Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a afirmat marţi, la Târgu Mureş, că în viitorul apropiat se va centra pe transformarea tuturor şcolilor profesionale în şcoli profesionale duale şi că se încearcă, prin viitoarea lege a educaţiei, transformarea liceelor tehnologice în licee tehnologice duale, scrie Agerpres.
„Suntem într-o cu totul altă etapă, suntem în etapa în care în foarte multe locuri din ţară se dezvoltă şcolile profesionale duale. Ce înseamnă aceste şcoli profesionale duale? Acelea în care angajatorii vin şi cu o contribuţie în bani, care înseamnă o bursă, bursă care se adaugă bursei date de statul român, şi sigur o contribuţie în ceea ce priveşte orele de practică, fie prin oferta de locuri de practică, fie prin dotarea unor ateliere. Şi dau exemplul Braşovului, unde asociaţia oamenilor de afaceri a investit 2,5 milioane de euro în atelierele dotate absolut de top şi în care se pregătesc aceşti copii din şcolile profesionale duale.
De aceea cred că în viitorul imediat, şi aş spune apropiat, ne vom centra pe transformarea tuturor şcolilor profesionale în şcoli profesionale duale, pentru că elevii sunt mai bine pregătiţi, sunt mai interesaţi angajatorii de ei şi au şansa să fie angajaţi la finalizarea studiilor prin şcoala profesională. Acesta este un aspect. Al doilea aspect, încercăm prin viitoarea lege, şi o să vorbesc astăzi aici (cu directorii de şcoli – n.r.), să transformăm liceele tehnologice în licee tehnologice duale şi, de ce nu, să organizăm chiar o formă de învăţământ superior dual, cu accent mai mare pe instruirea practică, pe diferite etaje”, a declarat presei Ecaterina Andronescu.
Ea a precizat că şcoala profesională pregăteşte profesioniştii de nivel III, iar liceul, de nivel IV, astfel putând creşte nivelul de pregătire şi de angajare a absolvenţilor.
„Deci aceasta este intenţia pe care o vom materializa întâi prin viitoarea lege ca să avem cadrul legal şi apoi, sigur, prin transferarea în sistemul de învăţământ (…) Aş vrea să mai clarific încă o dată dacă se poate, pentru că de fiecare dată când apare această întrebare eu simt nevoia să explic: o formă de învăţământ, cum este şcoala profesională, nu se poate desfiinţa decât prin lege. N-a existat o asemenea lege şi, ca urmare, şcoala profesională a avut permanent continuitate. Într-adevăr, pe măsură ce a căzut industria României şi, sigur, locurile de muncă au devenit din ce în ce mai puţine şi atractivitatea faţă de şcolile profesionale a scăzut şi trebuie să recunoaştem şi o anumită mentalitate pe care o dezvoltă părinţii în raport cu proprii lor copii faţă de această şcoală”, a spus ministrul Educaţiei.
Ecaterina Andronescu a mai arătat că, în cadrul întâlnirii de marţi cu directorii de şcoli din judeţul Mureş, a fost abordată şi varianta unui bacalaureat diferenţiat, pentru flexibilizarea sistemului de învăţământ.
„O schiţă despre care voi vorbi şi astăzi ne pune în evidenţă o nevoie pe care vreau să o discut şi cu colegii directori, nevoia de a flexibiliza sistemul de învăţământ. Şi când spun acest lucru înţeleg, pe de-o parte, flexibilizarea curriculară, să dăm în mai mare măsură o parte din curriculum la dispoziţia autorităţilor locale, a şcolilor şi, în al doilea rând, flexibilizarea diferitelor forme de profesionalizare. Pentru că nu putem să mergem – acum învăţământul obligatoriu, potrivit legii, începe de la grupa mijlocie şi se termină la ultima clasă de liceu – nu putem să mergem pe o singură rută cu toată lumea, ci vom crea rute de profesionalizare diferenţiate în mod deosebit după clasa a VIII-a„, a precizat Ecaterina Andronescu.
Citește și:
- Ecaterina Andronescu: Dacă aș avea suficiente resurse, aș transforma toată școala profesională în duală
- Ecaterina Andronescu, despre scoaterea Geografiei de la BAC: ”Nu intenționez acest lucru”
- Andronescu: ”Absolvenţii liceelor tehnologice reuşesc să promoveze examenul de bacalaureat între 0 şi 25%”