”Fără apărare”, un scurtmetraj despre agresiunile din școală și cum sunt umiliți profesorii. Reacția părinților

1
Foto: Captură Youtube.com

”Fără apărare”, un scurtmetraj în care o profesoară este umilită de o elevă și de mama ei, a devenit viral pe Internet. Filmul este realizat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi și vrea să scoată în evidenţă fenomenul de bullying din şcolile româneşti, modul în care sunt hărțuite cadrele didactice, dar și agresiunile unor elevi la adresa colegilor lor. În rolul principal joacă actrița Medeea Marinescu, care, la final, are un mesaj: ”Frica, frica ucide! Astăzi, vă simțiți în școli fără apărare. În școală nimeni nu trebuie să învețe ce este frica.” Reprezentanții părinților nu privesc cu ochi buni ideea sindicaliștilor de la Iași și vorbesc de o ”proastă strategie de marketing” a acestora.

Filmul, dedicat profesorilor, începe cu o scenă în care o elevă este agresată de colegii ei și continuă cu povestea profesoarei Diana Miron, umilită de eleva sa, Roxana, și de mama ei. Profesoara ajunge să își scrie demisia, însă un mesaj primit de la elevi pare să o facă să se răzgândească.

”În ultimii ani însă, nu salariile sau condițiile din școli au lovit în noi, ci faptul că suntem umiliți aproape zilnic, suntem sfidați, apostrofați, certați, loviți unii dintre noi”, spune profesoara, în rolul căreia joacă Medeea Marinescu.

”Cum facem să avem o școală în care să învățăm binele, nu doar bine? Eu nu pot continua să lucrez cu elevi care devin agresorii propriilor profesori. Schimbarea trebuie să înceapă de acasă. Cu părinții acestor copii cine lucrează?” se mai întreabă aceasta.

La final, Medeea Marinescu are un mesaj în care vorbește de ”copii singuri”, de ”profesori obosiți” și ”frică, multă frică”: ”Te-ai făcut mare, dar cândva și tu ai fost copil. Și te jucai în curtea școlii, mai ții minte? Mai ții minte prima ta uniformă? Mai ții minte cum te-ai chinuit să faci primul a mic de mână? Sau cum te-ai murdărit de culori la primul tău desen? Cum ai împărțit primul pachețel de mâncare cu cineva din clasă? Mai ții minte ce emoții ai avut când i-ai dus doamnei învățătoare primul buchet de flori? Sau când ți-a spus că e bine? Mai ții minte? Azi, ce vrei să-și amintească fiecare copil? Ce vede el? Copii bătuți de alți copii, live-uri pe Facebook cu profesori umiliți, agresați, elevi stigmatizați pentru că au știut să rezolve o problemă la Matematică, copii singuri, profesori obosiți și frică, multă frică. Pentru că da, și profesorilor le e frică. Iar frica, frica ucide! Astăzi, vă simțiți în școli fără apărare. În școală nimeni nu trebuie să învețe ce este frica.

Scurtmetrajul ”Fără apărare” a fost fost lansat, vineri, într-un eveniment la Teatrul Luceafărul din Iași și a adunat deja peste jumătate de milion de vizualizări.

Ce spun reprezentanții părinților

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământul Preuniversitar, a scris pe Facebook că filmul ”are caracter general” și, din punctul său de vedere, umilește ”6 milioane de părinți și 3 milioane de elevi”: ”Există cadrul legal pentru sancționarea abuzurilor (fie vorba-ntre noi, sunt mai multe cazuri de abuzuri ale profesorilor asupra elevilor), nu era nevoie de un astfel de filmuleț care este pus în context general. O bătaie de joc!”

Eugen Ilea, președintele Organizației București a Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a reacționat la rândul său: ”Proastă strategie de marketing a celor de la USLIP….. Cu astfel de idei distrug eforturile făcute de FNAP împreună cu celelalte organizații sindicale privind colaborarea dintre părinți și cadrele didactice. Înțelegem că sunt probleme, generate de mulți factori, dar filmulețul postat nu se poate califica la categoria „Hai să facem ceva împreună”, ci la ” Noi suntem în alt film”.

Ulterior, într-o declarație acordată Mediafax, Iulian Cristache a arătat că filmul prezintă doar violența împotriva profesorului, deși trebuia să ilustreze o situație generală, când și elevii sunt agresați la clasă.

”Filmul este bine realizat și și-a atins scopul, dar dramatizarea este dusă la extrem. Din păcate, aici este marea noastră nemulțumire, are caracter unidirecțional adică acele cazuri de bullying înspre profesor. Din păcate ei trebuiau să prezinte o situație generală și atunci noi nu aveam nimic împotrivă. Trebuiau să prezinte cazuri de bullying și de la profesor către elevi, către părinți – într-adevăr mai puține. (…) Niciodată nu vom susține violența în școală și vorbesc cu caracter general. (…) Marea durere, repet, este că dramatizarea s-a dus la extrem și a avut caracter unidirecțional”, a spus Iulian Cristache.

Potrivit reprezentantului părinților, inițiatorii proiectului ar fi trebuit să prezinte și câteva cazuri de elevi hărțuiți de profesori.

”Din păcate un astfel de filmuleț demolează multe punți pe care noi încercăm să le creăm de câțiva ani prin acțiuni împreună cu profesorii, împreună cu sindicatele, cu elevii. (…) Sunt mult mai multe cazuri de violență a profesorilor asupra elevilor. (…) Suntem câinii de pază a legislației și apărăm interesele legitime ale părinților și elevilor. Problema este de calitatea resursei umane în școală și la nivel de familie, pentru că o familie educată nu ar proceda astfel. În al doilea rând, niște profesioniști ar trebui să știe cum să procedeze”, a mai explicat Iulian Cristache.

“Primesc telefoane de la părinți care doresc să mute copiii pentru că nu pot rezolva o situație punctuală cu anumiți profesori, dar un profesor să plece dintr-o școală din cauza unui părinte sau a unui elev, vă spun sincer că nu știu”, a mai punctat Cristache.

Citește și:

1 COMENTARIU

  1. Iulian Crisiache?! Ce treabă mai ai matale cu calitatea de părinte în învățământul preuniversitar. Du-te măi omule la Asociația Părinților din Învățământul Universitar. Sau ăia nu te acceptă știind că ești un farsior?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here