasa nu se ridica nici tata mare in picioare și nici nu îmi doresc asta. Ceea ce văd eu este ca doamna profesoara se uita la elevi ca și cum n-ar avea nicio legătura cu ei, ca și cum nu își asuma rolul pe care îl are, ca și cum ar fi posibila invatarea fără sa construiască o relație cu copiii din fata dansei, ca și cum ar mai fi posibila ora, orice ora, fără sa lămurești situația pe care ai zărit-o la intrarea in clasa.

Eu știu ca exista bullying in scoala, însă știu si ca noi îi permitem sa existe. Știu ca exista și bullying intre noi, adulții, tot pentru ca unii dintre noi ne trezim in piata și ne place mult acolo, nu intr-o instituție educațională in care copiii fac ce văd la noi.

Nu mă veți vedea niciodată cu capul plecat așa cum se insinuează ca ar fi profesorii României. P.S. Știu ca sunt profesori hărțuiți, însă nu cred ca sunt reprezentați prin intermediul acestui filmuleț, cu acest scenariu.”


Citește și:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.