Președintele Klaus Iohannis consideră că o reformă a educației trebuie gândită pe termen lung, în baza multor studii, și a arătat că este nevoie de predictibilitate în sistem. ”În ziua de astăzi, care aveți copii, pe oricare vă întreb ce va fi la anul, nu veți ști, copii care acum sunt la gimnaziu, habar nu au dacă va mai exista BAC sau nu va exista, dacă se reintroduce admiterea la facultate sau nu se reintroduce, dacă mai există examenul de ieșire din ciclu sau dacă revenim la reexaminarea de intrare în ciclu”, a declarat Iohannis, sâmbătă, la Forumul Educației 2019, desfășurat la Iași. Pe de altă parte, șeful statului a criticat birocrația din sistem și a arătat că dascălilor ”li se cere mult” și ”decât să se pregătească pentru clasă, decât să pregătească materiale interesante, pregătesc noi, și noi, și noi hârtii, statistici, teancuri, și teancuri, veșnice ședințe la care se adună hârtii”.
În ceea ce privește reformarea sistemului de educație, președintele Klaus Iohannis a spus că ”nu trebuie să cădem în ce am numit eu «reformită cronică», fiecare ministru încearcă să facă două reforme, ci trebuie să ne abținem de la astfel de mini-reforme, care de fapt nu sunt reforme, sunt mici schimbări și mici cosmetizări, ci să judecăm mult și bine până când ne apucăm de o reformă, dar atunci să fie bine gândită, bazată pe studii mai degrabă prea multe, decât pe prea puține și gândită pe termen lung”.
”Nu se poate face o reformă a sistemului educațional într-un an, în doi ani în trei ani fiindcă ciclul educațional este deja foarte lung. Și în afară de faptul că vrem să schimbăm să fie mai bine, trebuie să îi respectăm și pe oameni, trebuie să existe o predictibilitate. În ziua de astăzi, care aveți copii, pe oricare vă întreb ce va fi la anul, nu veți ști, copii care acum sunt la gimnaziu, habar nu au dacă va mai exista BAC sau nu va exista, dacă se reintroduce admiterea la facultate sau nu se reintroduce, dacă mai există examenul de ieșire din ciclu sau dacă revenim la reexaminarea de intrare în ciclu. Sunt chestiuni principiale și fără o predictibilitate bine pregătită nu o reușim nimic. Fiindcă dacă sistemul nu este cât de cât convins că e bună schimbarea, ea nu se va produce, sistemul va mima schimbarea și nu se va schimba nimic. Ceea ce am văzut de nenumărate ori”, a declarat șeful statului la Forumul Educației 2019.
În ceea ce îi privește pe profesori, Iohannis a spus că aceștia au nevoie de ”un parcurs de carieră flexibil, motivant și atrăgător, bazat pe o selecție și evaluări riguroase, dar și pe sprijin efectiv”.
”Degeaba creștem salariile dacă nu reevaluăm ce ar trebui să facă un profesor şi ce face efectiv în așa fel încât să reducem odată mormanul de hârtii care ascund realitatea și să creștem valoarea adăugată la clasă. Aceste probleme există de ani și ani. Se tot discută, se tot fac planuri, dar până în clipa de față nu s-au găsit modalități eficiente. Când vorbesc cu dascăli dedicați și îmi spun că parcă e din ce în ce mai rău. Decât să se pregătească pentru clasă, decât să pregătească materiale interesante, pregătesc noi, și noi, și noi hârtii, statistici, teancuri, și teancuri, veșnice ședințe la care se adună hârtii, în loc să se creeze noi metode și idei bune pentru școală”, a declarat șeful statului.
Fragmente din discursul președintelui Klaus Iohannis și din sesiunea de întrebări și răspunsuri:
- Vorbim despre educație. La noi – știți bancul acela: la educație, agricultură și meteo toată lumea se pricepe, doar că cei care conduc instituțional destinele o fac ca și cum ar fi la meteo și, de aceea, credeți-mă, sunt foarte bucuros că am ajuns la o dezbatere aici, cu dumneavoastră, cu oameni care chiar știu despre ce vorbim când rostim sintagma «România Educată».
- De exemplu, ca să revenim la educație, mulți studenți și mulți profesori își doresc să beneficiem de mobilitate, dar ce facem dacă rata de părăsire timpurie a școlii ne ține foarte departe de media europeană? Este un ministru care umblă prin toată țara și tot vorbește despre tablete, despre digitalizare, dar încă sunt sute de mii de copii care învață în școli nesigure și insalubre, și putem să ne așteptăm ca tragediile din ultima vreme să se repete. Iar responsabilitatea pentru ca niciun copil să nu mai sfârșească tragic, într-o fosă septică, este a noastră, a tuturor, decidenți centrali, locali, directori de școală, profesori, părinți. Chiar și Ministerul Educației are o răspundere aici.
- Dascălilor li se cere mult, și pe bună dreptate. Însă, pentru a-și îndeplini rolul și vocația, ei au nevoie de un parcurs de carieră flexibil, motivant și atrăgător, bazat pe o selecție și evaluări riguroase, dar și pe sprijin efectiv. Degeaba creștem salariile dacă nu reevaluăm ce ar trebui să facă un profesor şi ce face efectiv în așa fel încât să reducem odată mormanul de hârtii care ascund realitatea și să creștem valoarea adăugată la clasă. Aceste probleme există de ani și ani. Se tot discută, se tot fac planuri, dar până în clipa de față nu s-au găsit modalități eficiente. Când vorbesc cu dascăli dedicați și îmi spun că parcă e din ce în ce mai rău. Decât să se pregătească pentru clasă, decât să pregătească materiale interesante, pregătesc noi, și noi, și noi hârtii, statistici, teancuri, și teancuri, veșnice ședințe la care se adună hârtii, în loc să se creeze noi metode și idei bune pentru școală.
- Din dorința de a schimba această stare de fapt, am lansat în dezbatere publică, la finalul anului trecut, rezultatele Proiectului «România Educată». Îmi doresc să îmbogățim aceste rezultate prin contribuția a cât mai multor participanți la astfel de dezbateri. Dar și cei care nu vor să vină să mă vadă pe mine sau pe colegii mei pot participa. Suntem deschiși, avem un site pe internet, putem să primim și digital toate propunerile. Eu nu vreau să fac un nou program politic. Eu vreau să fac un program pentru România, pentru România educată. Pentru a deveni realitate, România educată are nevoie de stabilitate, are nevoie de perseverență, dar, foarte important, are nevoie de predictibilitate. Asta înseamnă că toți, de la decidenți la cetățeni interesați, vom opri și vom taxa reglementările haotice, care nu au niciun fel de consistență ideologică sau conceptuală, care nu se bazează pe studii de impact și nu se încadrează în nicio viziune.
- Întrebare: Referitor la conținutul acelui PDF asociat programului „România Educată”, pe care l-ați publicat pe site, am observat la un moment dat că era menționată o idee de a oferi parcursuri alternative pentru accesul la o carieră educațională pentru persoanele cu performanțe excepționale în alte domenii. Considerați că un bun profesionist într-un anumit domeniu va avea un avantaj față de o altă persoană, în cazul în care aceasta dorește să urmărească o cariere educațională în continuare?
Președintele Klaus Iohannis: Mulțumesc. Ați atins un subiect extrem, extrem de important, cel al parcursului educațional. Noi, în momentul de față funcționăm în învățământul românesc pe niște sisteme extrem de statice, inflexibile și de modă veche. Noi, practic avem un învățământ care a fost creat structural pe la ’68 și de atunci îl folosim și ne așteptăm să producă rezultate bune pentru secolul XXI, după care ne minunăm de ce nu produce acele rezultate. Şi vreau să vă explic un pic mai pe larg care este miza aici. Noi trebuie să atingem mai multe obiective în același timp, fiindcă atingerea puținelor obiective și ignorarea altora duce la discrepanțe imense, așa cum le avem acuma. Vă dau câteva exemple.
Avem olimpici de mare performanță. E senzație, e foarte bine! Lumea zice, ce tot zice președintele ăsta, domnule. Uite ce de medalii avem la olimpiade! Da, dar în partea opusă avem un analfabetism mai mare decât am avut în ultima aproape sută de ani. Avem rezultate foarte bune în multe discipline, chiar peste medie. Spre exemplu, IT-știi din România sunt recunoscuți că sunt peste medie. Păi da, dar în capătul celălalt avem o rată de părăsire timpurie a școlii imensă. Un număr imens de tineri părăsesc școala înainte să termine orice ciclu care le dă o șansă în viață, fără diplomă, fără calificare, fără pregătirea pentru a face totuși mai târziu pasul pe care nu l-au făcut la vremea respectivă. Dintre aceștia, și acuma trec un pic mai spre flexibilitate, dintre aceștia care părăsesc timpuriu școala mulți pleacă, fiindcă nu înțeleg nimic.
Oameni care, de fapt, nu sunt rău intenționați, nu sunt nici măcar indisciplinați, sunt oameni care au impresia că degeaba merg la școală, că ori nu înțeleg ei dascălul, ori nu-i înțelege dascălul pe ei și atunci ei preferă să meargă și încearcă să-și câștige o pâine undeva. Păi, nu-i păcat de acești oameni? Foarte mulți dintre ei probabil nu sunt pregătiți, nu-și doresc o pregătire teoretică, dar e posibil ca atunci dacă îi dai șansa și îl încurajez dacă ai o consiliere serioasă în școală ca acești oameni să devină meseriași foarte recunoscuți, performați și mulțumiți de viața lor. Or aceste lucruri acum nu se pot. Lipsește acea flexibilitate în parcursul educațional.
Și, ca să vă dau totuși un răspuns, da, eu cred că ar fi un câștig pentru foarte mulți. Acest câștig de competitivitate s-ar crea fiindcă printr-un parcurs flexibil, foarte mulți tineri ar ajunge într-o zonă, unde performează și unde le place să lucreze. Știm foarte bine că degeaba te pricepi, ai performanțe, dar dacă nu îți place jobul pe care îl faci nu ajungi la vârf. Or ca să ajungi la vârf trebuie cineva să te ajute, inclusiv structura sistemului să ajungi exactă acolo unde performezi cel mai bine şi unde te simți confortabil. Or, noi nu ne dorim o Românie cu oameni nefericiți și nemulțumiți. Eu îmi doresc o Românie cu oameni mulțumiți și fericiți, nu fiindcă sunt geniali, nu putem fi toți geniali, ci fiindcă sistemul îi pune într-un loc unde se simt mulțumiți, recunoscuți, fericiți și utili. Ca asta ne dorim, în definitiv, cu toții și atunci ajungem la ceea ce se numește o viață împlinită, și asta îmi doresc! Or, dacă vă uitați în statistici românii sunt un popor nefericit și cam în toate sondajele rezultă că opinia românilor despre cum merg lucrurile în România, 80% că merg în direcția greșită – este un semnal de alarmă fantastic. Înseamnă că prin politicile publice, cel puțin din ultimii 30 de ani încoace, noi am greșit profund. I-am împins pe români în colțuri sau în zone unde nu au vrut să fie, de aceea sunt nefericiți, nemulțumiți, și o parte importantă de aici este sistemul educațional.
Dacă le creăm șansa să ajungă unde performează optimal și unde se simt confortabil, randamentul este mult mai mare, mulțumire este mult mai mare, întreaga societate funcționează cu totul și cu totul altfel în sens mai pozitiv.
- Întrebare: Mi-a plăcut foarte mult că în «România Educată» profesorul este elementul central al documentului. (..) Copiii efectiv au nevoie de profesori care să le faciliteze învățarea, să-i atragă și să le arate bucuria cunoașterii și este pentru prima oară când un document pune în centru profesorul. (…) Ce trebuie să facem, cum trebuie să facem să ținem profesorii în școală? Pe cei mai buni absolvenți din sistemul de educație să-i facem să rămână în sistemul de educație?
Președintele Klaus Iohannis: Cred că răspunsurile le găsim relativ ușor dacă pornim de la întrebarea «De ce nu rămân mai mulți tineri foarte bine pregătiți în sistem?». Și răspunsurile sunt cât se poate de simple, nu este nicio mare filosofie, ele se cunosc demult. Am avut acum mai mulți ani, nu vă spun câți ani, un director de școală cu care am discutat în mod surprinzător de deschis pentru vremurile acelea și ne-am pus exact aceeași întrebare. În anii ‘80, entuziasmul pentru a deveni dascăl a fost foarte restrâns ca să mă exprim așa, chiar că a fost o societate închisă pentru noi, de aceea am schimbat-o. Și omul a spus un lucru foarte simplu, atâta vreme cât nu îi dai unui dascăl suficient ca să își întrețină familia nu va dori să devină dascăl. Banal, nu? Un om merge și lucrează undeva ca să își întrețină viața și familia. Sunt foarte puțini care au șansa extraordinară să meargă să-și exercite hobby-ul și să fie și plătiți. Sunt câțiva, dar foarte, foarte puțini. Și atunci, acesta este un argument puternic. Majoritatea oamenilor merg la serviciu ca să câștige bani să trăiască decent.
Dacă unui dascăl nu îi dai suficient ca să trăiască decent, rămân în sistem entuziaștii și slabiștii. Entuziaștii fiindcă ei rămân dascăli orice ar fi, și cei care sunt prea slabi ca să găsească în altă parte o angajare. Asta e. Că nu este singura motivație și singurul argument, este iarăși adevărat. Dar nu poate să îmi explice nimeni că nu este un argument. Doi, dascălii vor să vadă și ei, nu numai cercetătorii, cum își pot construi o carieră, dar să conteze. În momentul de față cred că este aproximativ tot cum a fost pe vremea mea. Termini universitatea, te duci la școală, după un timp îți dai definitivatul, pe urmă dai gradul II, pe urmă dai gradul I, nu? Parcă e tot așa. Așa am făcut și eu și m-am trezit cu gradul I și tot nu mi-au ajuns banii niciodată, tot nu a interesat pe nimeni că am gradul I și lucrurile au fost așa cum au fost.
Și în loc să se consolideze statutul dascălului în societate, au apărut între timp tot felul de contra-modele, în principal pe televiziuni, vorbesc despre primii ani din anii ‘90, care dintr-odată ne-au transformat în caricaturi. Spuneai că ești dascăl, lumea începea să râdă ca și cum ai fi zis un banc. Nu merge. Deci, statutul social contează. Dacă vrem să fim serioși, contează pentru fiecare dintre noi. Contează să fii respectat, contează să fii, ca dascăl, mândru să ieși pe stradă să spui «sunt dascăl și am și gradul I». Contează materialul, statutul și cariera și atunci deja ne apropiem. Dar nici asta nu este suficient.
Majoritatea dascălilor sunt foarte enervați în ziua de astăzi că merg la școală, li se cer tot felul de verzi și uscate, prostii peste prostii, în loc să îi lași să își vadă de treabă și de lecții. Deci sistemul în interior trebuie bine organizat. Și atunci deja ne apropiem de ceva care poate să funcționeze fiindcă niciunui dascăl nu îi place să meargă la școală și să aibă impresia că sistemul își bate joc de el. El vrea să fie respectat nu numai în societate, vrea să aibă și un sistem care îl respectă, care îl ajută prin formare continuă, care îl ajută punându-i la dispoziție materiale didactice, posibilități. De exemplu, un profesor de fizică cum am fost eu, se simte mai bine dacă merge într-o școală unde există un laborator de fizică și este dotat și cu altceva decât două sârme. Deci contează și dotarea materială și atunci deja ajungem cam la ce am descris în proiectul nostru că îi trebuie unui dascăl ca să își facă treaba.
- Întrebare: Vă mulțumesc dumneavoastră și echipei dumneavoastră pentru proiectul «România Educată», pentru că, pentru prima dată apare abordată problematica analfabetismului funcțional. (…) Inițiativele din zona privată, din zona de business și inițiative din societății civile ne dau clasă, avem exemple de bună practică, de inovație, în ceea ce înseamnă formarea profesorilor, în ceea înseamnă școlile, în ceea ce înseamnă abordarea analfabetismului funcțional. Mai întâi, noi credem că cei care activăm și în societatea civilă sau în zona de business am preluat și ceea ce trebuia să facă statul. Cum credeți că am putea aduna aceste resurse imense care există acum în societatea civilă, care există în zona de business și cum vedeți rolul dumneavoastră de mediator în toată povestea aceasta?
Președintele Klaus Iohannis: Da, că avem un stat slab, cred că din tot ce am spus astăzi până acum v-ați dat seama de ce avem un stat slab. De ce avem un sistem educațional care poate fi ușor concurat știm la fel de bine. Dar, eu nu sunt împotriva acestor inițiative și nu sunt deloc împotriva alternativei private, doar că ele apar interesat, sunt de multe ori foarte competitive și este foarte bine așa. Fără concurență calitatea crește greu. Noi am mai trăit în etapa în care a fost scris negru pe alb că viitorul este de aur, dar nu a fost așa pentru că nu este suficient să scrii un document, trebuie mult mai multe lucruri să se întâmple.
Eu cred că sistemul educațional de bază trebuie să fie gestionat de stat. El are în realitate nevoie de resurse imense și în modelul de societate pe care noi îl acceptăm ca fiind bun nu este altă alternativă pentru educația de masă. Au existat modele, dar ele cu greu ar putea fi aplicate astăzi. Dacă vreți, vă dau un exemplu, strămoșii mei au creat în secolul XV în Transilvania un sistem public de școli, dar care a fost susținut de comunitate. Și toți copiii, atenție în secolul XV, au mers la școală, unde au fost un dascăl și un preot și pentru nevoile de atunci a fost suficient. Și comunitatea a plătit, fiecare comunitate în parte pentru aceste școli. Asta nu mai funcționează în ziua de astăzi fiindcă nu poți să mai ții i școală cu doi oameni sau cu trei oameni, deja pretențiile sunt cu mult mai mari, este nevoie de o ofertă educațională bogată, profundă, variantă și, în consecință acel model simplu nu mai poate să funcționeze.
Doar statele pot oferi în ziua de astăzi educația de bază. Sistemul privat, după părerea mea, este binevenit. Fiindcă sistemul privat oferă o alternativă celor care au alte pretenții, nu contează din ce motiv. Unii vor sa fie mai deosebiți, foarte bine, dacă îți permiți, fii mai deosebit, e OK, atâta timp cât îi oferi copilului o educație solidă. Alții vor o educație specifică pe care, din varii motive, încă nu o oferă sistemul public, pentru o meserie care este frecventă într-o anumită întreprindere, dar numai acolo, în comunitate nu există profilul respectiv, și asta e bine. Nici cercetarea nu trebuie monopolizată de stat, dar ea trebuie bazată pe stat.
Deci trebuie să existe o bază serioasă, bogată, bine finanțată, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să existe cercetare privată. Și eu nu văd niciodată sectorul privat ca pe o concurență nedorită, eu îl văd ca o concurență benefică pentru sistemul public fiindcă într-o societate sănătoasă competiția privată obligă și sistemul public să devină mai bun dacă vrea să existe și în continuare. Și avem țări foarte dezvoltate cu sisteme foarte mari unde s-a văzut că lucrurile într-un ciclu mai lung chiar șa funcționează, că sectorul privat nu poate să suplinească sectorul public. Iar dacă sectorul public nu performează să rămână la același nivel, încep să aibă probleme imense în întreaga societate și tot statul trebuie să intervină, știți bine la ce mă refer, la marele nostru partener strategic.
Deci lucrurile sunt cunoscute, nu trebuie să reinventăm nimic, trebuie să îi sprijinim și pe unii și pe alții, important este să ținem stacheta sus, iar faptul că sistemul este de-a dreptul refractar la schimbări, că așa sunt marile sisteme publice, toate sunt la fel. De aceea nu trebuie să cădem în ce am numit eu «reformită cronică», fiecare ministru încearcă să facă două reforme, ci trebuie să ne abținem de la astfel de mini-reforme, care de fapt nu sunt reforme, sunt mici schimbări și mici cosmetizări, ci să judecăm mult și bine până când ne apucăm de o reformă, dar atunci să fie bine gândită, bazată pe studii mai degrabă prea multe, decât pe prea puține și gândită pe termen lung.
Nu se poate face o reformă a sistemului educațional într-un an, în doi ani în trei ani fiindcă ciclul educațional este deja foarte lung. Și în afară de faptul că vrem să schimbăm să fie mai bine, trebuie să îi respectăm și pe oameni, trebuie să existe o predictibilitate. În ziua de astăzi, care aveți copii, pe oricare vă întreb ce va fi la anul, nu veți ști, copii care acum sunt la gimnaziu, habar nu au dacă va mai exista BAC sau nu va exista, dacă se reintroduce admiterea la facultate sau nu se reintroduce, dacă mai există examenul de ieșire din ciclu sau dacă revenim la reexaminarea de intrare în ciclu.
Sunt chestiuni principiale și fără o predictibilitate bine pregătită nu o reușim nimic. Fiindcă dacă sistemul nu este cât de cât convins că e bună schimbarea, ea nu se va produce, sistemul va mima schimbarea și nu se va schimba nimic. Ceea ce am văzut de nenumărate ori.
- Întrebare: Cum am putea să oferim fiecărui copil din această țară același nivel al educației?
Președintele Klaus Iohannis: După părerea mea, se poate, dar nu va fi simplu. Niciodată lucrurile importante nu sunt simplu de rezolvat. Dacă ar fi așa simplu, le-ar fi rezolvat deja cineva. Însă, lucrurile se leagă unele de altele. Dacă avem un concept de educație în România așa cum credem noi că trebuie să se desfășoare, el poate fi implementat, dar nu poate fi implementat pe bucățele.
Este nevoie și de dascăli dedicați și suficient de interesați să performeze, este nevoie și de o bază materială suficient de bună. Este nevoie de un sistem de evaluare și pentru dascăli, dar și pentru elevi, care este motivant și nu inhibant. Este nevoie de a construi alternative în sistemul public pentru a permite fiecărui copil să își găsească locul cel mai bun. Eu nu cred că România se împarte în două, dacă vorbim de educație în urban și în rural, fiindcă eu am fost dascăl și am predat la școala mea, care este unul dintre cele mai bune licee din România, dar am predat și în sate de lângă Sibiu și, mă credeți, nu mă credeți, cele mai bune lecții de fizică cu laborator le-am făcut într-un sat din județul Sibiu unde au fost atât de puțini copii, încât am avut în clasă 12 copii. Și cu 12 copii am putut să fac lecții de fizică cum niciodată nu am putut cu 36 de copii, fiindcă nu poți să faci același lucruri cu de trei ori mai mulți copii. Deci, șanse sunt, dascăli și în ziua de astăzi sunt. Sigur, trebuie să îi convingem iarăși că și în mediul rural se poate, or asta, în mod paradoxal, ține și de alte sisteme.
De exemplu, de sistemul de transport public. Cum să convingi un dascăl sa facă navetă de 50 de km dacă pentru acei 50 de km face două ore și jumătate? Dacă are autostradă sau drum național pus la punct și ajunge în jumătate de oră, problema s-a rezolvat. Deci, iată, lucrurile nu sunt legate doar de un sistem. Lucrurile se leagă, în realitate, și asta știm, se leagă toate între ele. Și o societate funcțională cu un guvern performant poate să miște lucrurile destul de repede. Nu am nimic împotrivă să cumpărăm câte o tabletă pentru fiecare elev. OK, în timpul orei lucrează pe tabletă, poate are un dascăl care nu știe ce să facă cu cea și e păcat atunci, și în pauză iese în curte și se trezește în Evul Mediu și atunci discrepanța este cam mare. Dacă lăsăm aceste probleme doar în sarcina administrației locale, se poate și așa, dar atunci să le dăm bani primarilor, nu să le luăm bani.
Deci PSD umblă prin țară și îi amețește pe toți cu povești că dau bani comunităților locale, când în realitate le iau bani comunităților locale să îți plătească ei prostiile de politici economice de la București. Și iată că se leagă și de economie, și de administrație locală, și eu cred că în România se poate. Dacă nu aș crede, nu aș fi aici. Dar singur cert nu pot, cum dumneavoastră singură nu puteți să faceți o școală bună, cum el nu poate singur să facă un județ bun și așa mai de parte. Și de aceea este nevoie de mai mulți și mă bucur că suntem mai mulți astăzi.”
Textul alocuțiunii și transcrierea integrală a intervențiilor găsiți aici
Citește și:
- INTERVIU. Radu Szekely, consilier al ministrului Educației: ”Evaluarea trebuie făcută altfel, la clasele I-III să nu mai dăm calificative. Ierarhizarea copiilor la vârsta aceasta este artificială”
- Protestul de la Lipova: Directorul liceului își umilește public elevii, iar șefa ISJ se declară ”mândră de PSD”
