Profesorii cu vechime își vor putea reduce numărul de ore fără diminuarea salariului – decizie în Parlament

0
Foto: constantadeazi.ro

Senatul a adoptat, luni, un proiect legislativ care prevede că profesorii sau învățătorii, care au o vechime în domeniu de peste 25 de ani, pot reduce cu două ore pe săptămână norma didactică de predare-învățare, fără diminuarea salariului, indiferent de limitele bugetare aprobate, informează Mediafax.

Propunere legislativă pentru modificarea art. 262 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale a fost inițiată de mai mulți parlamentari PSD, printre care și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, dar și fostul ministru Liviu Pop.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea alin (4) al art 262 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, propunându-se eliminarea sintagmei – cu încadrarea în bugetul aprobat”, astfel încât norma didactică de predare-învățare-evaluare pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, și cel din corpul profesorilor mentori să se poată reduce cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, indiferent de limitele bugetare aprobate. 

”Norma didactică de predare-învățare-evaluare prevăzută la alin. 3 lit c, d și e pentru personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, și cel din corpul profesorilor mentori se poate reduce cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului”, prevede completarea adusă articolului 262 din lege.

Senatul a avut rol de for decizional, astfel inițiativa va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.